Stratagema I Opinia adversarului trebuie extinsă peste limitele ei naturale, ea trebuie interpre tata cât se poate de general, într-un sens cât mai larg, ba chiar exagerată; opinia proprie trebuie luată, în schimb, în sensul cel mai precis, restrângând-o la limite cât se poate de strâmte: căci cu cât mai generală este o opinie, cu atât mai atacabilă este ea.
Stratagema a VIII-a Adversarul trebuie înfuriat: căci astfel el nu mai este capabil să judece corect și să profite de ascendentul pe care-l are, eventual, asupra noastră. Îl putem înfuria fiind pur și simplu impertinenți, sâcâindu-l și fiind în chip vădit nedrepți cu el. Stratagema a XIV-a O stratagemă impertinentă este să procla mam teza noastră ca fiind demonstrată - văzând că suita de întrebări puse adversarului a atras răspunsuri defavo rabile tezei -, în ciuda oricărei evidente, și să tri umfăm pur și simplu. Dacă adversarul este timid sau prostănac, iar noi înșine nu ducem lipsa de neobrăzare și, în plus, avem și o voce răsunătoare, atunci șansele de izbândă sunt mari. Stratagema XXI În cazul în care adversarul recurge la un argument superficial sau sofistic, pe care-l sesizăm de îndată, putem, desigur, să-l contracarăm arătând peni bilul și superficialitatea argumentului; dar mai bine este să răspundem printr-un contraargument la fel de superficial și sofistic, pentru a-l putea putea pune în încurcătură. Căci nu adevărul e important, ci cine câștigă. Fragment din volumul "Arta de a avea întotdeauna dreptate" de Arthur Schopenhauer: “Ceea ce numim, de regulă, opinie comună este, la o privire mai atentă, doar părerea a două sau trei persoane; iar de acest lucru ne convingem de îndată ce înțelegem modul în care se nasc astfel de opinii general valabile. Ne dăm seama că, la origine, au fost doar doi sau trei oameni care au afirmat, au enunțat sau au acceptat o astfel de opinie, după care ceilalți au avut bunăvoința de a crede că cei dintâi au verificat riguros validitatea ei: bazându-se pe prejudecată că primii au fost competenți, au venit apoi alți câțiva care au acceptat opinia; aceștia au fost crezuți de mulți alții care, din lene, au preferat să creadă, decât să verifice pe îndelete. Astfel, numărul adepților leneși și creduli a crescut de la zi la zi: căci, dacă, la început, mulți și-au dat acceptul pentru opinia respectivă, atunci cei ce li s-au alăturat ulterior au considerat că acest lucru nu s-ar fi întâmplat, dacă temeiul acelei opinii n-ar fi fost adevărat. Ceilalți au fost apoi constrânși să accepte opinia care trecea deja drept comună, pentru a nu fi considerați spirite recalcitrante, care se ridică împotriva opiniilor unanim acceptate - tineri impertinenți, care vor să fie mai deștepți decât tot restul lumii. Din acest moment, a devenit o obligație să-ți exprimi adeziunea, iar puținii care erau în stare să judece au fost nevoiți să tacă: iar cei ce au voie să vorbească sunt oameni care, nefiind capabili să emită judecați și opinii proprii, devin ecoul opiniilor altora și nimic mai mult. Chiar și așa, ei sunt cu-atât mai zeloși și mai intoleranți în a apăra acele opinii. Căci ceea ce urăsc ei mai mult și mai mult la cel ce gândește altfel decât ei nu e atât opinia contrară, cât cutezanța de a vrea să judece el însuși. Așa ceva ei n-ar întreprinde niciodată și sunt conștienți, în secret, de acest fapt. - Pe scurt, foarte puțini pot gândi, dar toți vor să aibă opinii: ce altceva le mai rămâne [celor mulți], decât să preia ca atare judecați gata făcute de alții, ei înșiși neputând să le facă? - Iar dacă lucrurile oricum stau așa, ce mai contează vocea a o sută de milioane de oameni?”
Arta de a avea intotdeauna dreptate
- Autor: Arthur Schopenhauer
- An apariție: 2015 (vezi top cărți)
- Editura: GRUPUL EDITORIAL ART
- Nr. pagini: 156
- Categorie: Filosofie Universala
