Anastasia

Ziaristul american Michael Sheridan sare în râul Whangpoa ca să salveze o refugiată rusă pe care a întâlnit-o într-unul din cluburile de noapte din Shanghai. Anastasia Romanov seamănă extraordinar de mult cu prințesă cu același nume, despre care se zvonea că supraviețuise uciderii brutale a familiei ei de către revoluționarii bolșevici.
Citește tot rezumatul cărții Anastasia... Soarta celei mai mici dintre fiicele ultimului țar al Rusiei a devenit unul din cele mai discutate mistere ale vremii. Dar Anastasia lui Michael suferă de amnezie și nu-și poate aminti mai mult decât ultimul an din viața ei. Dezlegarea misterului trecutului și identității ei îi duce pe Michael și pe Anastasia de pe străzile orașului Shanghai în decadența Berlinului și a Londrei de dinaintea războiului, din Rusia bolșevică în New York, chiar înainte de prăbușirea bursei din Wall Street. Michael este singurul om care a ajutat-o vreodată pe Anastasia fără să vrea ceva în schimb - dar poate ea să renunțe la șansa de a fi prințesă în favoarea iubirii adevărate? Traversând deceniul turbulent și romantic al anilor `20, autorul de cărți de succes international Colin Falconer tese o poveste despre crimă și trădare, despre scandal regal și intriga financiară - și, în final, una din cele mai mari povesti de dragoste spuse vreodată. "Unii bărbați nu se îndrăgostesc; se pierd. Eu m-am pierdut din clipa în care am văzut-o pe Anastasia Romanov într-un club de noapte în acea primă seară ..."  - Shanghai, 1921  Fragment din roman: "ANASTASIA Nu sunt nici acum sigură când am ajuns la concluzia că viața nu merită trăită. Era epuizant chiar și să rămâi în viață; faci asta și faci aia ca să mănânci, să bei și să ai unde să dormi, dar a doua zi trebuie să o iei iar de la capăt. Într-o zi, am hotărât pur și simplu că ar fi mai ușor să n-o mai fac.  Unii oameni mi-au spus că mă simt așa pentru că nu am amintiri care să mă susțină, că aș fi avut de ce să mă agăț dacă aș fi avut un trecut. Poate că aveau dreptate. Nu aveam decât amintiri urâte, amintiri despre toți chinezii și englezii grași care tratau o fată ca pe o bucată de hârtie igienică, folosind-o și apoi aruncând-o la gunoi.  În noaptea aceea mă simțeam atât de obosită, atât de goală pe dinăuntru, atât de murdară! Aveam toți acei bani în mână și nu aveam unde să mă duc în altă parte decât înapoi la club. Așa că m-am urcat pe pod și am aruncat banii, i-am privit zburând prin aer ca fulgii de zăpadă și căzând în răul întunecat. Au plutit la suprafață, învârtiți și luați de curent, până când au dispărut în întuneric.  Și mi-am zis: "Iată cum se duce toată treaba murdară. Iată cum se duce păcatul meu." M-am ridicat pe vârfuri, mi-am întins brațele și am privit cerul negru. I-am zis lui Dumnezeu: „Prinde-mă!" Apoi a urmat un arc lent, care m-a purtat spre apă cu o grație perfectă, și, doar pentru o clipă imponderabilă și minunată, am crezut că pot zbura.    MICHAEL În starea în care eram, am avut noroc că nu m-am înecat și eu în răul ăla sau că nu m-am ales cu cine știe ce boală mortală; numai Dumnezeu știa ce murdărie aruncă orașul Shanghai în blestematul ăla de canal. Șocul apei reci m-a trezit rapid din beție și m-a făcut să-mi dau seama ce prost eram. Apa era uleioasă și întunecată, iar curentul era puternic. Verile petrecute în Hampton mă transformaseră într-un bun înotător; totuși, abia am reușit să ajung la ea.  Era inconștientă și m-am gândit că poate se lovise la cap când căzuse în apă. M-am îndreptat spre mal, spre o lumină aflată de cealaltă parte a podului. Am auzit un fluierat și voci care strigau în mandarină. Am recunoscut doar două cuvinte: Qiu ming! Salvați viața! Nu erau decât patruzeci și cinci de metri până la mal, dar să înoți cu fața împotriva curentului în starea în care eram eu, ar fi putut la fel de bine să fie patru sute cincizeci și cinci. Eram aproape terminat când am ajuns acolo.  Conducătorul ricsei coborâse pe mal; el era cel care strigă; poate credea că sărisem în rău ca să nu fiu nevoit să-l plătesc. Mai era cineva cu el, ținând o lantemă în mână. Când am ajuns la mal, am văzut că era un polițist sikh. Probabil că fusese în apropiere, patrulând. Mi-a întins o mână când am ajuns acolo unde apa era mai puțin adâncă, a încercat să nu-și ude prea mult uniforma și m-a scos la mal. Am luat fața în brațe și am dus-o pe Bund, în timp ce conducătorul ricsei încă mă bălăcarea.  Și tot n-am recunoscut-o. Era întuneric, părul îi acoperea fața, iar ea vărsă pe pantofii mei. Mai mult apă. Cel puțin trăia. M-am așezat pe jos, mi-am pus capul între genunchi și am încercat să-mi trag răsuflarea. Am început să tremur, parțial din pricina apei reci și parțial din pricina adrenalinei. Mi-am dat seama că nu fusesem prea departe de a mă îneca. " Citește mai puțin...