Virtutea aparentelor

Nu constituie un secret pentru nimeni: este imposibil de analizat profunzimea spațiului celor patru dimensiuni care ne înconjoară, deoarece trăim într-o lume alcătuită din iluzii și aparente. Orice tragedie capitală, și moartea este una dintre ele, trasează o cale de apropiere de cele care nu se văd.
Citește tot rezumatul cărții Virtutea aparentelor... Maimonide le denumea adevărurile esențiale, ivite ca urmare a discernămîntului dintre lucrurile reale și cele ireale. Ca să ajungi la cosmogonia propriului sistem al cunoașterii, trebuie să treci prin facerile unei lumi distruse, prin hăurile vagi ale autopsihanalizei și mistuirea încrederii în cele promise odinioară. Cînd nici un principiu nu mai rămîne în picioare, cînd nu mai ai loc unde să cazi, cînd nimic nu mai e cu putință să se desfacă în bucăți și mai mici, există un moment zero, de relativă dimensiune temporală, în care există șansa de a relua experiența relației cu divinitatea. Pentru că, la urma urmei, existăm pentru ceea ce-am fost creați: observarea universului înconjurător prin senzorii ființei, creșterea sufletului și capacitatea de-a intermedia între ele. Cincisprezece povestiri tăiate din pînza unui roman a cărui coerență este asigurată de rațiunea pierderii, eliminarea constrîngerilor mintale și dezvoltarea intuițiilor spiritului. Virtutea aparențelor este o carte care întregește o absență copleșitoare, din teritoriul căreia este permisă nașterea unei noi ființe, într-o mult mai complexă existență. Fragment: " Cu ceva timp în urmă, un cadru medical California, într-un exces de nebunie cronică sau disperat de spectrul sărăciei, și-a ucis cei cinci c și și-a pus capăt zilelor. Cine n-a fost niciodată sensibilizat de o suferință majoră s-a oprit în două secunde, a trecut indiferent înainte, s-a felicitat că abilitatea personală l-a ferit de asemenea con a reintrat în fluxul obișnuinței cu aceeași viteză care ieșise, eventual iritat de obrăznicia spectacol lui grotesc la care fusese expus, și și-a încheiat  ziua cu un zîmbet vag. Sub ochii noștri s-a desfășurat una dintre co mai cumplite tragedii din nenumăratul șir al c juncturilor posibile. De ce nu ne-am prăbușit genunchi sub povara lacrimilor de sînge ca un seatilați a trebuit să recurgă la o asemenea extirpare? De ce nu ne-am sfîșiat hainele că, după atîtea mileni i do civilizație, am ajuns mai rău decît în vremea celot mai întunecate dominații barbare? Noi asupra noția înșine. Prin noi, împotriva sinelui. în contra creațioi. Să ne întrebăm cum este cu putință un asemenro măcel? Cum am putea stăvili recurența? dîrele umanității pierdute? Echilibrul renunțărilor și al îndatoririlor consemnate în contractul social Sîntem imuni la suferința altora pentru că nu ant suferit în dreptul nostru. în Babilonul pornogră I Ic al nenorocirilor revărsate cu halucinanta declamatio a impasibilitat îi totale, concomitent cu obscenitateo pompierismului debordant expurgat de gușile inepți 101 din fața camerelor de televiziune, filozofiile de canal înșirate de condeierii publicațiilor imunde și operjurii lumii politice, vaietul durerii personale este o limbă străină pe care o vorbesc mulți, dar n-o înțelege nimeni. Nu știm cum să ne comportăm în prezența ei, ne stînjenește, ne indignă, ne umple de neliniște. * Prin plecarea lui, fiul meu mi-a pus înainte oglinda lucrurilor reale. Ierarhiile frivole și-au pierdut mes-china, egoistă, nesemnificativă relevanță. Dorința de a avea s-a transformat în necesitatea de a da. Căutarea coordonatelor condamnării lasă locul argu-mentelor pentru a ierta. Luminile strălucirii ieftine au pălit la poalele hăului căscat în eter. Pentru cîteva clipe am rămas singur cu huruitul impresionant al aștrilor, golul imensului cosmic, spaima definitivului. Un nimic pierdut la ieșirea din labirint. Nu există liniște mai mare și nici senzație de abandon definitiv mai răsărită decît în inimă E un drum care trebuie învățat, amintire cu amintire, geamăt cu geamăt, pentru că nu poți rămîne pentru mult timp acolo fără să înnebunești. întoarcerea în contingent este o adaptare plină de chin. Pendularea neclară între aceste stări favori-zează iluzia prezentului, balansul găsit pe marginea ezitării. Al sentimentului de apropiere. în custodia acestor încercări literare. încercări de apropiere. " Citește mai puțin...