Interesantii

Bestseller New York Times, Washington Post și Chicago Tribune  În stilul narcisist și autoironic al adolescenților privilegiați, Ethan, Jonah, Cathy, Ash și fratele ei Goodman își iau numele de Interesanții în tabăra artistică din Berkshire Mountains, locul lor de întâlnire în fiecare vară.
Citește tot rezumatul cărții Interesantii... Jules Jacobson e flatată și uluită când e primită în mica lor enclavă, unde își folosește spiritul sarcastic pentru a compensa lipsa frumuseții, a banilor sau a avantajelor sociale. După ce o tragedie îi îndepărtează pe doi dintre membrii grupului, cei rămași încep durerosul proces al maturizării, îmbrățișând cariere și construind relații de pe urma cărora ies mai mult sau mai puțin învingători. "Absolut remarcabil. Cu acest roman, Meg Wolitzer s-a depășit pe sine. Interesanții poate sta alături de Libertate a lui Jonathan Franzen sau de Intriga matrimonială a lui Jeffrey Eugenides." - The New York Times Book Review "O victorie! Interesanții o plasează pe Meg Wolitzer printre cei mai buni scriitori ai generației sale. Nu e literatura feminină. E pentru toată lumea." - Entertainment Weekly "Există un ritual al copilăriei: jurământul solemn că, orice s-ar întâmpla, nu pierzi legătura cu prietenii tăi. Iar pentru cei șase adolescenți cu înclinații artistice, ale căror vieți sunt descrise în noul roman de largă respirație al lui Meg Wolitzer, jurământul acesta e ținut timp de aproape patruzeci de ani." - People Meg Wolitzer a scris primul său roman, Sleepwalking, o poveste despre trei fete obsedate de poezie și moarte, pe când era studentă la Brown University. A predat scriere creativă la Universitatea din Iowa și la Skidmore College. De asemenea, a fost artist invitat la Princeton University. Printre romanele sale se numără The Uncoupling, The Ten-Year Nap, The Position și The Wife. Povestirile sale au apărut în The Best American Short Stories și The Pushcart Prize. De aceeași autoare, la editura Trei a apărut romanul Belzhar.      Fragment din romanul "Interesanții" de Meg Wolitzer:       „După prima vară petrecută la Spirit-in-the-Woods, întoarcerea acasă a fost o calamitate. Lois și Ellen Jacobson i se păreau foarte plictisitoare lui Jules — nu erau curioase în legătură cu nimic? Rămâneau amândouă pasive perioade îndelungate, apoi dintr-odată se trezeau că aveau păreri despre cele mai plicticoase subiecte imaginabile, precum lungimea tivului în acel sezon potrivit revistei Glamour. Sau dacă noul film cu Charles Bronson era prea violent pentru adolescenți. Lois: „Da". Ellen: „Nu". Iar lucrul cel mai îngrijorător era că nici măcar nu-și dădeau seama cât de tare o chinuia pe Jules să locuiască în aceeași casă cu ele. Vara îi insuflase un aer superior și o furie mocnită, deși nu-și dăduse seama de asta decât în ultima zi de tabără, când mama și sora ei veniseră s-o ia cu Dodge-ul Dart, care părea mai verde și mai colțuros ca niciodată. De la fereastra cabanei ei țuguiate, Jules văzuse mașina apropiindu-se pe drumul îngust, plin de hârtoape. Jules se simțise că un intrus când fusese invitată pentru prima oară în Cabana Băieților Nr. 3, dar adevăratele intruse erau Lois și Ellen, care veniseră cu mașina după ea și avuseseră tupeul să oprească în spatele Cabanei Fetelor Nr. 2, încercând s-o ducă înapoi în tribul lor.     — Chiar trebuie să plec cu ele? i-a spus Jules lui Ash. Nu e corect.     — Da, trebuie. Și eu trebuie să mă întorc cu ai mei când or să-și facă apariția. Întotdeauna întârzie. Maică-mii îi place să umble după antichități.     — E bine de tine că te întorci la familia ta, a spus Jules. Te simți bine cu ei. Și îl ai lângă tine pe Goodman și pe toți veilalți din tabăra asta care locuiesc aproape de tine, la New York. Și, în plus, ai tot orașul la dispoziție. Viețile noastre nu se compară, Ash. Eu locuiesc în Siberia. O să-mi tai venele și o să las o dâră de sânge pe strada mea din suburbii, iar întâmplarea face să se cheme strada Cindy. Îți vine să crezi? Cindy? Cum ai zis că se cheamă a ta?    — Central Park West, i-a răspuns Ash. Dar o să ne mai vedem. Vara asta n-o să dispară ca și când nici n-ar fi existat.     Ash a luat-o în brațe, iar Jules a văzut-o cu coada ochiului pe Cathy Kiplinger întorcându-le spatele cu o mînă vag iritată. Jules n-o învinovățea — fetele se îmbrățișau mai tot timpul de fiecare dată când simțeau că li se punea un nod în gât. La fel ca puii de pisică, fetele voiau să fie ținute în brațe. Dar poate că, de fapt, Cathy Kiplinger era geloasă. Toată lumea voia să fie îmbrățișată de Ash, dar nu pentru a simți un fior de voluptate, ci numai pentru a ieși în evidență. Cathy era sexy, dar Ash era iubită.     În ultima dimineață a taberei din 1974, Jules a răsfoit exemplarul lui Ash din albumul cu spiră al taberei, care cuprindea toți participanții din anul acela — toți primiseră un exemplar cu o zi înainte. La fel ca al lui Jules, era plin cu însemnări sentimentale, mâzgălite pătimaș de ceilalți tineri. Dar, comentariile din albumul lui Jules sunau cam așa: „Jules, ai fost amuzantă în piesa lui Albee. Și te-ai dovedit a fi o persoană AMUZANTĂ și în viața reală, lucru pe care nu l-aș fi bănuit! Cred că o să faci lucruri extraordinare și de acum înainte. Hai să păstrăm legătura! — Prietenă și colega ta de cabană, Jane Zell".” Citește mai puțin...