Kinderland, bestsellerul Editurii Cartea Românească la tîrgul de carte Bookfest (2013), a fost distins cu Premiul Radio România Cultural, secțiunea Proză (ediția 2014), și cu Premiul Crystal la Festivalul Internațional de la Vilenica (Slovenia) și a fost nominalizat la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași și la Premiul literar „Augustin Frățilă”.
Este de asemenea tradus în germană și în slovenă. La doisprezece ani, Cristina este nevoită să devină „mama” celor doi frați mai mici atunci cînd părinții pleacă la muncă în străinătate, după „bani lungi”. Prin ochii fetiței descoperim universul unui sat moldovenesc contemporan, populat în majoritate de copii și bătrîni. Aici copiii învață singuri să supraviețuiască, în timp ce așteaptă să li se împlinească cel mai frumos vis: întoarcerea părinților acasă. Dar aceștia nu se lăsă înduplecați nici atunci cînd sînt invocați prin ritualuri magice, păgîne. Părăsiți, copiii se alină cu amintirile vagi ale unei vieți normale de familie, imitînd, înainte de vreme, gesturile adulților. Cristina povestește despre cruzime și tandrețe, despre durere și mîngîiere, disperare și speranța – despre țara copiilor mături, ale căror glasuri nu sînt ascultate de nimeni. Fragment din roman: "Cineva respiră adânc sub pat. Mamă, cineva uriaș e sub pat și doarme adânc! Mi-e atât de frică, încât vreau să strig! Respirația încetează când un frate intră și vorbește ori când deschid televizorul. O aud doar când e liniște. Uneori se oprește, ca și cum acel uriaș ar deschide un ochi, m-ar privi, l-ar închide înapoi și ar adormi la loc. Știu că acolo sub pat nu e nimeni, dar simt intens o prezentă. Odată am simțit aceeași răsuflare uriașă la școală, când am intrat în clasă și nu era nimeni, ajunsesem prima, sala era deschisă, am pus geanta pe bancă și am ascultat un pic liniștea. Și am auzit. Poate pământul așa respira, când m-am dus la vie într-o zi, singură, mergeam prin trifoi desculță și mă gâdilă la tălpi iarba moale, am simțit pământul ca pe un animal blând și iubitor, care mă mângâie cu tot ce are el, îmi dăruiește bunătăți și mă iubește ca un bunic sau ca o mamă care ține copilul la piept. Am ascultat părnantul și el respira. Atunci pe drum nu mă temeam de nimic. Dacă vreun fir de iarbă m-ar fi întrebat ceva, i-aș fi răspuns, fără să mă sperii. Mă gândesc dacă în casa noastră tot pământul se aude respirând sau e altcineva. Nu vreau să mă mai tem. "
