Volumul 2 din seria „Surorile din comitatul Shenandoah” Mayme și Katie sunt două fete din două lumi diferite, aduse împreună în haosul lăsat în urmă de Războiul Civil. Supraviețuirea celor două adolescente depinde doar de istețimea și de buna lor colaborare.
Pas cu pas, fetele leagă o prietenie trainică, învățând să-și pună reciproc în valoare punctele-forte și să-și suplinească slăbiciunile. Din lupta lor de a rămâne în viață se naște și o conștiință tot mai puternică a iubirii lui Dumnezeu și a purtării Lui de grijă, dar totodată și planul, încă neclar, de a ține plantația Rosewood funcțională. Volumul duce mai departe povestea începută în "Vegheate de îngeri", avându-le în prim-plan pe cele două protagoniste sarmante, dar atât de diferite, și misiunea lor secretă de a oferi un refugiu celor pe care războiul i-a lăsat în voia sorții și fără niciun sprijin. Fragment din volum: “Cândva pe la jumătatea dimineții, după ce Katie s-a îngrijit de animale și se află în bucătărie, gândindu-se la ce avea să gătească la cină în seara aceea, cineva bătu ușor la ușă. Știind că Emma era la etaj, Katie înlemni. Câinii lătrau de vreo două minute, dar neauzind zgomot de copite, nu le dăduse atenție. Așteptându-mă cu atâta înfrigurare, mai că dădu fuga să deschidă ușa, în speranța că mă va găsi pe mine așteptând în prag, Dar știa că n-aveam cum să fiu eu. Știa că eu n-aș fi bătut încetișor la ușă, fără să spun nimic. Rămase încremenită preț de o clipă, apoi primul ei impuls fu să se ascundă. Dar atunci cel sau cea care se află la ușă ar fi auzit-o. Nu avea încotro: trebuia să meargă să deschidă. Se duse cu pași nesiguri până la ușă și ridică încet zăvorul. În fața ușii se afla o sărmană fetiță ce nu părea să aibă mai mult de opt-nouă ani, cu rochița ruptă și mânjită toată de pământ. Când o văzu pe Katie, copilă izbucni în plâns. La început Katie o măsură nedumerită, apoi își roti privirea să vadă dacă mai era cineva prin preajmă. Dar fetița era singură. - De ce plângi? o întrebă Katie, aplecându-se și privind-o în ochi. - S-a întâmplat ceva cu mămica, zise copila. - Ce s-a întâmplat cu ea? - Nu știu, răspunse fetița, trăgându-și nasul și ștergându-și ochii cu mâna murdară. Mergeam călare și calul s-a poticnit și a căzut. Eu m-am prăbușit pe iarbă, iar când m-am ridicat n-am izbutit s-o trezesc pe mămica din somn. Katie se întoarse în bucătărie, luă un șervet de vase și șterse cu el obrajii, nasul și ochii fetiței. - Unde s-a întâmplat asta? - Mai încolo, răspunse copila, arătând cu degetul spre drumul ce ducea spre vest."
