Spuneți: „Cred că așa va fi bine“. Acum spuneți: „Simt că așa va fi bine“. Comparați aceste propoziții. Veți simți, chiar academicieni fiind, că drumul sentimentelor este cel care vă este necesar, iar calea rațiunii este cea pe care o doriți.
A avea sentimente nu înseamnă a nu avea minte, în schimb a avea minte înseamnă a nu avea sentimente. Mintea transformă sentimentele în emoții și după aceea încearcă să le înăbușe, să le facă să dispară. Unitatea dintre sentimente și minte este o artă. Pentru a ajunge la ea este nevoie de timp. Când spunem că ne ia timp, înseamnă că nu știm să luăm de la viața timpul pe care ea ni-l pune la dispoziție la momentul necesar, în locul necesar și în cantitatea necesară.
Cum poți să devii fericit? Fericire nu înseamnă să primești, ci să dăruiești și pentru a fi capabil să dăruiești, trebuie să-ți găsești locul în viață. Locul acela pe care toți ni l-am pierdut și pe care ni-l căutăm toată viața. Își găsește cu ușurință locul său și rămâne acolo doar acela care are încredere în el și își organizează în mod conștient viață, mergând pe drumul pe care i-l arată sentimentele.
Aici, careva dintre cititori îmi poate replica, pasămite, ca în acest caz, bărbații nici n-ar putea să trăiască, în genere vorbind, deoarece se spune că ei nu au sentimente.
În realitate, lucrurile stau exact pe dos. De obicei femeile dau curs emoțiilor, iar bărbații – sentimentelor și de aceea inima lor este mai sensibilă, mai exact spus, este mai fragilă. Un bărbat, cu cât vrea să fie mai bun, cu atât are un suflet mai fragil. Indiferent cărui sex îi aparținem, cauza problemelor noastre o constituie emoționalitatea. Dacă ne eliberăm de energia ei, vom găsi drumul care ne este cu adevărat necesar, vom putea să facem alegerea corectă și vom fi feriți de ispite.
Acest mod de educație va duce la faptul că în viitor, pentru fiecare generație, va fi din ce în ce mai greu să rămână ea însăși. Dorind să își păstreze acele caracteristici care le particularizează generația, copiii inventează în permanență noi și noi metode care să contracareze acea educație care „otrăvește“ omul din ei. Acesta este motivul pentru care părinților le este tot mai greu să își educe copiii. Vinovați sunt copiii. Sunt „vinovati“ că nu permit să fie distrus omul din ei. Sunt vinovați și când permit acest lucru pentru că doresc ca în ochii părinților ei să fie niște copii buni. Și astfel, fără să bănuiască consecințele, adulții transferă toată vina pe copii, pe sufletul acestora și nu înțeleg de unde au apărut atâtea boli cardiace sau psihice la copii.
