Ultima privire. Seria Dincolo de moarte. Vol.4

    După arestarea lui Baltazar, lucrurile în Strygorra par să se schimbe. Influența Nataliei începe să se observe, iar locuitorii îi acceptă părerile și caută un alt mod de a rezolva problemele.
Citește tot rezumatul cărții Ultima privire. Seria Dincolo de moarte. Vol.4... Însă vorbele ei nu sunt de ajuns, când Renard nu pare să fie de acord cu ce propune. Există grupuri de strigoi care nu acceptă faptul că un om îi conduce și vor răzbunare pentru faptele lui Dragoș. Iar pactul dintre Natalia și Lyda nu poate fi ignorat, oricât de mult timp ar trece. Cu gândul la familia ei, Natalia pierde controlul asupra situației din Strygorra, și evenimentele se precipită către un deznodământ pe care nu și-l dorește. Înconjurată de dușmani în toate părțile, trebuie să se lupte pentru supraviețuire singură, bazându-se pe puterile ei. Când trecutul valorează mai mult decât orice, viitorul devine doar un moment în timp. Mai ales când lucrurile se întâmplă în baza unui scenariu stabilit cu secole în urmă.     Cât de departe poți să mergi pentru a-ți schimba viața și a accepta soarta pe care nu ai ales-o?           Fragment:       “Rămase lângă trăsură, în timp ce strigoii se integrau în mulțime și intrau în clădire. Soarele strălucea în mijlocul cerului, fără niciun nor în jurul lui. Era o zi caldă și uscată, dar un sentiment ciudat plutea în aer. Poate agitație, sau panică. O senzație stranie pe care Natalia o simțise de când deschisese ochii în acea dimineață.     Știa că trebuia să intre și să se așeze în primul rând. Să asculte toate acele vorbe diplomatice, unele fără logică. Să fie parte la un proces care aducea la lumină un eveniment pe care îl păstrase în umbră atâtea luni.     Trebuia să asculte și să aprobe. Să semneze sentința, oricare ar fi fost aceea, și apoi să o urmărească pusă în practică. Să fie conducătoare. Într-o zi în care nu dorea.     Închise ușa și se uită câteva secunde la oraș. La străzile pavate, la strigoii care o salutau în timp ce se apropiau de ușile mari de lemn. Toți o recunoșteau și o respectau. Sau lăsau acea impresie.     Te-au sprijinit de la început. Încă nu se pune problema de tabere. Nu încă.     Inspiră adânc, aranja pelerina și adoptă o poziție sigură. Păși cu încredere, acceptând cu zâmbetul pe buze ca strigoii să creeze un coridor în jurul ei. Când făcu primul pas în sală în care urma să aibă loc procesul, toate privirile se întoarseră către ea. Le ignoră în timp ce se apropia de scaunul rezervat pentru ea, sub atenta observare a lui Renard. Îl salută când ajunse în fața lui și se așeză pe scaun.     În timp ce lumea continuă să se adune, și fără cineva cu care să vorbească, se uită la tavanul impresionant și la coloanele de marmură impunătoare. Picturile, cu toate că erau vechi, fuseseră conservate cu grijă, încât acum păreau noi. Reprezentau imagini din trecutul orașului, cu triburile care existaseră înainte de casele de acum și de străzi.” Citește mai puțin...