Regina Elisabeta a Romaniei. Un secol de eternitate

A fost cea dintâi regină a României și în același timp, vreme de o jumătate de veac, a fost o ambasadoare în lume a tot ce este românesc. Intelectuală rafinată, cunoscătoare a multor limbi străine, a învățat și limba română și a făcut acest lucru dintr-o dorință de perfecțiune, dar și pentru a se înțelege și a înțelege cât mai deplin pe cei cărora soartă o destinase să le fie în frunte.
Citește tot rezumatul cărții Regina Elisabeta a Romaniei. Un secol de eternitate... A avut rare însușiri. Scriitoare, intelectuală înzestrată cu capacitatea de a recepta și de a acumula variate cunoștințe, neîntrecută artistă, a fost o regină care a făcut din țară și poporul care o aduseseră la cârma lor un țel al vieții, străduindu-se a le difuza, dincolo de hotare, imaginea. Fire visătoare și romantică a avut însă și priceperea rară de a-și asigura propagarea imaginii, dar prin aceasta a contribuit și la difuzarea cunoștințelor despre tânăra Românie. O preocupau necontenit manifestările artistice. A alcătuit o adevărată curte de artiști, a dat întreg sprijinul marilor talente din domeniul muzicii și artelor plastice. În bună măsură trăia într-o lume a ei, ruptă de realitatea vieții cotidiene și chiar de lucrurile practice. Pentru exactul și scrupulosul rege Carol I ea ridică uneori semne de întrebare, neavând nici noțiunea clară a valorii banului. A avut însă meritul de a nu se amesteca în viața politică. N-a făcut-o decât odată, când s-a implicat în proiectul de căsătorie al prințului moștenitor Ferdinand cu Elena Văcărescu, ceea ce a impus exilul ei peste hotare, rigurosul rege readucând-o în țară doar după câțiva ani. A cuprins în narațiunile ei basmele românilor, a adoptat portul popular în diferite ocazii, impunându-l astfel înaltei societăți, a încurajat pe cât i-a stat în putință literatură și arta țării ei de adopțiune și mai ales i-a difuzat imaginea în lume. A răspuns astfel adoptării ei de către fiii și fiicele poporului de la Carpați și Dunăre. Ediție română-engleză Coordonare proiect: Dr. Narcis Ion Texte: Acad. Dan Berindei, Prof. univ. dr. Ion Bulei, Dr. Narcis Dorin Ion Fragment din carte: „Se poate spune că dragostea pentru portul țărănesc vine în România modernă spre oraș de sus în jos, de la doamnele țării spre restul protipendadei. Moft sau nu, gest simandicos sau sincer, pretext sau motiv de imagine, portul costumului țărănesc rămâne un semn al afirmării unui caracter național într-o epocă a europenizării. Relațiile Elisabetei cu Carol, diminuate ca forme de manifestare și intensitate, ca urmare a nereușitei cuplului de a da țării un moștenitor, nu suferă esențial. O cercetare a arhivei personale a regelui Carol (ceea ce a și întreprins istoricul Sorin Cristescu, descifrând cu pasiune și răbdare scrisul gotic al suveranului de pe Tronul României) demonstrează că satisfacerea datoriei la Carol nu intră în contradicție cu ipostază de soț iubitor. Carol participă la trăirile Elisabetei. Împreună vor depăși episodul Elena Văcărescu, cu adevărat traumatizant și care va pune la grea încercare cuplul regal. „Nu mi-am pierdut capul nicio clipă deși niciodată în toată viața mea nu m-am confruntat cu o situația atât de gravă și periculoasă care m-a zdruncinat în modul cel mai profund. Elisabeta se afla într-o stare jalnică care mă îngrijorează nespus". Sunt cuvintele pe care Carol le scrie fratelui său Leopold, la 26 iunie-8 iulie 1891. Adevărul e că regina s-a implicat mult prea mult în această poveste de dragoste dintre Elena Văcărescu și Ferdinand. Atât de mult încât regele se temea „că ne îndreptăm către o catastrofă...se ajunge la o despărțire cu forța". Nu s-a ajuns până la urmă, Elena Văcărescu părăsind scena (nu fără greutate și consecințe financiare). Pentru doi ani, Elisabeta părăsește și ea scenă, retrăgându-se la Veneția, la Pallanza și apoi la mama ei, la Neuwied, într-un exil autoimpus, considererându-se pe sine ca victimă a întregii povești „și nu vrea să priceapă că este cea care mi-a produs cele mai mari supărări. One might say that the love people from the towns have for traditional dress came from the top, from the country's first ladies down to the rest of the ruling classes. Fad or not, affectation or sincere gesture, a pretext or the reason for a public image, wearing tradițional dress became symbolic of the affirmation of a national identity amid an age of Europeanisation. Relations between Elizabeth and Carol, although heavily strained as a result of the couple's failure to give the country an heir, did not suffer fundamentally. Research into the private archive of King Carol (carried out by the historian Sorin Cristescu, who with great passion and patience deciphered the King's Gothic handwriting) demonstrates how Carol's duty as King did not clash with his duty as a loving husband. Carol would always be by Elizabeth's side in hard times. Together they overcame the Elena Văcărescu episode — a truly traumatic event that tested the royal couple. "I never lost my head for a moment, although in all my life I have never faced a situation so grave and dangerous that shook me right down to the core. Elizabeth is in a wretched state, which concerns me greatly" —those were the words Carol wrote to his brother Leopold on 26th June/8th July 1891. " Citește mai puțin...