În Scrisori către Rita de Kaos Moon (pseudonimul scriitorului Ștefan Caraman) sunt creionate peste 600 pagini cu aromă de scorțișoară și cafea, de dor, de durere, suferință și iubire, singurătate, despre tot și nimic.
Cartea se bazează pe gândurile, trăirile, sentimentele, agoniile lui Nic Labiș, un tânăr pe care-l consider doar un alt eu al fiecăruia dintre noi, un căutător de trupuri și suflete. Însă, în spatele dorințelor carnale descoperim chipul unui om trist și singuratic, ce tânjește după iubire ca după aer.
“Azi dimineață m-am trezit cu o durere în piept. Băi, eu n-am așa dureri, pe mine nu mă doare niciodată nimic. Și când iubesc, starea sănătății e perfectă, mor în brațele ei de sănătos, îmi tai venele perfect conștient și fericit, mă arunc de la fereastră fredonând Cavaleria Rusticana. Și transpir. Mă durea tare. Mijloc spre stânga. Am înghețat. Și peste statuia asta de sticlă curgeau râuri de sudoare. Rece. Băi, deci nu mă puteam stăpâni. Dacă mă trecea un infarct? Dacă în următoare 2-3 minute cădeam pe jos, vomam un pic de sânge, mă sufocam ? Băi, ok muream, dar de ce să fiu martor la asta ? Nu e mare brânză să mori, dar e de tot căcatul să asiști, să simți alături de tine cum ți se scurge energia din corp, cum te doare și nu mai ai nicio opțiune, nicio variantă de rezervă”
Realizez acum că Scrisori către Rita e genul de carte care nu poate fi povestită, n-ai cum să povestești un vals al sentimentelor. Trebuie să o citește, să o absorbi ca mai apoi să se scurgă din tine fiecare frază. Știu doar că nu e pentru oricine.
Limbajul ușor licențios poate deranja auzul unora, dar aș afirma că e superficial. În spatele fiecărei idei „deocheate” stă clădit un substrat puternic de sentiment profund, dur, rece, morbid. Adevărat. Cartea este structurată pe 5 capitole, începând cu iarna și trecând prin toate anotimpurile, pentru a se ajunge iarăși la iarnă. Mi-a plăcut peste măsură ideea aceasta de ciclicitate, de cerc, de a te întoarce mereu în punctul din care ai plecat.
Am simțit cartea în mod visceral, am fost ținută în priză de fiecare pagină și-am râs, și-am plâns, și-am simțit că trăiesc prin intermediul lui Nic. Personajele sunt extrem de bine individualizate. Nic e tipul omului cult, inteligent, care știe ce vrea, dar e singur și-I e frică de singurătate-a ce-l macină pe dinăuntru. Personajele feminine (care nu sunt deloc puține) sunt diferite și încântătoare, create parcă după un ideal al feminismului, fiind însă traumatizate fie de un trecut crunt, fie de propriile limite și temeri.
N-o să ajung nicăieri pentru că mă grăbesc.
Scrisori către Rita subliniază existența umana bazându-se pe așteptare, așteptarea care uneori ucide, alteori înalță. Scrisori către Rita e despre relativitatea umanului în timp și spațiu, despre dorința de a trăi în prezent, fără a fi condiționat de ce a fost și ce va fi.
Alte recenzii de la Kaos Moon:
Super recenzii 😊😍😍
am citit-o,intr-adevar limbajul ii poate deranja pe unii,dar e ca si viata,vulgara si dura uneori.i-a placut foarte mult.
Ciclicitatea anotimpurilor face trimitere catre un film al lui Kim Ki Duk – http://www.imdb.com/title/tt0374546/?ref_=nm_flmg_wr_21
Film superb vizual (si nu numai), recomand.