Manifestând înclinații pentru literatură încă din tinerețe, scriitorul Konstantin Fedin, născut în anul 1892, ne întâmpină la începuturile activității sale scriitoricești cu un pregnant iz de abrupt decadentism, care nu apelează la tonuri tăioase ci mai degrabă la o muzicalitate hipnotizantă, autumnală, care sapă imprevizibile tranșee în sufletele celor ospitalieri cu necunoscuții.
Astfel, cimilitura de început a scriitorului rus este o mângâiere duioasă care știe să revigoreze, dar și să împovăreze cu laurii spinoși ai culpabilității chiar și cele mai ascunse cotloane ale sufletului omului simplu și nu numai.
Având o predilecție spre un sentimentalism exacerbat, biciuit de colțuroasa nefericire a personajelor din pentetrantele sale creații literare, Fedin ne pune într-o lumină nouă tema inadaptabilității omului erudit într-o lume rudimentară, stearpă și hulpavă. Totul se desfășoară în noile condiții ale unei societăți spânzurată de rigorile unor legi morale care se transformă de la o zi la alta, lumea lăsându-se prinsă în arzătoarea sete a nihilismului aglutinant.
În romanul Frații, apărut la editura Biblioteca pentru toți, Konstantin Fedin ne relatează formarea personalității individuale în fluctuații existențiale între apogeul prăbușirii și prăbușirea apogeului.
Fedin așează într-un chenar nou tendințele antagonice ale unor gânduri, idealuri și simple năzuințe, toate cuprinse în sânul unor personaje care pășesc cu teamă peste treptele unor temple îmburuienate de fuga timpului spre un nicăieri poetizat de nopțile de nesomn. Zvârcolirile lăuntrice ale personajelor create cu măiestrie și minuțiozitate de Fedin, trăiește apoteoza simțirilor între prolog și epilog într-o dănsuire furtunoasă, precum o ploaie de vară ivită din senin. Ai putea spune că personajele lui Fedin nu încarcerează sufletul în prizonieratul trupului și că sufletul învelește trupul în spirala unui veșmânt împovărător.
Punțile dintre personaje se suspendă, creând la un moment dat ideea unei iminente prăbușiri. Însă viața continuă. Întotdeauna continuă, în ciuda trăirilor de moment și a păienjenișului de disperări care țes anostitatea sau, dimpotrivă, vijelia unor destine prinse în chenarul tumultosului triumvirat ” ieri-azi-mâine”.
În ciuda unor pasagere alunecări spre școala germanică a descriptivismului, atât cel lăuntric cât și cel fizic, Fedin nu trădează în vreun fel stilul rusesc, cel pe care îl asociem cu plumburiile simțiri, creatoare de nostalgii diluviene. Ritmul oscilant, care palpită între molcom și alert, scoate în evidență felul de a fi al unui homo sapiens care a aflat de strigătul Mântuitorului aflat pe cruce.
Homo sapiens-ul din cărțile romancierului rus știe că Îndoiala a fost primită cu ospitalitate în vasele sangvine ale fiecărui om de rând, iar acum, după ce s-a obișnuit cu ea, nu îndrăznește să o alunge de la festinul veșnicei ferchezuite conjugări.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Konstantin Fedin:
