Adevarul despre cazul Harry Quebert - Joel Dicker

1975, New Hampshire: Nola Kellergan, o adolescentă în vârstă de 15 ani, dispare fără urmă. 33 de ani mai târziu, scriitorul de succes Harry Quebert este acuzat de crimă, atunci când trupul fetei este descoperit în timpul unor săpături în grădina casei sale. Tânărul Marcus Goldman, scriitor în pană de inspirație, nu ezită să plece la New Hampshire și să înceapă propria anchetă pentru a-l ajuta pe Harry, mentorul și prietenul său. Acolo este depășit rapid de evenimente: investigația intră în impas, iar Marcus începe să primească amenințări.
Citește tot rezumatul cărții Adevarul despre cazul Harry Quebert - Joel Dicker... Pentru a dovedi nevinovăția lui Harry și a-și salva cariera de scriitor, e absolut necesar să răspundă la trei întrebări: cine a omorât-o pe Nola Kellergan? Ce s-a întâmplat în New Hampshire în vara lui 1975? și cum se scrie un roman de succes? Roman noir, roman polițist fără îndoială, dar și roman psihologic cu răsturnări de situație surprinzătoare sau hilare, Adevărul despre cazul Harry Quebert prezinta moravurile societății americane, bine ascunse în spatele unei fațade impecabile. - Le Figaro Exploatând un fapt divers, Joel Dicker a construit un thriller alert care este, în același timp, un roman în roman, un studiu sociologic asupra Americii clasei de mijloc înainte de alegerea la președinție a lui Barack Obama, ancheta unei crime și un curs de literatură. Ca un maestru, Dicker alternează epocile, registrele stilistice (raportul poliției, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) și explorează America în toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditând, în același timp, asupra condiției scriitorului. O lecție de scris și o lecție de viață. - L’Express - Știi, a zis el, Nola mi-a schimbat viața. și puțin ar fi contat pentru mine să devin marele Harry Quebert, uriașul scriitor. Puțin ar fi contat gloria, banii și mărețul meu destin dacă aș fi putut să o păstrez pe Nola. Nimic din ce-am putut face de când ea a dispărut nu a dat atâta sens vieții mele ca vara pe care am petrecut-o împreună. - Pentru prima dată de când îl cunoșteam, îl vedeam pe Harry așa de zguduit. După ce m-a privit o clipă, a adăugat: - Marcus, nimeni n-a știut despre povestea asta. Ești acum singurul care o cunoaște. și trebuie să păstrezi secretul. Joel Dicker s-a născut la Geneva, pe 16 iunie 1985. A studiat dreptul la Universitatea din Geneva, absolvind în 2010. A obținut „Premiul scriitorilor genovezi" pentru primul său roman, Les Derniers Jours de nos peres. Joel Dicker a publicat al doilea roman al său, Adevărul despre cazul Harry Quebert, în septembrie 2012, primind Marele Premiu al Academiei Franceze. De asemenea, a făcut parte din selecția finală pentru Premiul Goncourt. A fost distins cu Premiul Goncourt al Liceenilor pe 2012. Acum un an, Editura Trei publică versiunea în limba română a primului volum din seria 50 Shades of Gray, a lui E.L.James, care s-a vândut într-un număr aproape obscen de exemplare (în străînătate desigur, deși chiar și în România s-a aflat pe lista de bestselleruri libris.ro și nu numai). Anastasia și Christian Gray au devenit de atunci un cuplu fictiv cât se poate de popular, de controversat, prin relația lor, de orientare sado-masochistă (care devine însă cam obositoare, chiar după primul roman al seriei). Anul acesta, Editura Trei propune o nouă bombă editorială, un nou roman tradus și vândut în multe exemplare, un bestseller care, interesant de remarcat, a fost primit bine și de critică (să amintim doar premiul pentru literatură acordat lui Joel Dicker de Academia Franceză). De data aceasta nu mai avem de a face cu un roman erotic, ci mai degrabă cu un thriller și un roman polițist (cel puțîn la prima vedere). Se vinde crima la fel de bine ca sexul? Se pare că da. De data aceasta nu am mai pornit la lectură, stimulat de curiozitatea față de un fenomen editorial (așa cum am făcut în cazul romanului lui E.L.James) ci mai degrabă în urma unei întâmplări cvasianecdotice despre care am auzit în librărie: cineva a venit să întrebe despre romanul lui Joel Dicker, fără să își amintească titlul sau autorul, sugerând colegilor că ar fi vorba despre o carte care te învață cum să scrii un roman (și într-adevăr, ulterior am remarcat că există niște referințe de genul acesta pe coperta a IV-a a volumului). Un roman polițist care dă și lecții de scriere creatoare? Iată întrebarea care m-a convins să citesc cartea lui Dicker. La o primă vedere, povestea autorului francez este într-adevăr o poveste polițistă întinsă pe mai bine de 700 de pagini, o poveste bine închegată, desfășurâtă cu mare precizie și fler, în ciuda proporțiilor ușor neverosimile pe care le capătă (lucru cumva de înțeles, ținând cont de lungimea romanului). Protagonistul ei Marcus Goldman este un scriitor care și-a trăit o mare parte a vieții căutând să-și satisfacă ambițiile de scriitor și care se vede pus în situația de a-și trăi următorii ani pentru a-și consolida rezultatele obținute. La nici 30 de ani, Goldman a devenit o celebritate prin publicarea primului său roman, dar suferă intens de blocajul scriitorului, în fața celei de-a doua lucrări pe care editura i-o cere cu insistență. Vizitându-și mentorul și vechiul prieten, pe Harry Quebert, în Aurora, un orășel american, Goldman caută cu disperare resursele inspirăției pentru noua sa operă. Când cadavrul unei fete dispărute în urmă cu 30 de ani e descoperit tocmai în grădina lui Harry, se deschide o cutie a Pandorei plină de secrete din trecut, începe un adevărat iad mediatic, iar Marcus descoperă o oportunitate singulară pentru a-și salva prietenul bănuit de crimă și a ieși din blocajul paginii albe în care e încremenit. Cine a omorât-o pe Nola Kellergan, față de 15 ani, cu care Harry a avut o aventură chiar înaintea publicării marelui său roman? Elijah Kern, milionarul homosexual care are tablouri cu Nola în casă? Șoferul lui Kern, un personaj cu handicapuri și obsesii pentru pictarea femeilor goale? Familia Quinn, proprietară uni bar din Auroră, frustrată că Harry nu dă suficientă atenție fiicei lor? Tatăl lui Nola, reverendul retras care refuză să vorbească despre trecutul său? Cine este Nola Kellergan? O adolescentă inocentă și naivă sau o perversă infamă capabilă să joace bărbații pe degete? Iată doar câteva dintre pistele pe care Marcus le va urmări într-o cursă contra cronometru pentru a căuta să demonstreze nevinovăția prietenului său Harry, cel care face la rândul său, mărturisiri nu tocmai comode despre povestea pe care a trăit-o alături de Nola. În tot acest timp, Marcus va scrie nouă carte, bazată pe cazul lui Harry Quebert, prins între noile descoperiri ale anchetei, între presiunea editorului său și între ostilitatea crescândă din partea locuitorilor din Aurora. Nu voi dezvălui mai multe, pentru că savoarea lecturii, cel puțîn la nivelul intrigii polițiste, va fi dată tocmai de acest carusel narativ al răsturnărilor de situație, al aparentului haos și fire neconcludente care se vor reuni elegant, într-o lovitură de teatru asamblată cu mare minuțiozitate, În ciuda faptului că e o poveste polițistă solidă, nu acesta este neapărat punctul de interes focal al romanului lui Dicker (unii cititori vor găși poate povestea puțîn artificială, neverosimilă și potrivită din condei pe alocuri). Ceea ce este cu adevărat remarcabil este felul amețitor și încâlcit în care este construit românul: pe de o parte avem intriga criminalistică potențată de resursele unui thriller- glisări temporale, glisări de perspectivă, biografii dezvăluite răzleț și fragmentar. Dicker utilizează din plin în povestea sa tehnică înscenării– în loc să rezume în mare anumite momente esențiale din viața personajelor sale, el preferă să le desfășoare în manieră dialogală, aproape cinematografică (probabil că asta va ușura mult munca unui posibil scenarist, dacă această carte se va ecraniza) – cititorul coboară așadar, pe o pantă “matrioșkiană”, dezvăluînd povești în poveșți suprapuse aproape la nesfârșit (și, chiar și așa, în mod surprinzător, lectura păstrează o cursivitate deloc obositoare). Pe de altă parte, Dicker îi face pe cititori părtași la travaliul scriitorului, dedicând suficient loc în roman relației dintre Harry și Marcus –o relație dintre un discipol și maestru plină de neprevăzut. Proiectând, în paralel, istoria scrierii romanului lui Marcus, despre cazul Harry Quebert, Dicker invită de fapt la reflecții pe marginea provocărilor la care e supus scriitorul în mediul contemporan: dileme etice, compromisuri comerciale, promovarea agresivă etc. În ciuda stereotipiilor și lipselor majore stilistice, seria lui E.L James (Cele 50 de umbre ale domnului Gray), publicată anul trecut de Editura Trei s-a dovedit o rețetă sigură pentru a da lovitura pe piață: subiecte scandaloase, relații tabu, puțînă tulburare mentală, puțînă dragoste, mult sex și multă multă promovare. În mod interesant și volumul lui Dicker integrează aceleași ingrediente de succes (balansând însă altfel proporția lor) la care mai adaugă și o crimă neelucidată și personaje misterioase. Diferența dintre bestsellerul de anul trecut și cel de anul acesta este însă semnificativă: în vreme ce povestea cuplului Anastasia-Gray păstră reliefuri stereotipe, repetitive și telenovelistice, povestea lui Dicker oferă cu mult mai multe: nu doar o intrigă polițistă adâncă dublată de un substrat psihologic, dar și o tehnică de construcție remarcabilă și surprinzătoare, un colaj impresionant de registre (de la interviuri, schițe, reportaj jurnalistic, narațiune în toată regula) și o abordare subtilă, ironică și tragică în același timp a apetitului pentru senzațional al publicului contemporan (cumva romanul poate fi citit și în cheie autoparodică, paradoxală – iată un roman de succes care surprinde manipularea pe care o execută editorii și autorii în crearea unui roman de success). Nu în ultimul rând este de reținut că romanul lui Dicker propune și o reevaluare a felului în care percepem convențiile și mizele ficțiunii în general. Sever Gulea, pentru blog.libris.ro Citește mai puțin...