Basme de suflet care vor înveseli serile copiilor, bunicilor, părinților. Din cuprins: Ochii lumii; Lupta cea mare; Carul de aur; Uriașul cel bun; Grăuntele pierdut; Arborii Domnului; Zâna norocului; Floarea iubirii; Zâna somnului; Schimbarea păstorilor; Îngerul tămăduitor; Leneșii lumii; Nufărul albastru Fragment: “Nici chiar bunul Dumnezeu nu s-a amestecat în mersul lumii, deoarece hotărâse să lase totul în voia sorții, încredințat că oamenii, cât erau ei de neștiutori pe atunci, vor izbuti să scape cumva de primejdii; își spunea că le dăruise minte taman pentru a născoci până și leacuri împotriva bolilor, și de asta poruncise să nu se amestece nimeni în treburile celor făcuți după chipul și asemănarea Sa.
Și dacă nu s-ar fi întâmplat ca unui înger să i se facă milă de bieții oameni, nu se știe prea bine ce s-ar fi petrecut; acesta însă, netinând seama de porunca Atotputernicului, a coborât pe Pământ luând chipul unui moșneag și spunând tuturor că este vraci și poate lecui orice boală. La început oamenii nu i-au prea dat crezare, că până atunci nimeni nu auzise de așa ceva, dar Îngerul nu s-a dat bătut cu una, cu două, chiar dacă au fost și din cei ce ziceau că este trimisul diavolilor; încetul cu încetul i-a lămurit despre ce e vorba nu numai cu cuvântul, ci și cu fapta, lecuind pe unde trecea ba pe unul, ba pe altul. Cu vremea, vestea despre moșneagul ce avea darul de a tamădui orice beteșug s-a întins în întreaga lume, încât până și împărații au început să trimită soli să-l caute atunci când se îmbolnăveau. Pe deasupra, mersese vorba, că moșneagul nu voia să primească nimic pentru meșteșugul său, zicând celor lecuiți să mulțumească Domnului, că Lui i se cuvin toate laudele, iar răsplata ce i se cuvenea să fie credința în Cel de Sus. Așa s-a făcut, că după o vreme, o mare parte din oameni au început să viețuiască veacuri de-a rândul, spre marea nemulțumire a diavolilor, ce-și vedeau lucrările cele rele date peste cap. (Îngerul tămăduitor)”
