Dacă ești unul dintre oamenii care adoră să citească o carte, apoi să vadă și ecranizarea ei, ai dat click pe link-ul potrivit! Am creat o listă cu cele mai iubite și apreciate cărți pe GoodReads care urmează să fie ecranizate în cursul acestui an 🙂

  1. Al cincilea val de Rick Yancey – filmul ăsta de-abia ce a avut premiera și la noi și deja face valuri printre pasionații de creaturi supranaturale 😀
  2.  Fata din tren de Paula Hawkins – Cartea are numai recenzii bune, iar fanii genului thriller vor fi entuziasmați să afle că pe 7 octombrie 2016 va avea loc ecranizarea acestui bestseller.
  3.    Inferno de Dan Brown – cel mai recent roman al autorului va apărea în cinematografe începând cu 14      octombrie. 
  4. Chemarea monstrului de Patrick Ness – cinefilii ( și nu numai) așteaptă cu sufletul la gură ecranizarea cărții care a reușit să impresioneze zeci de oameni, ecranizare ce va avea loc pe 14 octombrie.941363
  5. Miss Peregrine de Ransom Riggs – Regizat de Tim Burton, unul dintre cei mai îndrăgiți regizori, Miss Peregrine se vrea una dintre cele mai așteptate ecranizări ale anului. 
  6. Me before you de Jojo Moyes – Cartea urmează să apară la noi în cursul acestei primăveri, iar cu ecranizarea ei ne vom putea delecta începând din 4 martie.

            Te-am făcut curios, dragă goodreader? Dacă da, ne vedem la cinema! 😀

Despre redactorul articolului

Arianna SuducFost redactor176 articoleToate articoleleBlog

îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted

Wow, super!! Am citit doar Fata din tren.