De Ce Iti Face Bine Sa Faci Bine

Această carte este despre bunătate. Ea conține studii actuale care arată că a fi bun cu ceilalți e benefic pentru sănătatea ta, și povesti care te vor inspira să pui lucrurile de aici în practică și să le simți efectele pozitive.
Citește tot rezumatul cărții De Ce Iti Face Bine Sa Faci Bine... "Prefer să simt compasiunea în locul cunoașterii exacte a definiției acestui cuvânt”, spunea undeva Sfântul Toma de Aquino. Compasiunea în sine reprezintă și ea o parte a acestei cărți, pentru că bunătatea este un rezultat al ei. Când simțim și împărtășim durerea cuiva, când dorim cu compasiune să i-o alinăm, atunci devenim motivați să oferim ajutor și să arătăm bunătate. Această carte vorbește pe scurt și despre recunoștință și despre iertare. Recunoștința reprezintă o marcă a bunătății pentru că ne face să fim conștienți de tot ceea ce se află în jurul nostru. Când suntem recunoscători, devenim mai apropiați față de cei din jur și mai disponibili să ne exprimăm mulțumirea față de ei. A face acest lucru e benefic pentru noi, la fel cum enumerarea tuturor lucrurilor cu care am fost binecuvântați e un act de bunătate față de noi înșine. Și iertarea e un mod de a arăta bunătate față de eul nostru interior. Este un mijloc de a ne elibera. Întreaga lume va fi mai bună când va exista mai multă bunătate în ea. Deci, sper că această combinație de experiențe împărtășite în legătură cu bunătatea, prezentate alături de studii științifice, să te inspire să faci la rândul tău cât mai multe acte de bunătate. Pentru a-ți veni în ajutor, cartea conține o serie de exerciții scurte, dar și sugestii despre cum să repari și să îmbunătățești relațiile cu cei din jur, crescându-ți astfel numărul de conexiuni sociale prin capacitatea de a ierta. Citând un număr consistent de studii științifice, această carte îți va arăta că bunătatea te poate face mai fericit. Ea poate ameliora depresia și poate duce la îmbunătățirea unor relații. E bună pentru inima ta și pentru sistemul tău imunitar, iar cele mai noi cercetări arată că te poate ajuta să trăiești mai mult. Compasiunea aduce și ea beneficii similare. Cercetări recente legate de "nervul compasiunii” (nervul vag), relevă cum compasiunea joacă un rol mult mai mare decât se credea anterior în menținerea sănătății, reducând inflamațiile, care sunt cauza unui număr mare de boli, inclusiv a celor cardiace și a cancerului. Recunoștința e și ea o sursă excelentă de sănătate. Ameliorează depresia, ne face mai fericiți, îmbunătățește calitatea relațiilor noastre, reprezintă un tratament eficient pentru insomnie și ne poate ajuta să trăim mai mult. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele unei cercetări tot mai consistente din domeniul psihologiei pozitive. Iertarea este, la rândul ei, foarte benefică pentru sănătatea noastră. Studiile arată că ea ajută la reducerea semnificativă a durerii, furiei, stresului, anxietății și depresiei, dându-ne puterea să avem speranța pentru viitor. E bună și pentru inimă, pentru că reduce presiunea arterială și îmbunătățește circulația sângelui. Relațiile de calitate sunt, de asemenea, un ingredient important al sănătății noastre. Ele sunt asociate cu o viață mai lungă și cu șanse mult mai mici de dezvoltare a bolilor cardiace. Oamenii aflați în relații pozitive sunt, per ansamblu, mai sănătoși decât cei care au parte de relații de slabă calitate sau decât cei care sunt izolați social. O parte dintre motivele ce stau la baza acestui fapt e reprezentată de existența "moleculei fericirii”, adică a oxitocinei. Când putem intra într-o legătură puternică cu cineva, oxitocină abundă în creierul și în corpul nostru. Efectele ei sunt multiple: ne face mai apți să avem încredere, să fim mai generoși, ne ajută să menținem presiunea arterială la un nivel scăzut, vindecându-ne rănile și prevenind afecțiuni ale sistemului cardiovascular. Cartea de față descrie și impactul unui mediu plin de iubire și bunătate asupra creierului copiilor. Punerea în paralel a cazurilor de copii crescuți în orfelinate cu cei crescuți într-un cămin stabil, arătă existența unor diferențe semnificative în structura cerebrală. Deși plină de studii științifice, această carte nu este una de tip academic, ci este una adresată tuturor cititorilor: adolescenți, studenți, terapeuți, profesioniști din domeniul medical, doctori, asistente, politicieni, chiar și cadre didactice universitare care vor să parcurgă o lectură relaxantă. Cartea este, fără doar și poate, adresată "omului obișnuit”.Una dintre cele mai interesante concluzii ale sale e că bunătatea se află în natura noastră umană. Creierul și sistemul nervos au evoluat în istoria umanității într-un mediu marcat de cooperare strânsă și de legături cu cei din jur, în care bunătatea a reprezentat o unealtă necesară supraviețuirii. De fapt, putem spune că suntem construiți genetic pentru a fi buni cu ceilalți. De aceea ne face bine să arătăm bunătate. Și tot de aceea, când nu facem acest lucru sau când nu arătăm compasiune, recunoștință sau iertare, sistemul nostru nervos devine stresat, iar asta nu e bine pentru sănătatea noastră. O formă de bunătate care adesea ne scapă din vedere e cea față de noi înșine. Puțini dintre noi au cu adevărat grijă de sine, și sper că această carte să motiveze oamenii să acorde mai multă atenție acestui aspect. La finalul cărții se află "Provocarea celor 21 de zile de bunătate”, pe care poate vei dori să o încerci. Mai e și o secțiune adresată profesorilor, care conține o serie de idei pentru a-i ajuta pe copiii de toate vârstele să dezvolte un comportament caracterizat prin bunătate. Și mai e o listă cu 50 de acte de bunătate care te vor ajuta să pornești pe acest drum. Sper că îți va face plăcere să parcurgi paginile care urmează. Scrierea lor mi-a adus multă mulțumire. Dr. David R. Hamilton, septembrie 2009 Fragmente CAPITOLUL 2 "TE ÎNȚELEG”: PUTEREA COMPASIUNII Compasiunea nu ține de religie, ci de natură umană. Nu e un lux, ci e esențială pentru propria noastră pace interioară și pentru stabilitatea noastră mentală, e esențială pentru supraviețuirea umanității.” Dălai Lama A existat un călugăr tibetan care a fost ținut prizonier timp de 20 de ani în gulagul chinez. Acolo i-a fost interzisă practicarea credinței sale, a fost pus singur într-o celulă și a fost chiar și torturat. După eliberare, Dălai Lama l-a întrebat care era cea mai mare sursă de stres a sa. Răspunsul său nu a fost legat de durerea fizică sau de izolare, cum v-ați aștepta. Ci de teamă că își va pierde compasiunea pentru cei ce l-au încarcerat. Capacitatea lui de a oferi compasiune era izvorâtă din practicarea acestui sentiment față de toți cei din jur. Și noi, la rândul nostru, putem dezvolta un potențial enorm pentru a face acest lucru. Poate vă întrebați de ce am vrea să facem asta? Ei bine, compasiunea e foarte sănătoasă pentru noi, după cum se va vedea mai departe. În plus, e bună și pentru toți cei din jur. Poate transforma lumea într-un loc mai bun. Multe dintre practicile noastre etice, în funcție de care decidem cum ne comportam unii cu alții, își au fundamentul în compasiune. Pacea și armonia lumii noastre depind de compasiune, depind de capacitatea noastră de a vedea lucrurile prin ochii celorlalți. În plus, când ne vedem semenii suferind și simțim compasiune pentru ei, devenim motivați să înfăptuim lucruri bune. Compasiunea ne poate schimba atât de profund, încât ajunge să fie definitorie pentru personalitatea noastră. Într-o discuție legată de iubire, doctorul Wayne W. Dyer făcea o analogie cu stoarcerea unei portocale. "Strânge cu putere o portocală și tot ce va ieși din ea e suc de portocală, fiindcă doar asta se află în interiorul ei”, spunea el. În mod similar, dacă dezvoltăm suficientă compasiune, atunci când suntem la rândul nostru "storși” (situație care poate apărea când suntem stresați, răniți sau ofensați), tot ceea ce va ieși la iveală din noi va fi compasiunea, fiindcă asta e tot ceea ce avem în noi. Nu ne vom mai uita la suferințele și la provocările noastre, ci la cei care sunt cauza lor, și vom începe să înțelegem propria lor durere, durerea care le determină acțiunile. Vom simți compasiune pentru ei și apoi ne vom simți liberi. Poate că asta nu este tocmai ușor de realizat, însă compasiunea poate fi cu adevărat dezvoltată în noi. Studiile RMN arată că procesarea acelorași gânduri de fiecare dată – în acest caz, gânduri legate de compasiune – provoacă schimbări structurale în creier. Milioane de legături intercelulare se nasc în anumite părți ale creierului și pot realmente crește amplitudinea și mărimea acestora. Analizele RMN făcute asupra călugărilor tibetani arată o activare substanțială a lobilor frontali stângi din creier, care fac parte dintr-o zonă cerebrală asociată cu generarea compasiunii. Această zonă e considerabil mai mare la călugării tibetani decât la oamenii obișnuiți. De fapt, prima dată când psihologii i-au studiat pe budiștii tibetani au crezut că e ceva stricat la aparatele lor de măsură. Proporțiile înregistrate în creierul acestora erau atât de neobișnuite, încât nu semănau cu nimic din ceea ce psihologii văzuseră anterior! Așadar, anii îndelungați de meditație și de practicare a compasiunii pot avea un impact semnificativ asupra creierului nostru. Însă nu e nevoie neapărat de ani întregi pentru ca schimbările să aibă loc. Un studiu realizat asupra unor persoane care nu practicaseră meditația anterior, și care au fost învățate să facă acest lucru timp de numai 6 săptămâni, a concluzionat existența unei activități în creștere la nivelul lobilor frontali stângi din creier. Pe măsură ce compasiunea prindea rădăcini în sistemul lor nervos, participanții înregistrau schimbări structurale la nivel cerebral. EMPATIA: "SIMT ALĂTURI DE TINE” Compasiunea rezultă din empatie, iar aceasta din urmă a mai fost numită și "capacitatea de a simți alături de cineva”. Ea se manifestă când împărtășim durerea celor din jur. Compasiunea, pe de altă parte, e atunci când avem sentimente "pentru” cineva. Conștientizăm durerea și simțim o dorință plină de compasiune pentru ca persoana să scape de acea durere. Așadar, empatia se află acolo unde începe afecțiunea pentru ceilalți. Cultivarea empatiei face ca apariția compasiunii și a bunătății să fie mult mai probabile. N-ar fi minunat ca urmărea acestei cai să ne definească viețile și să definească lumea, în general? Eu personal m-am simțit inspirat de remarcile făcute de Barack Obama cu privire la empatie, într-un discurs pe care l-a ținut în data de 11 august 2006, înainte să devină președinte: "Se discută mult în țara asta despre deficitul federal. Dar cred că lucrul despre care ar trebui cu adevărat să discutăm este deficitul de empatie. Aceasta reprezintă capacitatea noastră de a ne pune în locul altcuiva, de a vedea lumea prin ochii celor diferiți de noi: copilul căruia îi este foame, muncitorul care tocmai a fost concediat, familia care și-a pierdut agoniseala de o viață în urma unei furtuni cumplite. Când gândești în acești termeni, când alegi să îți mărești capacitatea de a manifesta grijă și interes față de ce se întâmplă în jur și când empatizezi cu nefericirea altora, fie că e vorba de prieteni apropiați sau de străini, devine mai dificil să nu acționezi. Devine mai dificil să nu îți oferi ajutorul.” Iată de ce empatia reprezintă adesea sentimentul din care se naște bunătatea. Când împărtășim durerea cuiva, inițial apare compasiunea, fiindcă ne dorim ca acea persoană să scape de durere, iar apoi apare motivația să o ajutăm printr-un act de binefacere. Partea interesantă e că suntem construiți pentru a oferi empatie. Creierul nostru conține un "circuit al empatiei” care se activează când vedem o persoană în suferință. Într-un fel, creierul nu poate face distincția clară între suferința celuilalt și propria noastră suferință. Atunci când vedem pe cineva suferind, creierul nostru reproduce emoții similare cu momentul în care suferim noi înșine. Este similar cu modul în care creierul nostru oglindește mișcările și expresiile faciale ale celor din jur. De exemplu, când vedem pe cineva că își mișcă mâna, în zona cunoscută sub numele de cortex premotor din creier ni se activează "neuronii oglindă”, iar ei la rândul lor activează neuronii care sunt responsabili cu mișcarea propriu-zisă a mâinii (cortexul motor). Acest proces activează, la rândul său, mușchii mâinii. Așadar, faptul că vedem pe cineva mișcându-și mâna, ne stimulează pe noi înșine să ne mișcăm mâna. Deși poate părea ciudat, aceste cercetări sunt folosite în prezent ca o strategie terapeutică inovatoare pentru recuperarea pacienților care au suferit un atac cerebral, iar rezultatele preliminare s-au dovedit pozitive. Observarea mișcărilor corporale realizate de oameni complet sănătoși sunt benefice pentru pacienții care se afla după un atac cerebral. Această formă de terapie numită "observarea acțiunii” le stimulează mușchii ca și cum s-ar pune în mișcare cu adevărat. (Dacă vă interesează acest subiect, veți găsi mai multe despre el în cartea mea intitulată Cum îți poți vindeca trupul cu puterea minții – How Your Mind Can Heal Your Body.) Într-un mod similar, "circuitul empatiei” din creier oglindește starea emoțională a celor din jur. Când vedem pe cineva în suferință, circuitul intră în funcțiune și ne face să împărtășim o parte a durerii. De asemenea, când vedem pe cineva că e fericit, creierul produce o stare de fericire și în noi înșine. Iată de ce o persoană fericită poate intra pe ușă și poate schimba rapid dispoziția unei întregi săli pline de oameni. Îi observăm limbajul trupului și neuronii responsabili cu oglindirea se activează automat, influențând propriul nostru limbaj non-verbal, astfel încât să îi imităm starea emoțională. Acest lucru se realizează parțial prin expresia facială și a ochilor, a căror preluare ne ajută să reproducem o stare similară în noi înșine. Tania Sînger, care este un nume de top în domeniul neuroștiinței empatiei, spune că "există numeroase dovezi care arată că împărtășirea emoțiilor manifestate de cei din jur este asociată cu activarea structurilor neuronale care funcționează și în timpul experimentării personale a acelor emoții”3. Asta se întâmplă chiar și când vedem pe cineva suferind fizic. În acest caz, nu simțim durere, deși neuronii oglindă ne pot da o parte dintre fiorii ei, însă simțim partea sa emoțională, subiectivă. Creierul nostru se activează într-un mod similar cu cel al persoanelor care suferă durerea pe propria piele, însă mai puțin din punct de vedere al părții senzoriale care implică procesarea senzației de durere. În rest totul e identic. Un rezultat de același gen a fost arătat și de un studiu din 2004, în care 16 cupluri fie au primit o doză de șoc electric dureros pe mână, fie au privit în timp ce acest lucru se petrecea cu partenerul. Mai exact, creierul femeii a fost scanat în timp ce stimuli dureroși îi erau aplicați pe mână. Apoi, creierul i-a fost scanat din nou, însă nu în timp ce era supusă durerii, ci în timp ce privea mâna partenerului ei fiind supusă durerii. Activitatea creierului a fost aproape identică în ambele situații. Singurele părți din creier care nu fuseseră activate în timp ce își privea partenerul erau acelea implicate în generarea senzației fizice propriu-zise de durere. Componentele emoționale erau activate egal în ambele cazuri. Deci, la nivel emoțional, ea se simțea exact la fel ca și partenerul ei. Adică empatiza cu el. Gradul de activare a creierului e proporțional cu percepția noastră privind intensitatea durerii. Dacă ne imaginăm că durerea e mare, creierul e activat intens și simțim o empatie puternică. Dacă ne imaginăm că e mică, activarea și empatia sunt și ele la un nivel mai scăzut. Un studiu din anul 2006 a confirmat acest lucru. În cadrul lui s-a înregistrat o activare cerebrală intensă când un ac a penetrat adânc mâna unei persoane, însă nu și când persoana a fost doar înțepată ușor. Unele cercetări arată că putem detecta intensitatea durerii privind fața unei persoane, pentru că neuronii noștri responsabili cu oglindirea emoțiilor și cu empatia, detectează chiar și cele mai mici schimbări ale expresiei faciale care sugerează durerea. În plus, există posibilitatea ca noi să simțim la rândul nostru durerea. Spre exemplu, un studiu din 2007 a înregistrat faptul că în momentul în care un ac a străpuns mâna unei persoane, cortexul somatosenzorial (care se află în regiunea creierului legată direct de simțul atingerii) al unui privitor, a fost activat. Însă nu doar creierul se activează când îi vedem pe alții în suferință. Știm cu toții senzația pe care ne-o creează imaginea emoționantă a unor copii ce suferă de foame, ce nod în gât simțim și cum inima ne bate altfel, iar ritmul respirației ni se schimbă. Nervii din creier stimulează și un răspuns fizic. Așadar, creierul reproduce stările emoționale ale celor din jur, făcându-ne să simțim efectele lor fizice. Empatia e complet naturală pentru noi. Dacă vrem să o anulăm, trebuie să depunem un efort suplimentar. Uneori, încercam să ne convingem pe noi înșine că unii oameni sunt rai sau că vor să profite de bunătatea noastră, pentru a nu lăsa empatia să ne dicteze ce să facem. După cum spune Diane Berke, figura importantă în domeniul protejării cultelor și credințelor religioase, "Judecata de valoare este cel mai important factor care duce la blocarea compasiunii din creierul nostru. Ea este principala unealtă de separare a minții.” EMPATIE ȘI COMPASIUNE După cum am văzut deja, compasiunea se naște din empatie. Mai exact, există o similitudine clară între activitatea cerebrală legată de empatie și de compasiune. Diferența esențială în cazul compasiunii este activarea adițională a cortexului prefrontal, pe măsură ce empatia se transformă într-o experiență conștientă și vrem să punem capăt durerii. Cercetări recente realizate la Universitatea din Wisconsin arată similitudinea neuronală dintre empatie și compasiune. Oamenii de știință au demonstrat cum cultivarea compasiunii are cu adevărat un impact asupra circuitelor neuronale implicate de empatie. În plus, mai e activ și cortexul prefrontal, care ne permite să decidem dacă să ne pese sau nu. Studiul a mai ilustrat și faptul că există un efect mai puternic în cazul compasiunii decât în cel al empatiei. Generarea compasiunii a mărit activitatea circuitelor neuronale implicate în cazul empatiei. Le-a amplificat. Cercetătorii au comparat creierul unor experți în tehnica meditației, care practică în mod regulat meditația pentru trezirea compasiunii, cu cel al unor începători în domeniu, puțin familiarizați cu meditația. Ei au comparat reacția creierului în funcție de diferiți stimuli: la auzul de sunete pozitive (cum ar fi râsul unui bebeluș), negative (cum ar fi vocea cuiva aflat în pericol) sau neutre. În fiecare caz, răspunsul neuronal al experților a fost cu mult mai mare. Experiența celor cu multă practică în domeniul meditației care trezește iubirea, bunătatea și compasiunea, a făcut ca ei să manifeste "o disponibilitate necondiționată de a ajuta alte ființe”, spun cercetătorii. În cadrul aceluiași studiu, creierul începătorilor a fost scanat în timp ce aceștia învățau tehnicile meditației. În comparație cu al lor, creierul experților era cu mult mai activ la auzul sunetelor. "Mușchiul” empatiei era mult mai bine antrenat, în cazul lor. Studiul arătă nu numai cum compasiunea poate fi învățată, ci și cum ea "pune creierul la lucru”, la fel cum un mușchi devine tot mai flexibil pe măsură ce facem exerciții fizice cu ajutorul lui. Practicarea zilnică a compasiunii solicită părți din creier care ajută la procesarea ei, făcând nu doar ca ea să fie simțită cu mai multă ușurință în cazuri ulterioare, ci și înregistrând un impact structural asupra creierului în acele zone. La fel cum un mușchi își mărește suprafața când lucram mult cu el, și zona din creier responsabilă cu generarea compasiunii crește pe măsură ce "exersam” acest sentiment. Experții în neuroștiință fac adesea o paralelă între creier și un simplu mușchi. Studiul menționat anterior a scos în evidență faptul că activarea unei zone (insule) din creier duce la apariția unei "îngroșări” a cortexului de acolo, demonstrând astfel o creștere semnificativă a activității neuronale. Zona respectivă din circuitul empatic a crescut datorită practicării empatiei. Așadar, compasiunea schimbă cu adevărat structura creierului. Nu mai putem spune că schimbarea se petrece doar în mintea noastră, fiindcă iată că ea are loc în mod perceptibil la nivelul structurii cerebrale. Practicarea zilnică a meditației care trezește iubirea, bunătatea și compasiunea, nu numai că schimbă creierul, dar pare să intensifice și tendința naturală de a dori binele tuturor și de a avea cea mai bună părere despre cei din jur. Drept urmare, când avem de-a face cu situații care ne pun la încercare, sentimentele pozitive apar în noi cu mult mai multă ușurință decât înainte. În loc să rămânem blocați de sentimentele care însoțesc un om obișnuit o zi întreagă după ce a fost jignit de cineva – precum iritarea, judecarea aspră a celorlalți, frustrarea, ba chiar învinovățirea altora sau senzația că am fost răniți – începem să simțim compasiune și dăm voie păcii sufletești să își facă loc în mințile noastre. Cu alte cuvinte, începem să ne dăm seama imediat că cel ce ne-a rănit, probabil că suferă la rândul său și din acest motiv s-a comportat astfel. Această conștientizare naturală a durerii altuia e un proces firesc, dar mulți dintre noi îl anulăm din reflex și îl înlocuim cu emiterea de judecăți personale asupra oamenilor. Practicarea compasiunii ne învață să punem deoparte această tendință de a emite judecați și, într-un fel, ne ajută să ne reîntoarcem la o stare firească a lucrurilor. Îți poți imagina câtă libertate emoțională au cei care nu trebuie să sufere, să se plângă sau să se gândească toată ziua la motive de supărare? Am tot vorbit despre împărtășirea durerii celorlalți, însă adevărul e că nu doar durerea ne stimulează să împărtășim sentimentele semenilor noștri. După cum am mai zis, simțim și bucurie atunci când cei din jur simț la fel. Pe scurt, practicarea compasiunii te ajută să fii fericit când alții sunt fericiți și să simți empatie și iubire când sunt triști, te eliberează de suferința interioară și te pune din nou în legătură cu eul tău real. Și va mai întrebați de ce unii călugări budiști zâmbesc atât de mult! CUM SĂ PRACTICI MEDITAȚIA CARE TREZEȘTE  IUBIREA, BUNĂTATEA ȘI COMPASIUNEA Așează-te confortabil, în liniște, și concentrează-te pentru câteva momente la felul în care respiri. Respira lent și regulat. Acum, gândește-te la o persoană dragă, căreia îi dorești cu toată sinceritatea să se simtă bine și să fie ferită de durere și suferință. Poți folosi cuvintele următoare, dacă ți se pare mai ușor, însă cuvintele sunt mai puțin importante, contează sentimentul: "Fie ca tu să fii bine. Fie ca tu să fii fericit. Fie ca tu să fii ferit de suferință.” Fă asta pentru câțiva oameni la care ții. Ah, și nu uita să începi cu tine însuți! În timp, poți extinde meditația, incluzând oameni cu care ai de-a face frecvent, cum ar fi colegii de lucru. Și prin exercițiu, o vei putea extinde și la dușmanii tăi, sau la oameni care te-au rănit, pentru ca în cele din urmă să dorești întregii lumi să fie ferită de suferință.                 COMPASIUNEA ÎNTĂREȘTE SISTEMUL  IMUNITAR Cunoscutul scriitor și filosof Eric Hoffer spunea: "Compasiunea este antitoxină sufletului. Unde există compasiune, până și cele mai otrăvitoare impulsuri rămân relativ inofensive.” Există în mod real dovezi ale faptului că a simți compasiune ne aduce beneficii directe pentru sănătatea fizică. Un studiu realizat în 2009 asupra unui număr de 61 de persoane cu vârste între 17 și 19 ani a analizat impactul meditației care trezește compasiunea, în momentul în care o persoană se simte stresată. S-a analizat nivelul de cortizol și de interleukina-6, care este o substanță implicată în producerea unui proces inflamator. Când avem prea multă substanță de acest gen în corp, de obicei înseamnă că suntem bolnavi. Stresul e și el un factor care are impact agravant asupra bolilor. Stresul cronic,  în mod special, face ca apariția bolilor să fie mai probabilă. El a fost asociat cu bolile cardiace, cancerul, diabetul, dementă, depresia acută și multe altele. Oamenii de știință pot monitoriza impactul stresului asupra corpului prin măsurarea nivelului unor anumite substanțe chimice din sânge sau saliva. De exemplu, când suntem stresați, ne crește nivelul cortizolului care mai e cunoscut și sub numele de "hormon al stresului”. Ne crește și nivelul interleukinei-6, asta duce la apariția de inflamații în corp, iar acestea din urmă sunt cunoscute pentru rolul lor agravant în apariția și dezvoltarea a numeroase boli. Cercetările de dată recentă arată că însuși cortizolul ar putea fi responsabil pentru creșterea nivelului de interleukină-6, iar cele două împreună pot afecta negativ evoluția bolilor prin presiunea pe care o aplică asupra sistemului imunitar. În studiul menționat anterior, 33 de oameni au participat la un curs de șase săptămâni de meditație, iar restul de 28 au funcționat ca simplu grup de control, deci nu au făcut deloc meditație. Apoi, ambele grupuri au fost rugate să facă în laborator o anumită acțiune menită să genereze stres. Rezultatele au arătat că practicanții meditației aveau un nivel semnificativ mai scăzut de interleukina-6. Prin comparație cu cei care nu au participat la cursul de meditație, aceștia aveau mult mai puțină substanță nocivă în corp. În plus, se simțeau mult mai puțin stresați. Per ansamblu, ei înregistrau un nivel de stres cu peste 50% mai mic decât cei care nu meditaseră. Cheia succesului pentru meditație a fost exercițiul. Participanții care au fost prezenți la cel mai mare număr de lecții de meditație și au făcut cele mai multe exerciții în acest sens, au înregistrat cele mai semnificative reduceri ale interleukinei-6 și ale stresului. Cei care au făcut doar câteva exerciții de meditație (unul sau două pe săptămână) aveau niveluri ale interleukinei-6 similare cu cei din grupul de control. Însă pe măsură ce au crescut numărul de ore pe săptămână, nivelul interleukinei-6 a început să scadă semnificativ, cele mai multe beneficii fiind vizibile la cei care au făcut șase sau mai multe sesiuni pe săptămână. Când avem o viață stresantă, nivelul de cortizol și de interleukina-6 crește, mai ales dacă ne aflăm în situații stresante pe termen lung și nu putem ieși din ele. Dar meditația care trezește compasiunea contracarează efectele acestor situații cotidiene stresante. Ea ne face să ne simțim mai bine nu doar psihic, ci și prin protejarea fizicului nostru, reducând agenții biologici responsabili pentru apariția unor eventuale boli. Există puține medicamente capabile să reducă nivelul interleukinei-6 fără a avea efecte secundare nedorite. Dar iată cum compasiunea poate îndeplini această misiune de una singură. Așadar, atunci când împărtășim durerea cuiva și ne dorim ca acea persoană să scape de suferință, propria noastră sănătate se îmbunătățește. În calitate de practicant al meditației din anul 2000, vă pot mărturisi cu sinceritate că am observat personal beneficiile acumulate în timp prin această activitate. Când am perioade în care nu practic în mod regulat meditația (pentru că reușesc să mă conving singur că am lucruri mai importante de făcut în cele 20 de minute alocate zilnic acesteia în mod normal), beneficiile unei minți calme încep să dispară gradual și sunt înlocuite de sentimente de stres legate de numeroasele lucruri cotidiene pe care trebuie să le rezolv. POVESTI ADEVĂRATE DESPRE BUNĂTATE   Răzgândirea Eram cu mașina și mă pregăteam să o iau de acasă pe prietena mea mai în vârstă, Dorothy. Pe drum, am văzut cum un om încerca să urce un deal abrupt cărând un televizor de mari dimensiuni. Am oprit și m-am oferit să îl ajut. Mi-a fost foarte recunoscător. Am ridicat amândoi televizorul, l-am pus în mașină, iar apoi am urcat la volan și ne-am oprit în cealaltă parte a dealului. Am scos împreună televizorul, iar persoana a vrut să îmi ofere niște bani pentru ajutor. Cred că s-a gândit pentru o clipă că sunt șofer de taxi. Inițial am refuzat, dar au urmat insistente. Așa că am făcut următoarea înțelegere: "În loc să îmi dai mie bani, fă o faptă bună pentru cineva”, i-am spus. I s-a părut o idee bună. Ne-am luat la revedere, iar eu am plecat mai departe spre prietena mea Dorothy. Mă întorceam împreună cu ea, vreo 10 minute mai târziu, când am văzut din nou același om cărând același televizor înapoi la deal. Am oprit mașina lângă el și l-am întrebat ce face. "Îl duc înapoi!”, mi-a spus. După cum mi-a mărturisit, televizorul fusese de fapt furat. Tom Un telefon de bun venit Acum vreo 20 de ani, într-o perioadă în care mă simțeam foarte stresată, profund nefericită și singură, într-o zi la prânz mi-a sunat telefonul și tot ce am auzit la celălalt capăt al liniei a fost o melodie. Era vorba de "I Just Called to Say I Love You”, cântată de Stevie Wonder. N-am descoperit niciodată cine mă apelase (nu existau telefoane mobile pe atunci), însă cu siguranță m-am simțit mult mai bine după ce acest telefon. Mary Cuprins      Mulțumiri XI Introducere XIII 1 Bunătatea este cel mai bun medicament 1 2  "Te înțeleg”: Puterea compasiunii 23 3  Curajul de a manifesta compasiune 35 4  Bunătatea schimbă structura creierului 47 5  Oxitocină din creier 55 6  Moduri de a produce oxitocină 67 7  Oxitocină, digestia și procesele inflamatorii 75 8  Oxitocină și inima 83 9  Oferă-i inimii susținerea ta 95 10  De ce bebelușii au nevoie de iubire 107 11  Fii conștient de lucrurile cu care ai fost binecuvântat 125 12  Nu te agața de trecut 149 13  Cum a evoluat bunătatea sufletească 163 14  Bunătatea față de noi înșine 181 În încheiere 187 Provocarea celor 21 de zile de bunătate 190 Trei fapte bune pe zi 191 Câteva idei pentru profesori 192 50 de fapte bune 194 Referințe 197 Resurse 227 Index 229 Citește mai puțin...