Am cunoscut-o pe Andreea prin intermediul blogului ei, pe care îl citesc de mult timp, poate chiar de dinainte de a înțelege în profunzime scrisul ei. Când am aflat de Cronica unei despărțiri, am știut că va fi un roman pe placul meu, la fel ca blogul Andreei. De suflet.
Cronica unei despărțiri ne vorbește despre relația dintre o protagonista fără nume și (ex)iubitul, confidentul, prietenul ei, Alex. Un tânăr enigmatic, plin de capricii, misterios, care nu știe ce vrea, dar știe ce nu vrea. Sau cel puțin crede că știe. Eroina romanului e o voce a fiecăruia dintre noi. Cred că ăsta a fost punctul forte al cărții: oricine se poate regăsi, cât de puțin. Oricine care a suferit măcar un pic, care a vărsat o lacrimă din iubire, oricine care a regretat și a suspinat.
Pe Alex nu cred că am ajuns să îl înțeleg. Am încercat, chiar am încercat, dar am ajuns la concluzia că unele De ce-uri nu au răspuns și că unii oameni nu sunt făcuți să fie înțeleși, ci doar iubiți sau urâți.
M-am identificat destul de mult cu eroina cărții, o tipă pe care o văd ca pe un Eu din viitor. O tânără visătoare, dar totuși realistă, care acționează în cel mai matur mod când realizează că a fost înlocuită. Încearcă să găsească răspunsul unor întrebări existențiale, care o macină încet încet pe dinăuntru. Există oare prietenie după iubire? În lipsa iubirii, poți umple golul din sufletul tău cu ură?
Poate că într-o zi ne vom întâlni pe stradă și ne va fi de ajuns o privire ca să înțelegem că sentimentele ne sunt exact așa cum le știam; vom avea certitudinea că suntem făcuți unul pentru celălalt și vom blestema zilele irosite încercând să intrăm în alte roluri. Dar până atunci? Poate ne vom pierde prin alte paturi, vom săruta alte buze și vom șopti promisiuni altor urechi, sperând cu naivitate că vom putea relua povestea de parcă ar fi un film întrerupt de pauza publicitară.
Cred că am și plâns pe alocuri, scrisorile către unicul destinatar, Alex, sunt încărcate de emoție, suspine, ură, dezamăgire și lacrimi. Cronica unei despărțiri e mai mai mult decât un roman. Un elogiu dedicat resemnării, uitării, dorinței de a nu rămâne blocat într-un trecut care te macină. O lecție pas cu pas despre cum să estompezi amintirea unui om pe care l-ai iubit, l-ai adorat, l-ai admirat.
Unde se ascunde iubirea când fuge de noi? Asta e întrebarea fundamentală care se învârte în jurul cărții. Cronica unei despărțiri ascunde destinul unei tinere luptătoare, care se luptă, în primul rând, cu ce simte. Cronica unei despărțiri e un roman de suflet, scris cu lacrimi și durere, întocmai pentru a acoperi o mică parte dintr-un gol. Ce ne învață Cronica unei despărțiri, în esență, e că oamenii sunt temporari, dar sentimentele nu.
Alte recenzii de la Andreea Chiuaru:
