A fi in Hristos Sfantul Ioan Gura De Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur a înfruntat problemele epocii lui ca părinte bisericesc, ca duhovnic ce se îngrijește cu și prin lucrarea dragostei și a cuvântului de toți oamenii lipsiți, și fără ajutor pământesc.
Citește tot rezumatul cărții A fi in Hristos Sfantul Ioan Gura De Aur... Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un învățător cu putere, inspirat de harul Evangheliei. El a iubit cuvântul și predica și le-a privit și înțeles că datorii ale slujirii creștine. Preoția este pentru el o autoritate, dar ea este o autoritate a cuvântului și a sfințeniei, o autoritate harismatică. El și-a întemeiat pedagogia pe libertatea omului – ca icoana a lui Dumnezeu. Părintele G. Florovski a observat că Hrisostom (Gura de Aur) a înțeles morală ca pe o temă a voinței, considerând mișcarea voinței ca izvor al păcatului sau al virtuții1. Preoții Bisericii fac apel la voință și la libertatea umană și îndeamnă la decizie și la faptă. Așa cum obișnuia el să spună: „Noi trebuie să realizăm mântuirea oamenilor prin râvna, blândețe și sfat”.Hristos a venit,- obișnuia el să reamintească printre altele, tocmai ca să vindece voința omenească. Dumnezeu lucrează întotdeauna într-un asemenea mod încât să nu desfințeze libertatea umană. Dumnezeu lucrează prin chemări și îndemnuri, niciodată prin constrângere. El arată calea cea dreaptă, cheamă și invită și previne pericolele răului, dar nu constrânge. Iubirea se dovedește numai de un om liber și niciodată nu se impune cu autoritate sau prin constrângere. Sfântul Ioan a subliniat nevoia schimbării vieții și necesitatea trezviei conștiinței pentru o viață vrednică „in Hristos”. Ravna lui pentru Evanghelie determină înțelegerea sa morală și duhovnicească. Însă Hrisostom nu a fost nicidecum un optimist sentimental3. El a trăit într-o perioadă în care Biserica era invadată, dintr-o dată, de mari mulțimi de convertiți „nominal”. Sfântul Ioan a avut impresia că vorbește la oamnei împietriți, la oameni „morți” duhovnicește. El a văzut lipsa de dragoste a oamenilor și a suferit ca părinte pentru faptul că aceștia se complac în nedreptate și în mari păcate, și le-a privit aproape dintr-o perspectivă apocaliptică: „Noi am stins ravna, și trupul lui Hristos (Biserica) este mort”. El a avut impresia că vorbește unui popor pentru care Creștinismul a fost numai o modă convențională, o formă goală, fără duh și suflare de viață: „Printre mii nu se poate găsi mai mult de o sută care să fie mântuiți, și chiar și de aceștia mă îndoiesc”.