Volumul Vitrina și culise este o cronică vie a Festivalului „George Enescu”, ultimele sale ediții – 2005, 2007, 2009, 2011 – cele mai ample și ambițioase. Este o carte-spectacol, din care nu lipsesc dezvăluirile de culise, care fac sărea și piperul unei prezentări exhaustive, în care personajele principale au portrete pe măsură.
Un mare festival, cum este „George Enescu”, avea nevoie de o astfel de cronică sinceră, nemistificată, directă, profesionistă. În prim plan stă, desigur, muzica, analiza concertelor, inclusiv muzica lui George Enescu, o muzică isihastă, precum a fost viața sa, trăirile sale. O ediție în limba engleză a cărții îi va ajuta și pe străini să înțeleagă îșihasmul enescian, adică esența muzicii enesciene, care multora le este încă necunoscută sau greu accesibilă. Enescu este un Mare Necunoscut, fiindcă misterul său de nedezlegat este de natură divină. (Grid Modorcea)