Căutând fericirea, scrisă de Teresa Wojcik, m-a atras foarte mult, mai ales datorită faptului că este scrisă de o adolescentă, elevă de liceu, dar și datorită recenziilor foarte bune pe care le primește în mod constant.
Încă de la prologul cărții, m-am lovit (și nu o zic în nume de rău) de un limbaj foarte ușor de parcurs, colocvial, cu mici accente artistice, dar care nu încetează vreodată să-și păstreze dinamismul specific animlor adolescenței. Volumul întâi din Căutând fericirea urmărește povestea lui Aimée Moore, o fată timidă, care se mută la New York, prin programul Erasmus, pentru un an, cu scopul de a studia arhitectura. Acolo, îl întâlnește într-o conjunctură… cu totul și cu totul aparte, pe Hades Maxwood, tipologia băiatului aparent rău, care, inevitabil, fumează, are mușchi și tatuaje, detaliu care chiar mi-a plăcut, datorită semnificației sale aparte.
Pe lângă prosopografia sa, care mi s-a părut puțin clișeică, consider că acesta a fost personajul meu preferat, datorită conflictelor fizice și mai ales psihologice în care se regăsește, în mod constant. Imprevizibil, dar inteligent, conferă poveștii un aspect cu care multe, foarte multe cititoare vor putea rezona.
Totuși, ceea ce nu am putut trece cu vederea sunt constantele greșeli de exprimare și ortografie. Am absolut toată admirația față de inițiativa Teresei de a publica o carte, independent, la doar optsprezece ani, fără a apela la un editor profesionist, dar nu greșesc când spun că aproape fiecare pagină are dezacorduri gramaticale și, mai ales, exprimări șubrede. Întotdeauna apreciez cărțile, mai întâi, din punct de vedere al Creației în sine, și abia apoi, al Creatorului.
Cu toate că m-a ținut, întru totul, cu sufletul la gură și am citit-o foarte repede, în ciuda dimensiunii, Căutând fericirea ar fi putut fi mult mai bună. Pe lângă romantismul acțiunii, niște introspecții psihologice ar fi fost mai mult decât binevenite. Această carte mi-a dat prilejul să mă deconectez, pentru câteva ore, de realitatea mea și să evadez într-una în care nu m-am aflat de foarte multe ori. Nu putem citi numai Kafka, Kierkegaard și Nietzsche – avem nevoie de lecturi ușoare, de relaxare.
Dar, dincolo de toate, autoarea este încă la început și are timp, foarte mult timp, să evolueze, ca om, ca scriitor, ca romancier. Și știu că o va face.
NOTĂ: 3,5/5
Alte recenzii de la Teresa Wojcik:
Si pe mine m-a facut curios, dupa ce am citit cate ceva pe wattapad dar am sperat ca la publicare povestea – care e interesanta – va trece prin mana unui editor sa ii corecteze greselile gramaticale, despre care am crezut initial ca sunt cauzate de graba. Dar se pare ca nu graba ci ignoranta este motivul. Sau, mai grav, cred ca suficienta. Pentru ca la 18ani nu este pozibil sa nu stii sa scrii si sa vorbesti corect si sa te consideri scriitor. Plus, ca si daca te consideri scriitor, dai si tu cartea unui profesionist sa o corecteze,… Read more »