Cosmoza, demonstrată aproape matematic într-o construcție originală, este drumul sacru al împlinirii. Iubirea cosmică e ideea de raport între Dumnezeu și lume, un raport întemeiat pe compatibilitate și justificat prin deosebire.
Fără ea, creația s-ar destrăma. Cu ea, cele depărtate se apropie, se unesc, se înălță și devin asemenea. Un parcurs temerar al gândului între generarea, degenerarea și regenerarea noastră. Un demers care unește prin metafizică și metaforă trecutul cu viitorul, Orientul cu Occidentul, credința cu știința, matematică cu teologia. Un eseu holistic profund și liric presărat cu sentințe ingenue și disecții nemiloase. O carte despre cunoaștere, care se citește cu creionul în mână...
