„În volumul de față, deși nu explică și nu epuizează nici el tainele unui atât de puternic personaj, ne aflăm totuși mai aproape ca oricând de intimitatea profundă a lui Nae Ionescu, fiind vorba de corespondență cu Elena-Margareta Fotino și apoi Ionescu, cea alături de care va trăi vreme de patru ani un fel de prietenie amoroasă, care îi va deveni, în 1915, soție, cu care va avea trei băieți, și din viața căreia va pleca în 1930, fără a se despărți vreodată, în ciuda legăturilor ulterioare, aparent mult mai puternice, în tot cazul mult mai spectaculare.
Iar asta fiindcă în această relație și această corespondență, personalitatea lui se oglindește și se revelează, atât cât e omenește posibil, în toate valențele sale umane, completând, în chip oportun, Jurnalul soției sale, apărut foarte recent tot la Editura Vremea.” - Doina Jela „Atunci, ce s‑a schimbat? „Amorurile” noastre? Prostii toate. Nu mai putem avea. E un capitol închis. Să nu ne mai facem nici sânge‑rău, nici iluzii. Tot noi suntem, cei de acu’ cincisprezece ani. Tot noi doi. Nu a pătruns nimeni între noi. Timpul, da, a curs, dar a curs asupra noastră a amândurora.” - Nae Ionescu 19 iunie 1925, Paris „Că tu și eu rămânem tot noi e fatal; dar nu fiindcă fiecare din noi nu am mai putea iubi, ci fiindcă am iubit complet; fiindcă, cu sau fără voia noastră, cu toate neînțelegerile noastre, noi ne‑am completat și ne‑am unit indisolubil.” - Elena-Margareta Ionescu, 25 iunie 1925, București
