Un copil este ucis în drum spre școală, iar teribila crimă zguduie viața liniștită a unui orășel din New England. Când procurorul Andy Barber, însărcinat cu anchetarea cazului, descoperă o posibilă legătură între fiul său, Jacob, în vârstă de 14 ani, și băiatul ucis, întreaga lui lume pare să se năruie.
El devine protagonist și martor într-un scenariu pe cât de înspăimântător, pe atât de dureros. Povestea lui Jacob - captivantă, șocantă și tragică în același timp - este un emoționant tur de forță, la capătul căruia cititorii sunt provocați să răspundă unor întrebări tulburătoare: care sunt extremele pe care părinții le pot atinge din dragoste pentru copiii lor? Cât de bine ne cunoaștem copiii? Un thriller juridic pe parcursul căruia nimic nu poate fi anticipat și la lectura căruia încercăm - în zadar - să delimităm de partea cui suntem: a acuzării sau a apărării. TU cum ți-ai apăra fiul, dacă el ar fi acuzat de crimă ?
