Prezenta, Intimitatea Experientei vol.2

Prezența - Volumul II - Intimitatea Experienței Volumul II al cărții Prezenta are un subtitlu autoexplicativ. Experiența în sine, definită de autor în primul volum, nu poate fi experientizată decât într-o absolută contopire, fuziune.
Citește tot rezumatul cărții Prezenta, Intimitatea Experientei vol.2...  Doar astfel se poate devoala pe sine Sinelui, în intimitate absolută. “ Experiența nu este împărțită intrinsec între un subiect care percepe și un obiect perceput ce sunt conectate printr-un act al percepției. Este o singură, unitară, fără de înnădituri realitate care apare să se reflecte pe sine în miliarde de obiecte și entități diferite și care, totuși, este, de fapt, întotdeauna doar un singur întreg perfect.”   - scria în primul volum. Nondualitatea este filozofia eliberatoare a minții prin, aparent, tot mintea, este înțelegerea experienței, a realității ca întregul absolut, este o cale a descoperirii iubirii totale, fără de limite, antinomice aparente ori forme, calea către absolută Prezentă. Dacă în primul volum tema fericirii și a păcii era reliefată ca fundament al experienței, iată că în al doilea volum pătrundem dincolo de fundamente, dincolo de orice structuri esențiale ajungând în chiar miezul esenței: iubirea. Cel de-al doilea volum, Intimitatea Experienței, concluzionează: Prezența este Iubire .   Un artist al ceramicii aflat în căutarea înțelegerii realității, Rupert Spira ne transmite iată, nu doar prin lucrările sale de ceramică, dar și prin cuvintele și vocea sa artă fericirii, a păcii și a iubirii. Canalul youtube al autorului permite astfel cititorilor cărților sale o întâlnire cu întregul Rupert Spira. Rupert Spira a pornit de curând pe drumul împărtășirii experienței sale și a adunat deja mii de persoane care participă la seminariile lui nu doar în Marea Britanie, dar și în Franța, Italia, Statele Unite, Olanda. Programul său a devenit deja prea plin, având programate seminarii în Statele Unite și pentru anul 2015. Iată un fragment din acest al doilea volum: Tot ce ne-am dorit vreodată   întrebare: Descrieți uneori sfârșitul căutării ca pe experientizarea iubirii sau a fericirii, însă numind-o astfel, se ajunge câteodată la instalarea unui alt tipar de căutare, o altă idee despre ce formă ar trebui să îmbrace clipa de față. Iubirea și fericirea par să vină și să treacă, la fel ca orice altceva. Dacă mă gândesc că iubirea sau fericirea ar trebui să fie prezente în momentele dificile sau nefericite ale vieții, aceasta mă face să doresc să schimb situația prezentă și să tânjesc după altceva – cu alte cuvinte, să înceapă o nouă căutare. Scriu aceste lucruri pentru că dorința de a iubi și de a fi iubit a constituit, în trecut, o mare capcană pentru mine. Ani de zile am crezut că iubirea era ceea ce căutăm și o parte din mine încă și-o dorește. De fapt, acum, când scriu aceste cuvinte,încă tânjesc după ea.   Iubirea, pacea și fericirea nu sunt decât cuvinte folosite pentru a exprima disoluția oricărei rezistente și oricărei căutări, dispariția separației și a altceva-îtații, adică savoarea adevăratei noastre naturi, propria sa savoare în propria sa viziune. Acestea sunt nonobiective, în sensul că nu dețin niciun fel de însușiri obiective. în consecință, nu sunt experientizări ale minții sau trupului, deși le influențează pe acestea. Căutarea și opunerea rezistenței ascund adevărata noastră natură, aceea de Prezență Conștientă, prin urmare ascund și iubirea, pacea și fericirea care îi sunt inerente sau, mai degrabă, care  sunt  chiar Prezența Conștientă. Ca urmare a uitării adevăratei noastre naturi de Prezența Conștientă și a faptului că ne imaginăm, în schimb, a fi un sine separat și interior, ne propunem, în existența noastră lumească, să găsim iubirea în relațiile afective, pacea în diversele situații întâlnite și fericirea în obiecte. Această căutare este, prin definiție, incomodă – faptul de a suferi definește șinele separat și interior. De fapt, nici nu există un sine separat și căutător. șinele separat aparent este însăși  activitatea  de opunere a rezistenței/de căutare. Atunci când relația afectivă, situația sau obiectul căutate sunt găsite, căutarea ajunge temporar la final, iar odată cu această disoluție adevărata noastră natură începe să strălucească, altfel spus Prezența Conștientă se percepe pe ea însăși pentru un scurt răstimp (de fapt, este un moment atemporal, mintea nefiind atunci prezența). Acel moment atemporal este cunoscut ca iubire, pace sau fericire. Mai este cunoscut și ca frumusețe și înțelegere. Aceasta  este  adevărata noastră natură, care se cunoaște pe ea însăși așa cum este, ne-aparent modificată de perceperea unui sine interior. Când mintea își face iarăși apariția, interpretează eronat această experientizare nonobiectivă a iubirii, păcii sau fericirii, în care nu a fost prezentă, atribuindu-le pe toate acestea relației, situației sau obiectului. Odată cu reapariția subiectului/obiectului care gândește, iubirea, pacea sau fericirea sunt din nou ascunse iar gândirea purcede din nou la căutarea unei noi relații, situații sau obiect, în speranța reeditării experientizării iubirii, păcii sau fericirii despre care consideră, în mod greșit, că sunt rezultatul acestora. însă nu relația, situația sau obiectul dau naștere la     iubire, pace sau fericire. încetarea gândului care opune rezistență, care cauta, este aceea care permite să strălucească manifestării iubirii, păcii și fericirii latente, inerente adevăratei noastre naturi, aceea de Prezență Conștientă. Cu alte cuvinte, încetarea opunerii de rezistența/căutării permite adevăratei noastre naturi să se cunoască sau să se perceapă ca atare, ne-aparent-ascunsă de activitatea de opunere a rezistenței/de căutare. Astfel, iubirea, pacea și fericirea nu sunt ceva care să vină și să treacă, tot așa cum nici Șinele nostru, Prezența Conștientă, nu vine și nu trece. și totuși, acestea sunt uneori aparent ascunse. Este, așadar, inevitabil că, dacă ne considerăm a fi un Sine interior separat, căutarea iubirii, păcii și fericirii pe tărâmul relațiilor, situațiilor și obiectelor, să fie de neevitat. De fapt, șinele separat  este  căutarea iubirii, păcii și fericirii. Mai devreme sau mai târziu, însă, va trebui să ne dăm seama că aceea după care tânjim este de negăsit în tărâmul obiectelor. Este simpla cunoaștere a propriei noastre ființe. Permiteți concentrării voastre stăruitoare asupra relațiilor, evenimentelor și obiectelor să fie mai relaxată. Observați că Șinele vostru, propria voastră ființă, este prezent, în liniște și strălucește în fundalul oricărei Experiențe. Aceasta este pacea însăși. Aici se află sediul iubirii și fericirii. Nu vă gândiți la iubire, pace și fericire ca la experiențe ale trupului și minții. Acestea sunt transparente. Chiar și în mijlocul împrejurărilor dificile sau neplăcute, această Prezență Conștientă care sunteți voi înșivă, strălucește tăcută în fundal. Familiarizați-vă cu ea. Este ceea ce suntem noi înșine, la nivelul cel mai simplu și mai intim. Este tot ceea ce ne vom dori, cu adevărat, vreodată. Este tot ceea este căutat, vreodată, într-o relație. Aceea este eliberată de impresia de distanță sau de altceva-îtate fiind, prin urmare, cunoscută drept iubire; este imperturbabilă fiind, prin urmare, cunoscută drept pace; este eliberată de impresia de lipsă fiind, prin urmare, cunoscută drept fericire. în termenii cei mai simpli, însă, este cunoscută ca „eu”. Fiți aceasta. împrieteniți-vă cu aceasta. Trăiți cu aceasta. Iubiți cu aceasta. Odihniți-vă acolo. Iubirea pe care o descrieți, nu este iubire. Este o stare a minții sau a trupului, deși una subtilă. Adevărata iubire nu se trezește la un moment dat, nu apare și trece și nici nu este de găsit în lumea noastră. Nu poate fi găsită la un moment dat și pierdută la o dată ulterioară. Nu are nimic de-a face cu relațiile sau cu ceilalți oameni. De fapt, iubirea este chiar disoluția oricărei altceva-îtați sau a impresiei de relaționare. Fiecare aparentă a minții, trupului și lumii se află într-o continuă schimbare. Există ceva, în Experiența voastră, care să nu se schimbe? Un singur „lucru” nu se schimbă, iar acesta sunteți voi.  Aceasta  este iubirea în căutarea căreia vă aflați. Nu o veți găsi, însă, niciodată pentru că deja și pentru totdeauna,  sunteți  această iubire - „totdeauna” perceput nu ca un interval de timp, ci ca un etern acum. Căutarea înseamnă, prin urmare, însăși negarea prezenței iubirii. Căutând-o, o obligați să pară ascunsă sau pierdută. Șinele   vostru, Prezența Conștientă, nu este supus schimbării.  Voi sunteți aceea după care tânjiți, iar dorința voastră se îndreaptă către această prezență a iubirii însăși, subtil ascunsă de convingerea că este absentă, că este un obiect care poate fi pierdut și, ulterior, regăsit. Cu alte cuvinte, iubirea pe care o căutați este prezentă chiar acolo, în dorința voastră de a o găsi. Cu toate acestea, dorința voastră de a găsi iubirea văzută ca un obiect situat în viitor, oricât ar fi de subtilă, va ascunde prezența ei în voi, ca fiind voi înșivă. „Doamne, Tu ești iubirea cu care Te doresc.” Lăsați orice direcție spre care se îndreaptă dorința voastră să se dizolve în înțelegerea acestui lucru, iar iubirea care stă la baza acestei căutări va continua să se manifeste. Orice absentează în momentul de față, nu merită numele de „iubire” și, de asemenea, nu merită să fie dorit de voi. Uitați de lucrul acela. Orice nu este prezent în clipa de față, chiar dacă va fi găsit la un moment dat, va dispărea, implicit, din viața voastră, într-o bună zi. De ce ați aspira la ceva vremelnic? Acel lucru nu vă va oferi niciodată deplină satisfacție. Renunțați la tot ce se poate renunța – și se poate renunța la tot ce este aparent – inclusiv la toate concepțiile voastre, la ale mele sau la ale oricui altcuiva, despre iubire. De fapt, de îndată ce încercam să identificăm ceea ce este prezent, acesta dispare. Nu ne putem concentra asupra sau chiar să ne gândim la ceea ce este cu adevărat prezent. Nu putem gândi numai la un obiect, la trecut, la viitor. Altfel spus, nu ne putem gândi decât la un gând. Gândul nu poate niciodată cunoaște sau găsi unicul lucru în căutarea căruia se află aproape în permanență. Se poate numai dizolva în acesta. Gândirea piere atunci când se îndreaptă asupra iubirii, ca o molie atinsă de flacără. Ca o ironie, singurul lucru pe care-l căutăm în toate relațiile noastre intime este pieirea sentimentului de sine, ca entitate separată. Această tânjire după iubire în intimitate este, de fapt, tânjirea după această pieire, iar dacă cineva împărtășește această iubire cu o altă persoană aparentă într-o relație intimă, acea persoană aparentă va străluci ca o rază de iubire și lumină în viața celuilalt. Acest lucru nu este, însă, necesar. Lumina și iubirea aceasta strălucesc în tot ce există. Ceea ce face cu adevărat obiectul tuturor dorințelor, este doar această pieire. Permiteți minții să se dizolve în înțelegerea faptului că pur și simplu nu poate merge într-un loc al iubirii, dar că, asemenea unui peste care cauta apa aflat fiind într-un ocean, el înoată deja în aceasta. Lăsați totul să treacă. Amintiți-vă spusele lui William Blake: „Acela ce se lăsă de-o bucurie-ncatușat, distruge avântul vieții ¢naripat”. „Avântul vieții ¢naripat” este însăși iubirea. Aceasta este, în aparență, distrusă de căutarea noastră în care o percepem ca pe un obiect, de „încătușarea” noastră de un obiect, respectiv de trecut sau de viitor. Renunțați complet, renunțați complet, renunțați complet. Lăsați-vă lacrimile să fie răul în care tot ceea ce știți este oferit drept ofrandă, tot dorul vostru, totul. Cineva a întrebat-o odată pe Mother Meera dacă era bine să-I dăruiască totul lui Dumnezeu sau dacă ar fi trebuit să-I ofere numai lucrurile pozitive, iar aceasta a răspuns: „Un prunc îi dăruiește mamei sale un melc, un băț sau o piatră; mamei îi este indiferent ce i se oferă, este doar fericită că pruncul și-a amintit de ea.” Oferiți totul. în final, iubirea în căutarea căreia vă aflați este singura care va mai rămâne.