Prezenta, Arta Pacii Si A Fericirii vol.1

Prezența - Volumul I - Arta păcii și a fericirii Primele cuvinte pe care le-am auzit prima dată de la profesorul meu au fost: “Meditația este un “Da” universal pentru orice.” Cu toate că eu nu am înțeles asta multă vreme,dar tot ceea ce a urmat după aceea a fost un simplu comentariu asupra acestor cuvinte.
Citește tot rezumatul cărții Prezenta, Arta Pacii Si A Fericirii vol.1... Totul a început și s-a încheiat cu aceste cuvinte, totul s-a rezolvat în această propoziție. La un moment dat, viața și meditația nu s-au mai putut distinge una de alta.      Dorul de fericire și frica de moarte sunt, de fapt, două aspecte ale aceluiași sindrom. Sindromul este șinele interior imaginar. Generațiile viitoare ar putea diagnostic cândva SSS  –Sindromul Sinelui Separat – de care suferă marea majoritate a omenirii și care este cauza principală a celor mai multe nefericiri de natură psihologică.             Astfel, șinele interior și separat se află mereu în misiune, căutând să-și asigure fericirea în obiecte și în relațiile cu lumea concepută a fi una exterioară și încearcă disperat să liniștească frica de moarte care îl vânează. între aceste două focuri arde șinele separat.   O problemă este întotdeauna o parte imaginară sau un obiect imaginar ce se lupta cu altceva. Dar în Experiență nu există părți separate, nu există “euri” separate, obiecte sau altele. Problemele aparțin doar gândirii – un gând care se luptă cu un alt gând, un sentiment care se opune unei situații. Toate aceste gânduri apar în Șinele nostru dar ele nu sunt pentru Șinele nostru. Chiar și gândul său sentimentul care se opune, nu este o problemă pentru Șinele nostru. Gândul care se opune sau sentimentul care opune rezistență sunt o altă minge ce zboară prin spațiul gol. Gândul său sentimentul ce opune rezistență, din care este făcut șinele imaginar, este doar o problemă a sinelui imaginar. Doar un sine separat ar putea dori să scape de un sine separat. De fapt, doar un sine separat vede un sine separat. Un sine separat nu poate vedea ceva. El este văzut. Cu alte cuvinte, separarea și problemele care o însoțesc sunt doar din punctul imaginar de vedere al separării. în realitate nu există un asemenea punct de vedere. Separarea și toate cele care provin din ea, cum sunt și problemele, sunt întotdeauna imaginare. Adevăratul nostru sine nu cunoaște și nici nu vede vreo separare. El nu cunoaște vreun sine separat și nici o lume exterioară, separată. El cunoaște doar intimitatea și apropierea imediată a purei experientizări, fără de părți, separații, mai mulți sine, obiecte sau altele. Adică, el cunoaște doar iubirea.   “Ascunderea fericirii, suferința și căutarea fericirii” sunt sinonime între ele. Un alt nume pentru această căutare este “șinele interior separat”.             Acest sine interior separat nu este o entitate, este acțiunea de rezistență, de împotrivire, de căutare și, prin urmare, acțiunea suferinței. Entitatea separată și aparentă nu caută fericirea, ci entitatea separată și aparentă este căutarea fericirii. Dacă înțelegem suferința ca ivindu-se în Conștiența noastră dimpreună cu toate celelalte și credem că nu se poate face nimic în legătură cu asta, ne păcălim singuri. Suferința este, prin definiție, o împotrivire la situația curentă și o inevitabilă căutare a unei alternative în viitor. Dacă nu s-ar opune rezistența situației prezente, nu ar exista nici suferință. Prin urmare, dacă situația curentă este experiența suferinței și dacă nu se opune absolut deloc rezistența acestei suferințe, atunci suferința nu poate dura deoarece suferința este rezistență, împotrivirea, respingerea. Ca urmare, suferința este imediat transformată în fericire.             Deci suferința se revelează că fericire imediat ce se sfârșește orice acțiune de rezistență. Fericirea este natura esențială, fundamentală chiar și a suferinței. Ea stă liniștită în miezul tuturor experiențelor, inclusiv în suferință, așteptând să fie recunoscută, așteptând să renunțăm la opunerea rezistenței, așteptându-ne să avem curajul și iubirea de a ne întoarce înapoi, așa cum eram și a sta față-n față cu suferința fără a avea nici cea mai mică dorință de a ne opune ei ori de a o îndepărta. Exact acesta este motivul pentru care, chiar și în cele mai întunecate momente de disperare, noi nu suntem niciodată copleșiți total de nefericire. Dacă am fi, nu ar mai exista niciun loc pentru nimic altceva, nici măcar pentru un gând care să separe un sine ce ar privi către suferință și ar încerca să scape de ea și atunci s-ar realiza nondualitatea perfectă, adică fericirea perfectă. Cu alte cuvinte, nu există niciun fel de absolută suferință. Suferința este întotdeauna amestecată cu altceva, cu o dorință de a scăpa de ea într-un viitor imaginar, adică cu o dorință pentru fericire. Totuși, există absolută fericire care nu este amestecată cu nimic, nici cu cea mai subtilă umbră a existenței unui alt ceva.