Nicolae Iorga

La împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918. este firesc să fie publicate lucrări în care să se analizeze semnificația istorică a evenimentului. În fond. lupta romanilor pentru unitate național-statală s-a înscris în fluxul evoluțiilor care au marcat istoria Europei de la mijlocul secolului al XIX-lea 'Ana la sfârșitul Primului Război Mondial.
Citește tot rezumatul cărții Nicolae Iorga... Rememorarea. pentru generația de la începutul secolului XXI. la o sută de ani de la făurirea României Mad, a rolului lui Nicolae lorga în această cea mai importantă realizare a românilor este o datorie a istoriografiei de azi. Rememorarea poate ajuta la revenirea la o viață națională sănătoasă. în care interesul personal să fie plasat. mereu. după interesul „Apostolul Neamului" — cum i se spunea lui lorga — poate fi și astăzi un îndrumător pe calea luptei pentru apărarea Poporului Român. pentru păstrarea valorilor sale spirituale, pentru apărarea drepturilor sale istorice. pentru impunerea lui în atenția și respectul lumii. Cartea de fațs este scrisă ca să ofere noilor generații de roman' o pildă și un îndemn: pilda unui vieți trăită pentru Neamul Românesc și îndemnul de a o urma. Fragment: " În vara lui 1914 a izbucnit Primul Război Mondial între Marile Puteri, fiecare doritoare să-și lărgească teritoriul de influents sau de stăpânire. Pentru ele, așadar, nu a fost un război drept, deși Franca avea și o revendicare justificată: reluarea teritoriilor sale cucerite de germani la 1871. în acest război s-au antrenat — prin proprie voință — și state mici; unele pentru satisfacerea unor revendicări naționale drepte, precum Serbia și România; altele pentru a-și satisface ambiții teritoriale care nu se bazau pe un drept istoric, precum Bulgaria. Toate acestea au dus la caracterul complex al Primului Război Mondial. România avea de îndeplinit idealul ei suprem: formarea Statului național unitar, a României Mari. Pentru atingerea acestuia se pregătiseră multe generații. Totuși, 1914 i-a găsit pe români având un Stat slab din punct de vedere economic și militar, frământat de veșnice lupte politicianiste și cu mari inechitați social-economics. Pentru atingerea marelui țel, România avea un singur atu: românii erau pregătiți sufletește ca să facă sacrificiul ce va duce la formarea României Mari. Generația de la începutul secolului XX ajunsese a fi convinsă nu numai că trebuie să înfăptuiască Statul național unitar, dar și că această înfăptuire era posibilă în timpul vieții ei. Un rol determinant în crearea convingerii trebuinței și a posibilitățiil-a avut curentul naționalist, în spiritul căruia lucraseră cele mai mari personalități ale românilor din a doua jumătate a secolului XIX în frunte cu Mihai Eminescu, iar la început de secol XX în frunte cu Nicolae Iorga. Spiritual, românii erau pregătiți. Primul Război Mondial a oferit momentul internațional favorabil în interiorul căruia idealul românesc s-a putut înfăptui. Pentru Nicolae Iorga, declanșarea Războiului Mondial a însemnat o intensificare a acțiunii naționale pe care o ducea de două decenii; au fost menținute direcțiile urmate în anii anteriori. Pe parcursul Războiului, 1914— 1918, s-a văzut că ceea ce istoricul semănase în conștiința românilor a dat roade. Iar acum, prin vorbă și scris, îi va susține pe români în efortul final. Așa încât, la sfârșitul Războiului, nimeni nu se mai îndoia de faptul că Nicolae Iorga era unul dintre cei mai importanți făuritori ai României Mari. România urma să adopte, față de Marile Puteri beligerante — care o îmbiau cu promisiunea unor teritorii stăpânite de adversari — o poziție la care se putea decide, în principiu, cu dificultate, întrucât pământuri locuite de români, asupra cărora doar ei aveau dreptul istoric și în care aveau predominanță demografică, se aflau în ambele tabere. Austro-Ungaria, care făcea parte din Tripla Alianță, stăpânea Transilvania, Banat, Bucovina; Rusia, care făcea parte din Tripla înțelegere, stăpânea Basarabia. Ambele imperii aveau, față de românii din cadrullor, o politică foarte dură, asupritoare, de deznaționalizare. Fiecare bloc militar făcea presiuni la București pentru atragerea României de partea lui. Era evident că o luptă simultană, pentru toate teritoriile românești, deci împotriva ambelor blocuri, era imposibilă. De aceea, fără a renunța la integralitatea revendicărilor, România trebuia să-și aleagă prioritatea. În practică, opinia publică, dar și majoritatea personalităților românești, dorea să înceapă cu eliberarea teritoriilor de sub stăpânirea Austro-Ungariei. Puțini au fost cei care doreau mai int'ai eliberarea Basarabiei; pentru această poziție, ei nu pot fi condamnați ca adversari ai formării României Mari. " Citește mai puțin...