Dupa Melci Ion Barbu

17 poeme de Ion Barbu rostite în premieră la Radio între 1965-1969 de Victor Rebengiuc, Dinu Ianculescu, Emil Botta, Ludovic Antal, A.E. Baconsky, Romulus Vulpescu, Constantin Codrescu, Dan Nasta Cu un argument de Leonid Dimov („Studioul de poezie”, 1969) Cuvânt-înainte de Bogdan Ghiu Ediție ilustrată de Tudor Banuș După melci de Ion Barbu este o premieră absolută a Colecției „Biblioteca de Poezie Românească” a Editurii Casa Radio.
Citește tot rezumatul cărții Dupa Melci Ion Barbu... Această culegere de prime înregistrări radiofonice (1965-1969) din opera lui Ion Barbu este un dublu eveniment: corpus-ul de poeme împrumută vocile unor importante personalități culturale românești, precum Victor Rebengiuc, Dinu Ianculescu, Emil Botta, Ludovic Antal, A.E. Baconsky, Romulus Vulpescu, Constantin Codrescu, Dan Nasta. În același timp, volumul de față este și o prețioasă carte de artist: Tudor Banuș a intrat într-un fin dialog, mult visat, cu lirica lui Ion Barbu. „…Cine n-ar putea fi zguduit de vocea șamanică a lui Emil Botta, în contrast cu calmul intelectual al lui A.E. Baconsky și, ca încununare a pasionalității colocviale a lecturii-interpretare, a lui Romulus Vulpescu, primul editor, să nu uităm, după expierea comunistă, al lui Ion Barbu? Experiența sonor-existențială pe care o prilejuiește prezentul disc este unică, extrem de intensă, atingând înălțimea a ceea ce am numit drama ontologică a poeziei. Inexpiatul, neîmpăcatul Ion Barbu este recuperat postum de către prieteni poeți și actori-poeți, care îi împrumută (în toată ambiguitatea genitivală a acestui verb) glasul lor și care abia așa, delegat, postum, mai mult decât tiparul, îl salvează. După ce-a fost copilul, poetul este acum, în eternitate, melcul însuși, cochilia literei din care poezia trebuie retrezită la viață. și tot prin voce. În ascultarea acestui disc devine, astfel, și mai sensibilă ideea copilăriei poetului, a poetului-copil. Lecturile, glăsuirile, la propriu, ale lui Victor Rebengiuc, de exemplu, ar trebui să fie alăturate, complementar, manualelor școlare, pentru că poezia este în primul rând glas, oralitate, matematică „imanenta vorbirii. ” (Bogdan Ghiu, fragment din „Vină și vocile poeziei. O experiență pedagogică”, cuvânt-înainte)