Corespondenta completa Vol.2

Traducere din franceză, latină și neerlandeză de Vlad Alexandrescu, Robert Arnăutu, Călin Cristian Pop, Mihai-Dragoș Vădana, Grigore Vidă   Note, cronologie, note complementare, bibliografie și indici de Vlad Alexandrescu, Robert Arnăutu, Călin Cristian Pop, Grigore Vidă   Studiul Corespondenței lui Descartes – în general necunoscută publicului românesc – poate aduce indicii spectaculoase pentru reconstrucția dezvoltării filosofiei marelui gînditor.
Citește tot rezumatul cărții Corespondenta completa Vol.2... Și al doilea volum – care cuprinde schimburile epistolare ale filosofului din perioada 1639-1644 – surprinde prin varietatea de corespondenți, precum și prin numeroasele domenii acoperite, de la amănunte de viața cotidiană la literatură, metafizica, filosofie naturală, filosofie morală, medicina, algebră, geometrie, muzică sau optică. Este perioada în care Descartes a redactat textul latin al Meditațiilor, pe marginea căruia corespondează cu diverși apropiați. Strategia lui Descartes de a conceda adversarului o parte din obiecția pe care o formulează va reapărea în scrisori importante, cum ar fi, de pildă, răspunsul la una dintre obiecțiile prințesei Elisabeta referitoare la necesitatea psihologică de „a atribui sufletului materie și întindere” sau răspunsul la obiecția lui Henry More referitoare la faptul că Dumnezeu trebuie să aibă și el întindere, întocmai ca lucrurile corporale.   „Fără a da prioritate cronologică abordării carteziene în științe sau în metafizică, poziția susținută deja de Etienne Gilson, aceea de a vedea în proiectul cartezian o «dialectică internă» între un «mecanicism absolut» și un «spiritualism absolut», pare a fi cea mai echilibrată. Această dialectică a avut nevoie de timp ca să-și producă toate consecințele, iar drumul de la dovezile metafizice ale distincției dintre suflet și corp la edificarea Fizicii a trecut prin abandonarea formelor substanțiale și a calităților reale, de care Descartes vorbește în Corespondență în mai multe rînduri. Totuși, metafizica distincției dintre suflet și corp nu decurge în chip necesar din metoda fizico-matematică și, astfel, elaborarea ei rămîne un proiect paralel care s-a constituit succesiv, trecînd prin matematică pură și apoi prin ceea ce, în Reguli, Descartes a numit mathesis universalis. Abia odată cu proiectul unui Studium bonae mentis Descartes a început să gîndească toate științele ca un proiect unic, socotind că înlănțuirea lor nu poate fi în nici un chip întreruptă, așa cum părțile unui copac nu pot dăinui separat de acel copac, potrivit comparației pe care o va da în scrisoarea-prefață la traducerea franceză a Principiilor filosofiei. Dar rădăcinile copacului sunt chiar Metafizică, iar folosul lui este dat de roadele care cresc în crengile cele mai de sus, care sunt Medicină, Mecanică și Morală, așa încît proiectul trebuie gîndit că un ansamblu în care efectele validează fundamentele, iar fundamentele fac posibile efectele.” (Vlad Alexandrescu) Citește mai puțin...