Booknation.ro sărbătorește împreună cu Elefant.ro cele 17 milioane de cărți livrate până în prezent, care au îmbogățit viețile a milioane de români din peste 13.000 de localități până în prezent. Toate acestea în mai puțin de 9 ani 🙂

Cu această ocazie avem parte de reduceri la cărți de până la -80%. Îți recomandăm acest top de cărți din 2019.

Uite câteva cifre interesante care ne-au plăcut:

  • au fost expediate nu mai puțin de 140.000 de titluri distincte.
  • Livrarea s-a efectuat în peste 12.000 de localități care nu au librării fizice.
  • Greutatea totală a celor 17 milioane de cărți livrate este echivalentă cu cea a 1000 de elefanți
  • Dacă am pune pagină lângă pagină toate cele 17 milioane de cărți am parcurge distanța de la Pământ la Lună și înapoi.
  • Titlul cel mai bine vândut a fost comercializat în peste 40.000 de exemplare

“Obiectivul cu care am pornit la drum când am lansat elefant.ro a fost atins și depășit cu mult. Suntem mai mult decât onorați de încrederea pe care au avut-o în noi toți clienții, încă din primele zile. Am pornit pe acest drum din dorința de a aduce mai aproape de români cele mai noi titluri, ultimele volume lansate internațional, cât mai multe best-sellere, suplinind lipsa librăriilor tradiționale din foarte multe localități. Credem că am reușit să atingem acest țel și vom încerca în următorii ani să influențăm cât mai mult românii către dragostea de carte și lectură”, declară Adrian Dinu, Director Comercial la elefant.ro.

Este o bucurie deosebită pentru Booknation.ro să ia parte la misiunea Elefant.ro și ne angajăm să fim aici și la 100.000.000 de cărți, adică în cel mult 43 de ani din acest moment, sărbătorind un record care va fi contribuit semnificativ la construirea unei Românii a cunoașterii și a cărții, așa cum ne dorim toți 🙂