În ziua când a împlinit zece ani, Ruby s-a trezit simțind că înăuntrul ei s-a schimbat ceva. Ceva atât de îngrijorător, încât părinții ei au închis-o în garaj și au chemat poliția. Ceva din pricina căruia a fost trimisă la Thurmond, o „tabără de reabilitare“ guvernamentală, cu condiții foarte aspre.
Deși a supraviețuit bolii misterioase care a omorât aproape toți copiii din America, Ruby și ceilalți supraviețuitori au descoperit ceva și mai rău: că au puteri înfricoșătoare pe care nu le pot controla. Acum, la șaisprezece ani, Ruby se numără printre cei periculoși. Când iese la iveală adevărul despre capacitățile ei — adevăr pe care l-a ascuns de toată lumea, până și de autoritățile taberei —, Ruby abia reușește să scape cu viața din Thurmond și se alătură unui grup de fugari care au scăpat și ei din tabără: Zu, o fată bântuită de trecutul ei, Chubs, un geniu taciturn, și Liam, liderul lor neînfricat, care se îndrăgostește de Ruby. Dar, în drum spre ultimul refugiu pentru tinerii ca ei, Ruby trebuie să ia o decizie extrem de dificilă, care poate însemna renunțarea la singura ei șansă de a duce o viață normală. Bracken a creat o Americă distopică, plasată într-un viitor nu prea îndepărtat, în care copiii sunt vânați și temuți, iar pericolele îi pândesc chiar și pe culoarele unui magazin Wal Mart abandonat. Ruby este o eroină puternică, ce trezește instinctiv empatia cititorilor, făcându-i să aștepte cu nerăbdare următorul roman din serie. - Publishers Weekly Alexandra Bracken este o autoare americană prezentă pe listele de bestseller New York Times. Născută în Arizona, a moștenit darul imaginației și al lumilor distopice de la tatăl său, mare fan Star Wars. A studiat istoria și literatura engleză la College of William & Mary din Virginia, apoi a lucrat timp de șase ani în domeniul editorial. După ce a decis să se dedice integral scrisului s-a întors în Arizona, unde locuiește într-o casă plină de cărți. Romanele sale sunt traduse în peste 15 limbi. Fragment din cartea "Minți primejdioase vol. 1" de Alexandra Bracken "Doar după ce ne-au adunat pe toți și pe băiatul lovit la față l-au țintuit la pământ, am îndrăznit să ridic privirea. Și atunci am început să mă întreb, simțind un fior de spaimă pe șira spinării, dacă el era singurul care putea face așa ceva. Sau dacă nu cumva toți cei din jurul meu erau acolo fiindcă și ei îi puteau convinge pe oameni să-și facă rău singuri. Nu și eu — cuvintele îmi săgetau prin minte — nu și eu, au făcut o greșeală, o greșeală... Am privit, simțind un gol în piept, cum unul dintre soldați a luat un tub de vopsea spray și a scris un X portocaliu uriaș pe spatele băiatului. Acesta se oprise din strigăt numai pentru că doi soldați FSP îi trăseseră o mască neagră ciudată peste jumătatea inferioară a feței — ca și când ar fi pus botnița unul câine. De încordare curgeau broboane de sudoare pe mine. Ne-au făcut să mergem încolonați și în pas de marș prin lagăr către infirmerie, pentru triere. În timp ce mergeam, am văzut copii ducându-se în direcția opusă, venind dinspre un șir de cabane de lemn prăpădite. Toți purtau uniforme albe, cu câte un X de diferlte culori pe spate și cu un număr scris cu negru peste el. Am văzut cinci culori în total — verde, albastru, galben, portocaliu și roșu. Copiii cu X-uri pe verde și albastru aveau voie să meargă liberi, legănându-și mâinile pe lângă corp. Cei cu X galben palid sau cu portocaliu ori roșu erau nevoiți să înainteze prin noroi cu mâinile și picioarele prinse în cătușe de fier, un lanț lung unindu-i într-o coloană. Cei purtând X portocaliu aveau pe față masca aceea ca o botniță. Am fost împinși în lumina puternică și aerul uscat a ceea ce o foaie de hârtie ruptă anunță că este INFIRMERIA. Doctorii și infirmierele stăteau aliniați pe culoarul lung, privindu-ne încruntați și clătinând din cap."
