Psihogenealogia. Vindecarea rănilor familiale și regăsirea de sine
Reasumarea istoriei personale și familiale, înscrierea mai corectă într-o descendentă sau într-o legendă și punerea în ordine a „santierului" lăsat de strămoșii noștri: acesta este obiectul psihogenealogiei clinice. Psihogenealogia ne oferă posibilitatea să ne păstrăm loialitățile familiale care ne convin; să scoatem la iveală tot ceea ce a fost vesel, onorabil, agreabil și liniștit în familia noastră; să lăsăm deoparte povara erorilor, a suferințelor, a rănilor și a „păcatelor" din trecut; să acceptăm că în familia noastră pot exista și lucruri rele, rușinoase și nespuse, drame nerezolvate, pierderi pe care nu le putem admite și să ne putem distanța astfel, ca să ne trăim, în sfârșit, propria viață.
Autoarea abordează aspectele esențiale ale loialităților familiale invizibile, sindromul de aniversare, memoria trupului, precum și cel mai bun mod de a trasa un arbore genealogic semnificativ. Ea ne ajută să ne punem cele mai potrivite întrebări ca să trăim, și nu doar să supraviețuim, subliniază capcanele pe care trebuie să le evităm și ne deschide calea care ne permite „să culegem nectarul din grădina familiei, pentru a face din el miere".
Anne Ancelin Schutzenberger este psihoterapeut, analist de grup și specialist în psihodrama de renume internațional, profesor emerit la Universitatea din Nișă și creatoarea conceptului de „psihogenealogie".
