Regina Maria. Puterea amintirii

    Regina Maria continuă să fie o fascinație pentru noi. Ne încântă cu adevărat metamorfoza unei principese pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică într-o regină mai româncă decât românii, iubindu-i pe aceștia și iubindu-le țara până la a se confunda cu ei și cu ea.
Citește tot rezumatul cărții Regina Maria. Puterea amintirii...     Despre Măria s-a scris mult. Cel mai mult a scris ea însăși. Și a făcut-o cu mare talent. Pentru că între atâtea daruri cu care a înzestrat-o Dumnezeu l-a avut și pe acela al așternerii cuvintelor pe hârtie. Dar despre ea au scris și cei chemați prin meseria lor s-o facă. Au scris istoricii.  Pe unul dintre ei, pe cunoscutul istoric Ion Bulei, îl publicăm și noi cu această carte care ne propune o bucurie a lecturii, un stil, un fel propriu de a fi. Ne propune o regină Maria care vine din nou printre noi invitându-ne să-i reascultăm „povestea vieții mele” repovestită.     Ion Bulei – Cercetător (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universității București (din 1993), diplomat (atașat cultural la Roma, 1990‑1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneția, 1997‑2003), director ISPRI al Academiei Române (2003‑2011), autor a 19 cărți și a peste 200 de studii și articole.           Fragment:           “La 24 iulie, când regimentul lui pleacă pe front, Maria îi scrie lui Carol să nu-l lase să plece fără el: „Mai degrabă să mori de un glonț dușman și să zaci în bunul pământ românesc, decât să dezertezi într-un asemenea moment, disprețuit de întreaga țară, ceea ce va apăsă greu pentru tot restul vieții tale". La 25 iulie, face un nou apel. Cu Brătianu discută la 26 iulie să-l sechestreze pe Carol, ca să n-o mai vadă pe Zizi. Carol răspunde la scrisoarea reginei, care îi cerea să meargă pe front, că se va duce numai dacă este lăsat să se însoare. Condiție neacceptată. Suveranii pleacă pe front. Maria ajunge la Oradea mare, apoi la Tisa și dincolo de ea, la Tisza Bo, după care la Tisza Bura, la regimentul ei. La 1 august, prinde din urmă și regimentul lui Carol, la Tisza și dincolo de Tisza. Oferă soldaților țigări și ciocolată. Îl întâlnește și pe Brătianu; „bine dispus, el poate fi o companie foarte plăcută". La 2 august, trenul ei se întâlnește cu acela al lui Carol, care cele din urmă fusese convins de Boyle să plece pe front. Dar cu ce preț? Măria o află odată revenită la București: Carol scrisese tatălui său și tuturor șefilor de partide ca abdică. Șeful Partidului Socialist face publică scrisoarea. Și, astfel, ea e știută de toată lumea. La sfârșitul lui august 1919, povestea lui Carol apare în presa franceză. În fotografie, se bucură Maria, Zizi apare ca un drac, „după cum și este". Măria are întrevederi cu mulți dintre cei apropiați. Și se dezlănțuie contra lui Zizi și a lui Carol: „Nu poți concepe ca propriul fiu să te trateze ca un dușman". Carol, scria Maria, voia acea femeie și folosea toate mijloacele pentru a-și impune dorința. Și cum „ea este vulgară, comună, fără de lege", și mijloacele cu care lupta sunt la fel. El e unealta ei, face ceea ce îi ordonă ea, nu mai are prieteni, în jurul lui nu mai e decât „o bandă de oameni cu suflet negru". Citește mai puțin...