Inima de cerneala

Când citește cu voce tare, Mo poate să dea viața personajelor din cărți. Meggie, fiica lui de doisprezece ani, a moștenit acest dar de la el. Pe această frumoasă premisă se construiește povestea ingenioasă din Inimă de cerneală: în urmă cu nouă ani, Mo a scos dintr-o carte o bandă de tâlhari medievali, în frunte cu liderul lor, Capricorn.
Citește tot rezumatul cărții Inima de cerneala... Acum, trecutul îl prinde din urmă și Meggie se vede nevoită să-și salveze tatăl. Însă într-o lume în care granița dintre realitatea ei și cea a cărților nu e foarte stabilă, mica eroină va trebui mai întâi să-și pună la încercare neobișnuitul talent și să-și lege propria poveste de a altora în cele mai neașteptate moduri. Carte recomandată de Simona Antonescu în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți".     Fragment din romanul "Inima de cerneală" de Cornelia Funke:     “De data asta, când Mo începu să citească, nu mai mirosi a sare și a rom. Se făcuse foarte cald în biserica lui Capricorn. Pe Meggie începură s-o ardă ochii, iar când și-i freca, i se lipi nisip de articulațiile degetelor. Din nou oamenii lui Capricorn ascultau vocea lui Mo cu respirația tăiată ca și cum i-ar fi prefăcut în stane de piatră. Și iarăși Capricorn era singurul care nu părea deloc să simtă vraja. Doar după ochi se vedea că era și el captivat. Atârnau de chipul lui Mo imobili ca ochii de șarpe. Îmbrăcămintea roșie făcea ca pupilele para și mai decolorate. Corpul lui părea încordat ca acela al unui câine care miroase deja prada.     Acum însă, Mo îl dezamăgi. Cuvintele nu dădură drumul la toate acele lăzi cu comori, la perlele și săbiile încrustate cu giuvaiere, pe care vocea lui Mo le făcea să scânteieze și să strălucească într-atât, încât oamenii lui Capricorn credeau că le pot culege din aer. Altceva alunecă dintre filele cărții, ceva care respira, ceva din carne și oase.     Printre butoaiele încă fumegânde, în care Capricorn pusese să se ardă cărțile, se ivi deodată un băiat. Meggie era singura care îl observase. Toți ceilalți erau prea scufundați în poveste. Nici chiar Mo nu-l observase, atât de departe se află, undeva între nisip și vânt, în timp ce ochii lui își croiau drum prin împletitura de litere.     Băiatul avea poate cu trei sau patru ani mai mult decât Meggie. Turbanul de pe capul lui era murdar, față brună, ochii întunecați de spaimă. Se frecă la ei ca și cum ar fi putut șterge imaginea neadevărată, locul neadevărat. Se uită de jur-împrejur în biserica goală, de parcă n-ar mai fi văzut vreodată o clădire ca asta. Și cum ar fi putut să vadă? În povestea sa sigur nu existau biserici cu turnuri ascuțite și nici dealuri verzi ca cele care îl așteptau afară. Veșmântul pe care îl purta îi atârna până la tălpile brune, strălucea albastru în penumbra bisericii ca un crâmpei de cer.     Ce-o să se întâmple când o să-l vadă? se gândi Meggie. În mod sigur băiatul nu e ceea ce-și dorise Capricorn.     Dar acesta îl și zărise.     — Stai! strigă el atât de tare, încât Mo se întrerupse în mijlocul propoziției și-și înălță capul.     Brusc și cam fără voia lor, oamenii lui Capricorn se reîntoarseră la realitate. Cockerell se ridică primul în picioare.    — Ei, asta de unde vine? mârâi el.     Băiatul se făcu mic, privi în jur cu fața încremenită de spaimă și o luă la goană în zigzag ca un iepure. Dar nu ajunse departe. Imediat trei bărbați alergară după el și-l prinseră la picioarele statuii lui Capricorn.     Mo puse cartea lângă el, pe dale, și-și îngropa fața în mâini.     — Ei! Fulvio a dispărut! strigă unul dintre oamenii lui Capricorn. S-a destrămat pur și simplu în aer.     Toți se uitară fix la Mo. Iat-o din nou aici - frică pe fețele lor, de astă dată amestecată nu cu admirație, ci cu furie.     — Scoate-l pe băiat de-aici, Limbă-vrăjită! porunci Capricorn supărat. Din ăștia am mai mulți decât îmi trebuie. Și adu-mi-l înapoi pe Fulvio.     Mo luă mâinile de pe față și seridică.     — Pentru a suta oară: eu nu pot s-aduc pe nimeni înapoi, izbucni el.” Citește mai puțin...