Utopia lui Morus a fost scrisă în limba latină și cuprinde două părți, dintre care cea de-a doua, descriind locul (Nusquama, cum îl numește uneori în scrisorile sale – „Nicăieri”), fiind finalizată undeva spre sfârșitul anului 1515, iar prima parte, cea introductivă, la începutul lui 1516.
Cartea a fost tipărită prima dată la Louvain, la sfârșitul anului 1516, avându-i ca editori pe Erasmus, Peter Giles și alți prieteni din Flandra ai lui Morus. Apoi a fost revizuită de Morus și tipărită de Frobenius la Basle, în noiembrie 1518. A fost retipărită la Paris și la Viena, dar nu și în Anglia, în timpul vieții lui Morus. Prima tipărire a sa în această țară a fost traducerea în engleză făcută în timpul domniei lui Edward al VI-lea (1551) de Ralph Robinson. A fost tradusă cu mai multă îndemânare de Gilbert Burnet, în 1684, curând după ce condusese apărarea prietenului său, lordul William Russell, participase la execuția acestuia, îi răzbunase amintirea și James al II-lea îi luase, drept răzbunare, postul de lector la St. Clement’s. Burnet a fost atras de traducerea Utopiei de același simț al lipsei de rațiune din pozițiile înalte care l-a făcut pe Morus să scrie cartea. Numele cărții a dus la crearea unui adjectiv în limba noastră: numim „utopic” ceva ce este impracticabil. Totuși, sub valul unei ficțiuni jucăușe, afirmațiile sunt cât se poate de sincere și sunt bogate în sugestii practice. Este opera unui englez învățat și înțelept care atacă în felul lui principalele rele din sfera politică și socială din vremea lui. Pornind de la fapte, Morus povestește cum a fost trimis în Flandra cu Cuthbert Tunstal, „pe care, în cele din urmă, spre marea bucurie a tuturor, Maiestatea Sa l-a preferat pentru slujba de maestru al sulurilor”; cum trimișii lui Carol i-a întâlnit la Bruges și s-au întors imediat la Bruxelles pentru instrucțiuni, și cum Morus a mers apoi la Antwerp, unde s-a bucurat de compania lui Peter Giles, care i-a alinat dorul de a-și revedea soția și copiii, pe care nu-i mai văzuse de patru luni. Apoi, faptele alunecă spre ficțiune în episodul găsirii lui Raphael Hythloday (al cărui nume, compus din două cuvinte grecești, înseamnă „cunoscător de fleacuri”), un om care fusese cu Amerigo Vespucci în ultimele trei călătorii spre nouă lume recent descoperită, despre care s-a tipărit prima dată în 1507, cu numai nouă ani înainte de a fi scrisă Utopia. Intenționat fantastică în sugerarea detaliilor, Utopia este opera unui învățat care citise Republica lui Platon și care și-a însuflețit imaginația după lectura povestirii lui Plutarh cu privire la viața spartanilor sub Lycurgus. Sub valul unui comunism ideal, în care s-a inclus o extravaganță spirituală, se află un nobil argument englezesc. Uneori, Morus pare să vorbească despre Franța când se referă la Anglia. Uneori aflăm laude ironice la adresa bunei credințe a regilor creștini, salvând cartea de la a fi cenzurată în calitate de atac politic împotriva politicii lui Henry al VIII-lea. Erasmus i-a scris unui prieten în 1517 că ar trebui să facă rost de Utopia lui Morus dacă nu a citit-o și dacă vrea să vadă „care este adevărata sursă a tuturor relelor din politică”. Iar lui Morus, Erasmus i-a scris despre cartea lui: „Un stăpân burghez din Antwerp este atât de încântat de ea încât o știe pe toată pe dinafară.”
