Calmul prelevat în furtună ar putea fi considerat un roman anacronic dacă n-ar fi atemporal (Îngeri pe fîșia cuantică ar fi un subtitlu potrivit). Șase destine care se împotmolesc odată cu lumea în fluviul metaforic ce desparte cele două universuri.
La nivel filozofic, romanul pleacă de la o remarcă scăpată de Heidegger cu prilejul ultimului sau interviu, în care face referire la existența unei căi de trecere între aceste universuri. Partea diurnă este incitată de incipitul nebuniei lui Nietzsche, care a atras după ea, în viziunea unui cineast de geniu, desfacerea lumii în șase zile. „Unii scriu de dragul faimei, din plictiseală, ambiție, insomnie sau sperînd că viața lor va căpăta un lustru elitist. Alții scriu fără nicio motivație aparentă. Are vreo importanță? Destinul se detașează de orice prezumție. Timpul investit, energia consumată, alienarea sînt prețuri pentru care autorul nu așteaptă nicio recompensa. În ce mă privește, nu mi-am dorit decît să dau niște răspunsuri literare unor căutări filozofice. Cititorii vor decide dacă am reușit sau nu. Și numai Dumnezeu dacă a folosit la ceva.” (Liviu Cangeopol) „Calmul prelevat în furtună nu se supune convenției destinului evolutiv. Totodată, nu respectă nici rețeta senzorialității maladive. De asemenea, respinge și transmiterea învățăturilor transumane. Forța ei de atracție provine din faptul că informațiile vehiculate dispar după fiecare frază scrisă. Romanul lui Liviu Cangeopol este evanescent, asemenea universului în continuă expansiune vectorială, fugind de timpul care îi crește în urmă.” (George Neagoe) „Acest derutant și anamorfotic român (chiar în sensul din pictură, reprezentat de faimosul obiect din Ambasadorii lui Holbein cel Tînăr!) este, în temeiul lui, o himeriadă. Epopeea unui război cu dedublările Sinelui. Sau lupta pentru supremație a Ultimului cu Unicul. Melting-ul de verism atroce și fantastic volatil, de luciditate sagace și melancolie coaptă duce cu gîndul la un Amurg al zeilor compus de un Paganini. Un orfevru care plăsmuiește o statuie de bronz. Enorma.” (Florin Toma)
