PRUSIA, 1937 Baronul von Dortmann se dedică familiei sale cu aceeași pasiune cu care își îngrijește trandafirii din prețioasa lui grădină, care ocupă un loc special în inima lui. Aici poartă nenumărate conversații cu fiica lui, Sabina, transmițându-i minunate lecții de viață despre Dumnezeu, Creație și iubire.
Deși este încă foarte tânără, superbă Sabina cucerește deja două inimi: pe a lui Matthew, un tânăr american, și pe a lui Gustav, fiul contelui din vecini. În ritmul domol al vieții de la țară, baronul veghează asupra moșiei sale cu ochi de tată și de grădinar. Din păcate, moșia este vegheată și de alți ochi… Pe neașteptate, în Polonia se dezlănțuie furtuna – tunetele și fulgerele blitzkriegului german – și aceasta va schimba viața familiei Dortmann pentru totdeauna. Baronul va trebui să ia cea mai grea decizie din viața lui, iar Sabina, să descopere secretul trandafirului.