Schimbarea culturală se desfășoară – potrivit unei reprezentări cu largă audiență – prin modificarea radicală și subită a orizonturilor paradigmatice. Fără a face mai mult caz decât e nevoie de teoria schimbărilor de paradigmă, cred că ea ne oferă sugestii utile pentru a desluși dinamica ideilor și ne permite, totodată, să înțelegem că noțiunea de „tranziție” se potrivește mult mai bine transformărilor de ordin cultural și ideologic decât celor ale economiei și vieții politice.
Spiritul public este modelat de pledoarii și dezbateri ce răspund unor interogații persistente, prin dezvoltarea unor problematici dominante. Putem spune că am parcurs o tranziție discursivă, odată ce constatăm că agendele culturale amorsate după prăbușirea comunismului și-au pierdut acuitatea, și-au epuizat forța de iradiere sau măcar și-au alterat profund sensurile.
În sprijinul unui diagnostic de acest fel, trebuie să invocăm, pe deasupra, nu doar metamorfozele ideilor, ci și pe cele ale funcției lor sociale, nu numai modificările suferite de tematici și retorici, dar și acelea prin care trec practicile de edificare a legitimității personale și de grup. Confruntările ideologice se desfășoară în cadrele unor topografii ale opțiunilor și solidarităților publice, prin perpetuarea unor strategii ale polemicii. Modificarea lor are și ea semnificația unui punct de inflexiune ce marchează consumarea unei etape a dezvoltării culturale. Am depășit, oare, un asemenea prag?
