Orizontul

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Opera lui Patrick Modiano este încununată cu numeroase premii franceze și internaționale, culminând în 2014 cu Premiul Nobel pentru literatură.
Citește tot rezumatul cărții Orizontul... Motivația juriului: „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane și dezvăluie universul vieții sub Ocupație“. Opera sa e tradusă în peste patruzeci de limbi. Romanul Orizontul a primit Premiul Marguerite Duras în 2011. Jean Bosmans, scriitor ajuns la vârsta bilanțurilor, hotărăște să descâlcească tot ceea ce formează în viața lui „materia întunecata“ a tinereții. În paginile carnețelului pe care-l poartă mereu la el în nesfârșitele plimbări prin cartierele vechi și noi ale Parisului reînvie într-un amestec halucinant întâmplări, oameni, locuri, cioburi de amintiri și vise. În centrul tuturor, povestea de dragoste de la începutul anilor 1960 dintre Bosmans și Margaret Le Coz. Cei doi încearcă să scape, împreună, de sentimentul permanent de vinovăție și de fantomele dureroase ale trecutului și prezentului: un bărbat obsedat de Margaret o hărțuiește urmărind-o peste tot, părinții lui Bosmans îl căută numai pentru a-i cere bani și a-l batjocori. Margaret dispare însă, în scurt timp, la orizont, întorcându-se la enigmaticele ei origini berlineze, iar Bosmans e nevoit să pornească pe urmele a ceea ce ar fi putut să fie povestea lor. În Orizontul, că în întregul univers românesc al lui Patrick Modiano, «căutarea timpului pierdut» nu are nici o urmă de nostalgie dulceagă, ci este mai degrabă o căutare filozofică, metafizică. Din «materia intu-necata» a trecutului țâșnesc nume și figuri care-l poartă pe Bosmans cu patruzeci de ani în urmă. Scriitor debutant trăind la Paris, întâlnește atunci din întâmplare o tânără pe nume Margaret Le Coz, se vede cu ea o vreme, o iubește, dar apoi, brusc, o pierde. Bosmans și Margaret formează unul dintre acele cupluri fragile, nesigure, obișnuite în cărțile lui Modiano. Mai mult gemeni decât iubiți, bântuiți fiecare de sentimentul ilegitimității, își oferă unul celuilalt refugiul efemer al tandreții. [...] Bosmans nu va căuta însă la nesfârșit trecutul ascuns în pliurile timpului. Va deschide larg ferestrele și ușile — și tocmai această deschidere face din Orizontul o carte luminoasă. Ultimele paragrafe respira un aer tare și proaspăt, care înscrie acest admirabil roman în ansamblul atât de coe-rent al operei lui Patrick Modiano ca o continuare evidentă, dar și ca o subtilă variație Înnoitoare. - Nathalie Crom, Telerama