Ziua furnicilor

Al doilea volum din seria Furnicile. O evocare strălucită a unei civilizații ascunse, aparținându-i unui scriitor ce stăpânește arta detaliului și tehnica suspansului. - SF Site Suntem zei sau suntem monștri? Pentru a afla un răspuns la această întrebare, o furnică plecă în recunoaștere.
Citește tot rezumatul cărții Ziua furnicilor... Trebuie să ne descopere lumea și să treacă prin nenumărate peripeții în civilizația noastră de uriași. În același timp, un grup de oameni de știință trăiesc un thriller halucinant și, în cele din urmă, înțeleg complexitatea și magia civilizației furnicilor, atât de aproape de noi, și totuși atât de puțin cunoscută. Roman SF, roman de aventuri și poveste filozofică, Ziua furnicilor se citește pe nerăsuflate. Înarmat cu știința contemporană, Bernard Werber continuă fascinanta odisee modernă care a început cu Furnicile și oferă o carte de o profunzime uimitoare. Adevăratul talent al lui Werber constă în faptul că ne învață multe lucruri, îmbinând cu succes ipotezele științifice, umorul, iubirea și optimismul, totul într-un stil accesibil. Iar suspansul este prezent până la final. - critiqueslibres.com Nu prevăzusem inițial să scriu o continuare, dar m-a enervat că eram considerat un specialist în furnici. Scopul meu fusese să vorbesc despre omenire, nu despre insecte. Așa că am folosit același cadru pentru a ține un discurs complet diferit. În Ziua furnicilor am insistat pe forma de roman polițist și pe reflecția filozofică. - Bernard Werber Am încercat să mă bazez la maximum pe informații științifice reale și, pornind de la ele, să etrapolez.  Nu-i vorba de o imaginație care nu se bazează pe nimic. Cu cât ceva se apropie de adevăr, cu atât  magia crește. Nu mi-am înzestrat furnicile cu arme laser fiindcă ar fi fost halucinant, așa că m-am străduit mereu să rămân cât mai aproape posibil de furnicile adevărate. Am încercat să ajung la toate felurile de public. În cărțile mele există trei niveluri: unul de tip „povestire“, pentru cei tineri, unul de tip filozofic, pentru cei mari, dar există ceva și pentru cei care caută simboluri și indicii ascunse. Deci este o scriitură în trei straturi. Cred că dorința de universalitate este o atitudine nobilă pentru un artist. Nu trebuie să cedăm noțiunii de elitism. Pentru mine, un artist adevărtă este un artist care impresionează pe toată lumea. Când nu impresionezi decât o anumită categorie de vârstă, sex sau cultura înseamnă că ai dat greș. Mozart impresionează pe toată lumea. - Bernard Werber, interviu pentru evene.fr Fragment din volumul "Ziua Furnicilor" de Bernard Werber:   "La capătul lungului drum descoperiseră templul subteran, construit în perioada Renașterii, dedesubtul unei dale întinse de granit, surplombată la rândul ei de un furnicar. Jonathan le arătase laboratorul secret al lui Edmond Wells și le pusese sub ochi dovezile genialității unchiului său, îndeosebi aparatul botezat „Piatra de la Rosetta", care permitea înțelegerea limbajului olfactiv al furnicilor și comunicarea cu acestea. Din aparat ieșea un tub legat de o sondă - mai exact, de o furnică din material plastic - care servea drept microfon și megafon deopotrivă. Aparatul acesta, numit „Doctorul Livingstone", era ambasadorul lor pe lângă populația furnicilor. Prin intermediul său, Edmond Wells dialogase cu regina Belo-kiu-kiuni; deși nu avuseseră timp să discute prea mult, fusese suficient pentru a-și da seama de prăpastia ce despărțea marile lor civilizații paralele, făcând imposibil contactul pe scară largă. Jonathan preluase ștafeta abandonată de unchiul său și antrenase întregul grup al celorlalți, contaminându-i cu pasiunea lui. Îi plăcea să spună că erau ca niște cosmonauți aflați într-o capsulă spațială, care se străduiesc să comunice cu extratereștrii, afirmând: „Noi facem aici ceva ce s-ar putea dovedi experiența cea mai fascinantă a generației noastre. Dacă nu vom ajunge să dialogăm cu furnicile, nu vom reuși s-o facem cu nici o altă formă de inteligență, terestră sau extraterestră." Avea neîndoielnic dreptate. Dar la ce îți folosește să ai dreptate când e prea devreme? Comunitatea lor utopistă nu a întârziat să se dovedească imperfectă. După ce abordaseră probleme dintre cele mai subtile, se pomeniseră blocați de niște probleme dintre cele  mai triviale. Un pompier l-a apostrofat într-o bună zi pe Jonathan: - Om fi noi ca niște cosmonauți în capsula lor, doar că ei ar fi avut grijă să ia un număr egal de bărbați și femei. Or, noi suntem cincisprezece bărbați în floarea vârstei, și doar o singură femeie. De bătrână și de plod nici n-are rost să vorbim! La care Jonathan Wells izbucnise: - Nici la furnici nu există decât o femelă la cincisprezece masculi! Cu toții găsiseră că e mai bine să râdă ca de o glumă. Nu știau prea bine ce se întâmplă deasupra, în furnicar, cu excepția faptului că regina Belo-kiu-kiuni murise și că succesoarea nici nu voia să audă de ei. Mersese până acolo încât le sistase și hrană. Lipsiți fiind de posibilitatea de-a comunica și de mâncare, experiența lor se transformase destul de repede într-un infern. Optsprezece oameni înfometați, izolați sub pământ: o asemenea situație nu era deloc ușor de controlat. Comisarul Alain Bilsheim fusese cel care descoperise primul, într-o dimineață, „lada cu daruri" goală. Se mulțumiseră de-atunci cu rezervele proprii, compuse în principal din ciupercile pe care învățaseră să le cultive aici, sub pământ. Cel puțin nu duceau lipsă de apă proaspătă, datorită izvorului subteran, și nici de aer, datorită conductelor de aerisire. Dar un asemenea regim, compus din aer, apa și ciuperci, era prea ascetic pentru a putea fi suportat multă vreme. Unul dintre polițiști sfârșise prin a-și pierde controlul. Cerea carne, niște carne de viță sau de oaie și sugera să se tragă la sorți pentru a hotărî care dintre ei să fie mâncat de către ceilalți. Și nu glumea deloc!”