Forma apei

Forma apei. Un caz al comisarului Montalbano. Așa cum apa ia forma vasului în care este turnată, la fel și mobilul morții inginerului Luparello pare că se prelinge de-a lungul unor retorte alambicate, a unor canale transformate intenționat în vase comunicante - toate conducând spre mediul de afaceri și politico-mafiot al Siciliei.
Citește tot rezumatul cărții Forma apei... Aceasta este forma. Substanța însă (vinovatul, adevăratul mobil sau circumstanțele crimei) se află altundeva, într-o lume guvernată de cutume străvechi, refractară la prezent, mai pesimistă chiar decât lumea zilelor noastre.   Sicilia: o lume perfectă pentru un roman polițist perfect, al cărui autor - Andrea Camilleri - abordează genul cu inventivitatea dezinvoltă, cu ironia și inteligența care l-au consacrat ca maestru al artei povestirii. Fragment din roman: "De atunci, cu ocazia fiecărei manifestări, celebrări sau congres, Silvio Luparello apăruse în tovărășia numelor grele ale partidului, păstrându-se însă mereu cu un pas în urma lor, cu un zâmbet abia schițat pe buze, semn că era alegerea lui să nu iasă în prim-plan, nicidecum o impunere ierarhică. Îmbiat în nenumărate rânduri să candideze, fie pentru funcții politice, fie administrative,  se eschivase aducând în sprijinul deciziei sale argumente dintre cele mai nobile, cum ar fi modestia și dorința de a-și sluji semenii din umbră și în tăcere - calități proprii unui catolic vrednic, aduse prompt la cunoștința opiniei publice. Astfel, din umbră și în tăcere, slujise vreme de douăzeci de ani, până când, în cele din urmă, își angajase propriile ajutoare - cel dintâi fiind, desigur, Excelența Sa Cusumano. Apoi fusese rândul senatorului Portolano și al deputatului Tricomi să îmbrace livreaua de slugi ale lui Luparello (ziarele însă preferau să-i numească „prieteni fraterni" sau „adepți devotați"). În scurt timp, pe mâinile sale au încăput atât filialele de partid din Montelușă și împrejurimi, cât și optzeci la sută din toate contractele publice și private desfășurate în zonă. Nu-l afectase nici măcar cutremurul dezlănțuit de câțiva judecători milanezi, în urma căruia clasa aflată de cincizeci de ani la putere fusese făcută una cu pământul. Dimpotrivă, pentru că până atunci se menținuse în plan secund, își îngăduise să iasă la vedere, să apară în lumina reflectoarelor și să înfiereze corupția foștilor colegi de partid. În numai un an, dacă nu chiar mai puțin, ajunsese - asemenea unui corifeu al reînnoirii - secretar regional, cu unanimitate de voturi. Din păcate, între această nominalizare triumfătoare și momentul morții trecuseră numai trei zile. Motiv pentru un editorialist să regrete că soarta nu îngăduise unui personaj de o asemenea ținută și anvergura să readucă partidul la splendoarea de odinioară. Comemorându-l, ambele cotidiene aminteau, în deplină concordie, imensa generozitate și milostenie sufletească, disponibilitatea marelui dispărut de a le întinde oricând o mână de ajutor celor năpăstuiți, fie ei prieteni sau dușmani. Montalbano simți că-l trece un fior rece pe șira spinării amintindu-și de un material filmat transmis în urmă cu un an de o televiziune locală. Luparello inaugura un mic orfelinat la Belfi, satul unde venise pe lume bunicul său - al cărui nume, de altfel, instituția cu pricina îl și purta. Să fi fost acolo vreo douăzeci de copilandri care, îmbrăcați identic, intonau un cântecel de mulțumire dedicat domnului inginer, care-i asculta cu o expresie afectată. Comisarului, cuvintele melodiei i se întipăriseră în minte pe vecie: „Tare-i bun, mândru și bello' / inginerul Luparello." Ziarele nu numai că treceau cu vederea circumstanțele morții, dar nu suflau vreun cuvânt nici despre zvonurile care circulau de ani buni pe seama afacerilor mai puțin publice în care era implicat domnul inginer. Se vorbea despre licitații trucate, de comisioane de ordinul miliardelor de lire sau despre presiuni care frizau șantajul. În asemenea cazuri apărea mereu la lumină numele avocatului Rizzo - întâi fusese băiatul cu servieta, apoi om de încredere și, până la urmă, însuși alter ego-ul lui Luparello. Oricum, nu erau decât zvonuri, informații aruncate în vânt. Mai umblă vorba și că avocatul Rizzo ar fi fost, de fapt, puntea de legătură între domnul inginer și mafie. Ocupându-se la un moment dat de acest subiect, comisarul avusese ocazia să arunce o privire peste un dosar secret în care se făcea referire la trafic de valută și reciclare de bani. Nimic altceva decât suspiciuni, desigur, pentru că nu se materializaseră niciodată în fapte concrete și, rând pe rând, toate solicitările de autorizare a unei anchete se pierduseră în meandrele palatului de justiție proiectat și construit de tatăl domnului inginer Luparello. " Citește mai puțin...