Educatie fara pedepse

În sfârșit, un ghid care deculpabilizează autoritatea parentală și face distincție între pedepsele rele și cele „bune”. Simpla idee de a pedepsi poate da fiori. între o palmă scăpată sub impulsul nervozitații, pedeapsa bine gândița, dar prea severă, și absența oricărei sancțiuni, părinții de astăzi se simt oarecum pierduți și nu reușesc întotdeauna să aibă cea mai bună reacție la năzbâtiile copiilor lor.
Citește tot rezumatul cărții Educatie fara pedepse... Educația nu poate ține întotdeauna locul sancțiunii Uneori, este necesar să știi să pedepsești „bine”, pentru a-l face pe copil să înțeleagă unde și cum a greșit și pentru a-l ajuta să conștientizeze regulile conviețuirii. Dacă iubești mult nu înseamnă că și pedepsești cum trebuie. Din această carte, vei afla: • Cum să faci față acceselor de furie ale celor mici; • Cum să reacționezi la notele proaste ale copilului tău adolescent; • Cum să-ți pedepsești copilul care a furat; • Ce înseamnă o pedeapsă „bună”. Bazându-se pe vasta sa experiență de psihiatru specializat în pedopsihiatrie, autorul propune teme de reflecție și instrumente pedagogice și decriptează numeroase mărturii utilizabile în viața cotidiană, în toate situațiile, astfel încât părinții, educatorii sau profesorii să găsească în ele cheile potrivite ale autorității. Fragment: " Să-i oferim copilului iubire, să-i satisfacem nevoile „ Spiritul de ascultare devine acceptabil din două motive esențiale: constrângerea familială și socială pe de o parte și sentimentele de cealaltă parte. De fapt, copilul rămâne dependent de prima pentru cele mai elementare nevoi ale existenței sale (a mânca, a bea, a dormi, a Învăța și chiar a se juca având în vedere că necesită un loc și condiții de liniște). însă nu este numai o chestiune de interes; sentimentele ocupă de asemenea un spațiu larg. Copilul simte iubire, atașament, admirație față de părinții lui, fata se apropiați, de prietenii lui și față de sentimen-tele pe care le primește înapoi, dorind să le conserve sau să le cucerească. Pentru a se face ascultat, cheia nu constă în pedep-sele potrivite, ci mai degrabă în rezultatul unui echilibru între satisfacerea nevoilor copilului și afecțiunea pe care i-o arătam. Astfel, înainte de a-i cere unui copil să fie ascultător, trebuie să ne asigurăm că nevoile lui fundamentale sunt satisfăcute. Un copil care nu și-a făcut somnul va fi morocănos la momentul siestei sau va fi agitat seara. Pedeapsa nu va servi nimic, cu atât mai mult cu cât va duce la întârzierea orei de culcare sau va afecta siesta: acest lucru va agrava și mai mult criza. Tot la fel, un adolescent va fi cu atât mai turbulent cu cât nu practică regulat activități fizice sau sporturi. Aceste nevoi fundamentale nu se referă doar la necesitați liziologice (a bea și a mânca, sau a se îmbrăca), ci cuprind și necesitățile copilului pe plan afectiv și emoțional. La fel de indispensabile sunt mângâierile și încurajările, distracțiile (printre care jocurile) și stimulările de tot felul care decurg de aici, iscultarea și toate formele de atenție care răspund la expresia sentimentelor lui. Când aceste nevoi sunt satisfăcute, putem face legătura între noțiunea de ascultare și aceea de acceptare a regulilor, însă va fi la fel de important să știm ce este rațional să cerem de la un copil în termeni de înțelegere a limitelor, riscurilor sau regulilor de viață, în funcție de specificul vârstei sale și de dezvoltarea afectivă. Nu ne putem aștepta de la un copil de trei ani să răspundă exigențelor potrivite unui adolescent. Definirea și acceptarea regulilor... ► PENTRU CA REGULILE SĂ FIE RESPECTATE, ELE TREBUIE MAI ÎNTÂI STABILITE Bineînțeles, nu se impune stabilirea unei liste cu tot ce este permis și ce este interzis (nu va putea niciodată să cuprindă tot) scris negru pe alb, însă mai degrabă, să avem în minte principiile mari care ni se par indispensabile pentru funcționarea armonioasă a familiei, pentru respectarea valorilor culturale, sociale sau etnice care îi sunt caracteristice.  Citește mai puțin...