Necunoscutul. Partea 1

Alice, personajul principal al acestei povești, începe să cunoască fluturii dragostei în primul an de facultate. Copila fiind , aceste sentimente puternice o sperie, făcând-o să nege cu toată tăria tot ce o lega de acest simțământ.
Citește tot rezumatul cărții Necunoscutul. Partea 1... Necunoscutul - băiatul care îi fură atenția în anii de liceu își face simțită prezența doar în primul an de facultate - reușește să o cunoască cu adevărat doar în ultima parte a poveștii. În prima parte, Alice, lăsându-se pradă unei povesti false, legându-se de Cristian, băiatul pe care îl cunoscuse într-o vacanță la mare, doar pentru a acoperi golul lăsat de Necunoscut înțelege dragostea cu ajutorul lui Cristi, astfel chinuind un suflet nevinovat. El se îndrăgostește de ea orbește, suferința și chinul dragostei acoperindu-l în întregime. Între timp, conștientă și mătura după această relație, Alice se întâlnește din nou cu Necunoscutul înfăptuind împreună o poveste încă nescrisă... Este o poveste simplă, unde dragostea umple toate golurile vieții. Un sentiment care ne învață să suferim și să ne acceptăm ca personaje ale poveștilor noastre. Asemeni lui Alice, strâns legată de locurile natale, de munții ei și de mare, reușim să înțelegem rolul nostru, doar așa... făcând greșeli, neînțelegând, de fapt, începutul. Fragment din cartea: Necunoscutul. Partea 1- Alexandra Gheorghe O dimineață străină, cu raze palide, îmi gâdila tâmplă. Lâncezeam într-o somnolentă de care nu mă puteam dezlipi. Murmurăm și parcă încă mă mai lăsam cuprinsă de visele diforme. Îmi deschid ușor pleoapele grele, apoi privesc spre o nouă zi... Încă era cald și bine sub plapuma de la mama și voiam să mai lenevesc, dar aceste gânduri erau în zadar. Trebuia să îmi desprind trupul leneș de pat și să mă arunc cu patos spre ziuă mult așteptată. Mă pregăteam intens pentru întâlnire (cred că de doi ani). Gândurile mele răstălmăcite, mâinile mele gingașe, copilăroase încă, pregăteau chipul de douăzeci de ani pentru o întâlnire simplă. Îmi recunosc emoțiile și acum, inima îmi bătea cu putere, pașii îmi erau grăbiți, deși eram conștientă că zece minute trebuie să întârzii, testându-i răbdarea sau poate nerăbdarea de a mă cunoaște. După nicio oră de pregătire intensă, atât fi zică, cât și psihică, îmi iau rămas bun de la Tanti Nuta, gazda la care stăteam în primul an de facultate și pășesc zglobie către metroul de la Piața Sudului ce avea să mă conducă spre Piața Universității, punctul principal al întâlnirilor. Călătoria cu metroul, destul de liniștită, reuși oarecum să îmi stăpânească starea de agitație ce îmi ocupă corpul. „Urmează stația Piața Universității, cu peronul pe partea dreaptă”, fredona doamna aceea mereu prezentă în metrourile bucureștene. Depășesc grațios linia de la ușa metroului, caut cu privirea o băncuță liberă și mă așez cocheta pentru a mai aștepta câteva minute. Am deschis cartea mea preferată, „Invitație la vals”, de Mihail Drumeș, un roman de dragoste excepțional, apoi îmi cufund privirea în rândurile scriitorului. Nu apuc să depășesc două pagini că telefonul anunță nervos și nerăbdător, exact așa cum plănuisem. – Hei, ce faci? Ne mai vedem? Te aștept aici de o oră aproape, spuse el pe un ton destul de apăsat. Citește mai puțin...