Aleasa

„…Aleasă – un nou roman cu un titlu discret abscons, într-un nume propriu, neobișnuit, prin participiu. Romanul are o arhitectură deosebită față de celelalte creații ale autoarei, aducând ca personaj inedit-un carnet-jurnal, iar prin analiza destinelor unora dintre personaje face o radiografie a societății actuale, care  împarte oamenii în sfinți și nemernici.
Citește tot rezumatul cărții Aleasa... Autoarea prinde spiritul vremii în care  o lume parvine de la țară la oraș, , surprinzând corect apariția unei burghezii intelectuale perverse. Realizează portrete de neuitat cum ar fi acela al Alesei și al lui Leon… pe care gena, tăria de caracter, iubirea față de oameni îi fac să depășească situațiile dificile prin care trec  și să ducă o viață normală. Autoarea face o satiră rafinată a unor realități pe care le traversam, creând personaje memorabile, tipice  zilelor noastre, scoțând în evidență faptul că la noi oamenii de valoare și cinstiți sunt ignorați, ba chiar persiflați. Un roman incitant, un roman parabolă…”(Ion Dodu Balan)  „…Eliza Roha posedă o pânză freatică bogată din care își extrage temele romanelor prodigioase (vreo 19 tipărite până în prezent). Unele izvoare de inspirație izbucnesc din real, altele din imaginar. Aleasă se dovedește o frescă a societății românești post-decembriste, când, față de perioada ceaușistă,  avem o puzderie de mici dictatori/baroni…, romanul se citește cu interes fiind foarte actual…”. (Lucian Gruia) Fragment: " În sfârșit, viața mea e pe cât de liniștită, pe atât de haotică. Mi-e și nu dor de Costeluș, sper și nu, am și nu viitor, sunt săstisită peste măsură, plutesc într-un echilibru precar și viețuiesc fără nicio noima, fără aspirații. îmi doresc schimbarea chipului? La ce mi-ar folosi? în sufletul meu .e un vid enorm. Gata cu scrisul. * Din când în când privesc pe furiș pozele. Trebuie să-i spun și colegei. De fapt, ea de când m-am angajat a propus operația de urgență dar doctorul nostru de la policlinică i-a băgat mamei în cap că e o chestie periculoasă, că se poate întinde și mai mult ori Doamne-ferește! - Prostii, s-a burzuluit doamna Adriana, operați doamna copilă și scăpați-o de complexe. îi schimonosește personalitatea, ce vreți să faceți din ea, o slugă a tuturor, nu vedeți că deja nu știe să spună nu sunt de acord?! Ea a fost aceea care a pus-o pe mama să-mi cumpere ochelari cu lentile mari, închise la culoare, și tot ea m-a învățat să mă fardez ca să estompez cât de cât violența petei maronii. Necazul meu a început din copilărie. Cred că eram cea mai frumoasă fetiță din oraș, blonda cu ochi albaștri, cu părul buclat, mătăsos și des, m-am lovit de ceva ori m-am înțepat în ceva, odată când m-am împiedicat. Ne jucam leapsa pe cocoțate. A apărut un zbenghi cu un moț din grăunte minuscul de pământ, mereu îl zgâriam cu degețelul, apoi s-a transformat în aluniță și a tot crescut și s-a întins și înnegrit, schimonosindu-mi chipul. Mare ghinion, e un blestem au decretat multe dintre cunoștințele noastre. Mama mă poză numai dintr-o parte, din partea dreaptă unde rama-sesem imaculată și splendidă. Schimbarea culorii ochiului stâng s-a produs însă de la vreo zece luni când se schimbă aproape în mod natural culoarea ochilor la bebeluși. Din câte povestește mama, aveam ochișori mari și albaștri ca niște floricele. Apoi unul, cel stâng, a căpătat reflexe căprui-verzui și am devenit ceacară, așa se numește, treabă care nu deranja prea mult. De necrezut, ghinionul cel mare s-a produs mai târziu, tot pe partea stângă a obrazului. " Citește mai puțin...