Clubul nemuritorilor

Scriitor prolific, de autentic talent, polivalent, atestat prin numeroase premii și demnițad pentru o operă vastă, exprimată într-un larg registru tematic — teatru, poezie, roman, critica literară și îndeosebi în domeniul literaturii de anticipație și SF Mircea Oprită vine acum cu o culegere de ardcole publicate în revista stlință și Tehnică în perioada 2011-2014.
Citește tot rezumatul cărții Clubul nemuritorilor... Subiectul acestor articole, publicate sub tittul „Clubul nemuritorilor. Orizonturi în expansiune", este unul nu doar interesant, ci și provocator. Abordează posibilitadle omului actual de a-și prelungi viața, după credința unor utopici entuziaști, și până la 1000 de ani, iar în a altora, chiar și de a deveni nemuritori. știrea transmisă prin media referitoare la crearea Institutului Nemuririi în SUA este deja veche și ar trece u5or la capitolul bizareriilor de care este plină lumea dacă nu ni s-ar spune că acolo sunt implicad numeroși specialiști bLindați cu numeroase dipLome și titluri academice emise de universități de prestigiu din lume (psihologi, nanotehnologi, gerontologi, medici, filosofi, cercetători, informaticieni etc.), care au ca obiectiv obținerea nemuririi. Cartea lui Mircea Oprită este un veritabil memento mori, un semnal de zguduitoare avertizare: Quo vadis, homine? Fragment: " Din nou despre Singularitate Să recapitulăm ce știm despre nemurirea venită pe filiera mașinilor inteligente, perspectiva pe care văzut că Marvin Minsky o discută cu seriozitate și în care discipolul său, Ray Kurzweil, crede de-a binelea, Totul pleacă de la așa-numitul „test Turing", o situație imaginată special pentru a ne lămuri dacă un computer poate gândi și când anume va începe s-o facă. Alan Turing a aruncat nuca asta tare pe masa discuțiilor savante în tirmă cu aproape trei sferturi de veac și încă mai sunt destui inși care-și rup dinții în ea. Tot cam pe-atâția sunt și cei ce-o consideră piatra unghiularl în disciplină tot mai în vogă a inteligențelor neîndoindu-se de faptul că mașinile vor trece în celv din urmă testul de verificare și se vor înscrie pe o aparte a evoluției inteligențelor de pe planeta Pământ. Într-o conferință din 1950, intitulată chiar Computerul și inteligența, Turing propunea o conversație între un „judecător" uman și dincolo de paravan, bineînțeles, căci, cu „judecății" aflați la vedere, cal de neinfluențată ar mai fi fost decizia sa? - două entități ajunse în situația de a-și valida inteligența: un computer și posesorul unui creier uman. Ca să se elimine elementele parazitare de inflexiunilc vocii și de alte semnale cu care experiența umană și-a prevăzut reprezentantul pe traseul evoluției salt, naturale și sociale, examenul trebuia să se reducă la proba scrisă, pe ecran, unde ambii examinați au șanse iar răspunsurile pot fi evaluate doar în latura conținutului lor. Chiar și acest conținut urma să fie les cu multă grijă, întrucât însăși gândirea reprezintă un proces greu de definit. Alan Turing consideră, prin u•mare, că întreaga conversație pretinde cuvinte lipsite de ambiguitate, iar întrebarea în sine, cea privitoare la Ncopul urmărit, trebuia formulată nu la modul brutal și decisiv: pot mașinile să gândească?, ci într-o logică dta t clara, cât și accesibilă: pot computerele să facă față jocului imitativ? Iar în caz că „judecătorul" avea încurce la un moment dat personajele evaluării sale, ori măcar se va declara incapabil să le distingă calitativ răspunsurile, atunci nu ne-ar mai rămâne altceva decât constatăm că mașina a trecut testul, dovedindu-se iistfel prima inteligență artificială certă. În chip firesc, oda ta depășit pragul, alte computere vor deveni și mai performante, încât nu e greu să ne i maginăm o vreme când inteligența artificială o va lua cu pași mari și repezi înaintea performanțelor de care este capabil astăzi creierul omenesc. Asta afirmă cu tărie Ray Kurzweil, luându-și drept argumente viteza uluitoare cu care operează creierele electronice, imensul volum de date procesat secundă, în fine, fiabilitatea ,westei tehnologii capabile să progreseze într-un ritm și cu niște rezultate pe care Mama Natura, în cele câteva m ilioane de ani de când ne are pe mână, nu ni le-a pus la ispoziție. Iar acum se pare că e deja prea târziu s-o mai f aca, deoarece ne-am născocit noi înșine concurentul. și nu unul oarecare, ci un competitor mult prea înzestrat încă din startul cursei și complet nedependent de ritmurile evoluției biologice." Citește mai puțin...