Dau dependență. Și sunt dependentă de clientul meu. Sunt o prostituată. De lux. Prețul e mare. Și mi-l plătesc de fiecare dată. Pentru că am ales să mă vând mie. Sunt propria-mi curvă.
Mă iubesc și mă vreau. Mă chem. Și întru în mine cu o forță tumultuoasă. Ea urlă, sfâșiată. Dar se preda, firavă. E în brațele mele, alintată, sărutată, mângâiată. Sunt în siguranță. Cu mine. În mine. „ Ce se află dincolo de măștile pe care ne-am obișnuit să le purtăm zi de zi prin lume, dincolo de coajă opacă – și uneori înșelătoare – care pare să ne protejeze o vreme de privirile oamenilor? Durere. Și iubire. Și moarte. Și tentative de suicid. Și supraviețuire. Și sex fără amor. Și amor cu mult sex. Și traume. Nevroze. Părinți. Și vina. Și iertare. Niciodată pentru mine. Și instincte. Multe instincte. Miros. Piele. Foame. Sete. Dor. Deziluzii. Visuri. Speranța. Tot sufletul meu. Mai presus de orice, frumusețe și curaj. Frumusețea de a fi exact așa cum ești, până la capăt, și curajul de a accepta și iubi asta. Așa e Ioana. Primiți-o cât mai aproape de inimă, în locul acela doar al vostru, unde nu există ipocrizie sau prejudecăți. O să vă mângâie. O să vă trezească. O să vă schimbe. - Cristina Nemerovschi Fragment: " NEMĂRITATĂ. PROBLEME? „Nici tu nu ești căsătorită?", m-a întrebat țipa de 35 de ani, cu un ton conspirativ-nostalgico-„dacă nici anul ăsta nu mă mărit, am trăit degeaba". Mie, una, vârsta de 35 de ani mi se pare copilăria vieții de fe-meie. Cred că de abia pe la 30 începi să ieși din coconul adolescentin și să te transformi în ființă mătură, conștientă și responsabilă de gen feminin. „Nu, nu sunt. și nici nu am de gând să fiu, prea curând", i-am răspuns zâmbind, trăgând cu foc din țigară și continuându-mi periplul bahic, prin paharul de pălincă de Bihor. Nu i-am explicat de ce, pentru că nu de asta avea nevoie. Voia doar să își deșerte sacul de frustrări provocate de etichetele, prejudecățile și mustrările nerostite ale vecinilor din orașul de provincie. Cum, într-un asemenea loc, care nu are mai mult de vreo 20.000 de locuitori, stingerea se dă devreme și cele mai importante evenimente sunt spectacolele de dans folcloric de o calitate... o anumită calitate, oamenii se plictisesc. Rău. Au nevoie de acțiune, dar nimeni nu le-o prea da, așa că își rezolvă problema singuri. Își băga nasul peste tot. Vă imaginați cât de mișto e pentru ei să știe că o gagică de 35 de ani încă nu s-a măritat și nici nu apare nimic la orizont. Ce scenarii, ce pronosticuri, ce povesti! Un deliciu! Se ling pe bot, duminică, la prânz. Nu de supă, ci de povești despre biata necăsătorită. Dar cu voi pot sta de vorba de îndelete și o să vă explic de ce voi continua să îmi las părinții să tânjeaș-că după nepotei și prânzuri duminicale, în care ginerele să le povestească cum a dus la mecanic mașina cumpărată leasing. spun și ca să nu credeți că sunt o vulpe prea scundă, bălind la struguri. De o fi vreodată să mă mărit, vreau să se întâmple poienița, în mijlocul pădurii. Să fiu descultă ori cu teniși roșii, să am coroniță de margarete și buchet din flori de câmp, pe care le-am cules cu mâna mea. Mai vreau să am cea mai simplă și ușoară rochie albă. Iar el, de-o vrea să fie în blugi și cămeșa, ori ițari și laibar, așa să fie. Dorința lui e poruncă pentru mine. Deocamdată, viața mea e atât de frumoasă, așa, liberă, fără program ori agenda, fără planuri de con-cedii în doi, fără explicații unde, când, cu cine plec și când mă întorc (de m-oi mai întoarce). Fără ciorapi mărimea 43 aruncați în toate colțurile casei și fără fri-gider (da, n-am frigider de aproape un an. Probleme?), Încât nu vreau să îmi stric zenu' și fengshuiu'. Bine, o fi și că de curând am descoperit frumusețea vieții de burlacă. O fi, nu zic ba. Apoi, cu mâna pe inimă și cu scutul pregătit, vă spun. îmi plac copiii. Altora. Care pleacă acasă la un moment dat. Pe care nu trebuie să îi duc eu la culcare în mijlocul zilei, când îmi e ziua mai leneșă și marea mai blândă." Instinct este o colecție de proză scurtă și primul pas hotărât al bloggeriței Ioana Duda în lumea literară. Cartea a cunoscut succesul imediat după lansare fiind vocea puternică a unei feministe care se revoltă împotriva multitudinii de prejudecăți și a ipocriziei. Ioana Duda nu se explică și nu se scuză, ea se dezbrăcă senzual de fiecare trăire și o povestește uneori elegant, metaforic iar alteori sfâșietor de sincer și simplist. Autoarea nu amăgește cu iluzii amoroase și povesti cu final fericit iar în felul ei brutal, reușește să creioneze ce înseamnă o relație în adevăratul sens al cuvântului: compromis, empatie dar și deziluzie până la decepții dureroase. Evita să ofere soluții pentru drame de orice fel și ține să sublinieze că în fiecare sălășuiește forța de a merge mai departe. Umorul caracteristic al autoarei dă o notă mai puțin grava povestirilor ei , scoțându-le din sfera tragicului și făcându-le să pară obstacole banale. Ioana nu condamnă viciile sau slăbiciunile omenești, ea le împacă și se împacă cu ele considerându-le sărea și piperul extentei sale. În schimb, urăște visceral nedreptatea, prostia și lașitatea pe care nu se sfiiește să le condamne în cuvinte tăioase. Cartea Ioanei Duda, publicată de către editura Herg Benet, nu e o carte cu pretenții filosofice, e o carte despre viață și formele haotice pe care le îmbraca uneori aceasta, despre om și singurul său punct de sprijin în momente de cumpănă: instinctul! Autoarea recunoaște că trăiește doar pentru și prin scris, motiv pentru care se lasă, fără rezerve, citită iar pe fiecare filă a cărții sunt așternute bucăți reprezentative din sufletul ei. Aflându-se într-un moment de recuperare sufletească, declară că decepțiile care au mutilat-o sufletește nu sunt zadarnice , au șlefuit-o și au modelat-o treptat în femeia puternică și jovială de astăzi. Ioana Duda și-a câștigat un binemeritat loc în literatura română contemporană și un loc în sufletul multor cititori, mai întâi prin intermediul blogului iar apoi prin Instinct, urmat de romanul „Jurnal primei mele morți”. Rus Daiana-Adriana, pentru Libris.ro
