Excursie la Tindari

Ancheta pornește cu o crimă triplă: un tânăr Don Juan care trăia pe picior mare, mult peste aparențele sale mijloace de subzistență, și doi pensionari în vârstă, obișnuiți să stea mai mult încuiați în casă, dar care se hotărăsc pe neașteptate să participe la o excursie de grup la Tindari, promontoriul care ține piept mării, cu „misteriosul teatru antic grecesc și plaja de forma unei mâini, cu degetele roșii“.
Citește tot rezumatul cărții Excursie la Tindari... Singura legătură dintre cele două cazuri pare să fie faptul că toți locuiesc în același bloc. însă Montalbano a fost înzestrat cu un dar (blestemat?), acela de a ști să citească semne ce par a avea mai mult de-a face cu străvechile ritualuri magice: îl ajută un bătrân măslin cu ramurile contorsionate, echipa sa de la comisariat, suedeză Ingrid, o carte de Conrad și un boss mafiot. „Autocontrol? Lipsa de sensibilitate? Nu, fără îndoială că explicația era mult mai simplă: diferența de vârstă. El se apropia de cincizeci, în vreme ce Mimi abia trecuse de treizeci. Augello era pregătit să pășească în mileniul III, în vreme ce el, Montalbano, n-avea să se obișnuiască niciodată cu noile vremuri. Atât și nimic mai mult. Augello știa că se intră în mod natural într-o epocă nouă, una a crimelor îngrozitoare puse la cale de asasini anonimi, cu site-uri și adrese de internet – sau cum naiba s-o fi numind –, dar fără chip, fără o pe­reche de ochi și fără o expresie a feței. Ei bine, da, așa cum spusese și mai devreme, era prea bătrân pentru meseria asta!“      Fragment din romanul "Excursie la Tindari" de Andrea Camilleri:       „Cocoțat pe o cracă, își puse o întrebare fundamentală pentru cursul pe care urma să-l ia ancheta: există sau nu o legătură între dispariția celor doi vecchiareddri și asasinarea flăcăului care locuia în același bloc cu ei? Ridicându-și capul ca să aspire profund fumul de țigară, privirea îi fu atrasă de o creangă care efectua o traiectorie pur și simplu imposibilă: unghiuri drepte, curbe strânse, salturi abrupte înainte și înapoi, ba chiar și o porțiune ce semăna mai degrabă cu un calorifer cu trei elementi.     - A, nu, nu mă duci de nas, i se adresă Montalbano în șoaptă, respingând invitația.     Nu, nu era cazul să treacă la acrobații mintale: cel mai potrivit era să pună pe tapet faptele, doar faptele.     Toate declarațiile locatarilor blocului din via Cavour 44 - inclusiv a portăresei - concordau pe de-a-ntregul într-o privință: nimeni nu-i zărise vreodată pe cei doi vârstnici în tovărășia flăcăului. Nici chiar urmare a vreunei intersectări întâmplătoare, așa cum se poate întâmpla foarte bine când, de pildă, aștepți liftul. Aveau orare diferite, ritmuri de viață total incompatibile. De altfel, dacă era să stea strâmb ca să judece drept, ce fel de raporturi ar fi putut oare să existe între doi babalaci posaci și nesocialbili - ba chiar, spuneau martorii, cu un caracter mizerabil, de vreme ce se fereau să schimbe vreo vorbă cu cineva - și un tinerel abia trecut de douăzeci de ani, care-ntorcea paralele cu lopata și prin patul căruia trecea în fiecare noapte câte o altă muiere?     Cel mai bine era să judece cele două cazuri separat - cel puțin pentru moment. Să considere faptul că dispăruții și mortu' locuiau în aceeași clădire drept o pură coincidență. Pentru moment. De altfel - își spuse -, așa hotărâse de la bun început, chiar dacă nu recunoscuse deschis acest lucru. La urma urmelor, lui Mimi Augello îi dăduse să studieze fișierele găsite în calculatorul lui Nene Sanfilippo, ceea ce însemna implicit și că-i încredințase ancheta în cazul de crimă. De cealaltă parte, de soții Griffo se ocupă el, Montalbano.     Alfonso și Margherita Griffo - capabili să stea închiși în casă chiar și câte trei-patru zile la rând, asediați de solitudine, fără să dea nici cel mai mic semn al prezenței lor între pereții apartamentului un strănut sau o tuse, măcar ca și cum ar fi făcut o repetiție generală pentru viitoarea lor dispariție. Aceiași Alfonso și Margherita Griffo care, din câte își amintea propriul lor fiu, se urniseră o singură dată din Vigata, atunci când îl vizitaseră pe el, la Messina. Ei bine, acești Alfonso și Margherita Griffo s-au hotărât brusc într-o bună zi să facă o excursie la Tindari. Să fi fost oare doi preacucernici adoratori ai Madonnei? Da' de unde, de vreme ce nu călcau niciodată pe la biserică!     Și totuși au ținut morțiș să meargă în excursie.” Citește mai puțin...