Autoimun

Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman și în literatură pentu copii. Dacă în cărțile ei anterioare – Nordul, Credința etc. –, excelent primite de critică, miza pe recuperarea unui timp (al copilăriei) și a unui spațiu (al lumii nord-transilvane în care s-a născut), în această nouă carte interesul ei glisează spre accidentul biografic imediat și spre întrebările fundamentale ale parcursului nostru prin lume.
Citește tot rezumatul cărții Autoimun... Autoimun urmează o poveste de adîncime în care „personajul principal” se îmbolnăvește, la treizeci și cinci de ani, de o boală cronică. Sub acest pretext, el încearcă prin fiecare poem să-și identifice fragmentar și să-și precizeze cît mai concret narațiunea care, de fapt, îi subîntinde viața. Este atent la vocile din preajmă, dar, mai ales, se ascultă pe sine. Încearcă să vadă mai puțin detaliul medical, cît mai curînd felul fractalic în care particularul reverberează în universal. Nu-și poate întrezări viitorul, însă reușește să decupeze din trecut oameni și întîmplări relevante. Din aluvionarea acestor secvențe, se conturează un tablou complex, cu tonuri tari, precise, în care e vorba esențial despre fiecare dintre noi, despre sens și non-sens, despre viață.   „Misterul, viziunea, ca și forța, de altfel, provin din faptul că amintirile nu au simplă valoare ilustrativă, de poze într-un album, ci ele mijlocesc interiorității să se limpezească, să-și cristalizeze propriile obsesii.” (Sanda Cordos)   „Ioana Nicolaie face parte din categoria poeților pentru care scrisul este un modus vivendi și o călătorie în spațiul pierdut al vîrstelor anterioare.” (Carmen Musat)   „O autoare sobră de un subtil rafinament, ale cărei legături subterane dezvăluie o sensibilitate atipică pentru timpurile noastre, de o originalitate frapantă.” (Andrei Bodiu)   „O poetă cu o scriitură singulară la noi – o scriitură feminină, inteligență, profundă, seducătoare și prietenoasă.” (Marius Chivu) Citește mai puțin...