Necunoscutul - Partea 2

Dragă Cititorule! Îmi doresc ca această poveste să te arunce dincolo! În spațiile verzi ale personajului Alice, în misterul Necunoscutului fermecător, în rânduri scrijelite doar pentru a demostra că povestea primei părți se adeverește! Dragostea rămâne același sentiment unic, iar iubirea singurul cuvânt care înfăptuiește Universul cunoașterii și nu numai.
Citește tot rezumatul cărții Necunoscutul - Partea 2... Cât aveți timp – iubiți-vă! Cât nu... măcar încercați. Așa am înțeles eu iubirea. Ea trebuie trăită, mințită și jucată aproape în toate rolurile pentru a descoperi cu adevărat tainele ei. Nimic nu este simplu, nici măcar să suferi, cu atât mai mult să iubești. Am scris cărțile acestea, nu pentru mine, ci pentru tine, în speranța că vei reuși să citești și dincolo de cuvinte. Le-am scris reușind astfel să dau naștere unei povești, pe care eu deja o aveam tipărită undeva, în minte. Iar timpul, prielnic mie și judecății mele m-a ajutat să demonstrez ce poate face iubirea din noi. Cum poate fi trăită și dacă există cu adevărat bariere între noi și acest sentiment teribil de puternic.         - Alexandra                               Book trailer incorporat de pe YouTube: Fragment din cartea: Necunoscutul - Partea 2 - Alexandra Gheorghe Am tăcut și am considerat că este mai bine așa, să lăsăm lucrurile nespuse, asemeni unor gânduri ce se pierd în întuneric. Probabil vorbe ar fi fost destule dar le înșiruiam degeaba. Tăcerea este întotdeauna și o cale spre meditare, spre cunoașterea de sine, spre un paradis doar al tău- unic. Așadar, am considerat de comun acord să ne părăsim,  iar fiecare să își parcurgă drumul vieții. Aș fi putut să fiu mai bună cu el și să îi împărtășesc durerile sau poate măcar să îi ofer încă o noapte de amor, așa cum își dorea. Să mă las cuprinsă de brațele lui, indecent, doar pentru a-l mulțumi. Oare ar fi fost de-ajuns? Simțeam nevoia să mă eliberez și să gust plăcerile ascunse ale trupului. Simțeam nevoia să fiu mângâiată și trimisă în extaz de un oarecare. Dar cu Cristi ar fi fost complicat, durerea lui m-ar fi durut și pe mine, iar plăcerile trupești ar fi fost transformate și încătușate. -Mi-ar plăcea să te mai văd dezbrăcată! îmi spune el, în timp ce îl conduceam către gară. Nu știam ce să îi răspund și astfel am scos forțat cuvintele. - Dacă m-ai vedea dezbrăcată, ce mi-ai face? -Hmm, probabil ce nu ți-am făcut niciodată îndeajuns. Probabil aș recupera ce am pierdut atunci când am fost împreună. Mi-aș dori să te fac să strigi de plăcere și să uiți de tot. Să te “iubesc” cum nu am avut timp, nu am știut sau nu am reușit înainte, cum nu te “iubește” el și n-o să te “iubească” nimeni niciodată…. -Criști!! -Da, știu, te doare -Vine trenul! îi spun eu, privind în depărtare. -Vine, da… iarăși vine și iarăși mi te fură.Urasc acest infinit, urăsc timpul, urăsc să mai gândesc, Alice. Rămâi cu bine. Să fii fericită! -Cristi,.mi-aș dori să te pot face să uiți tot. -Nu vreau! Nu vreau să te uit! Vreau să îmi rămâi singură amintire. Cu tine în gând vreau să mor… Citește mai puțin...