• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Patoche și fratele său mai mic sunt lăsați de părinți în grija unor prietene ale familiei, femei care de care mai strănii, frecventate de tot soiul de oameni care în permanență par să ascundă ceva sau să se ascundă.
Copiii, însă, privesc fascinați această lume a criminalilor și hoților, pe care o bănuiesc fără s-o vadă, și mai ales fără să înțeleagă amărăciunea propriei situații. Scris din perspectiva micului Patoche, dar subtil până la imperceptibil și de o acuitate neobișnuită a observației, romanul spune o alta, mai tristă, poveste a copilăriei, despre un personaj care caută să-și precizeze, ca Proust, geografia propriului trecut, însă cu întrebări fără soluție, căutări în impas și o lume a memoriei unde doar absența are, în mod paradoxal, substanță. Mai e nevoie să mai spunem că Suspendarea pedepsei este o nouă minune a literaturii contemporane? - Le Nouvel Observateu
