30 septembrie – Ziua Internațională a Traducerilor

de | sept. 30, 2016 | Lumea cărților | 0 comentarii

Ziua Internațională a Traducerilor a fost inițiată de către Federația Internațională a Traducătorilor și lansată în 1953 pentru a sublinia importanța profesiei de traducător și a multilingvismului.

traduceri-600x227

Federația Internațională a Traducătorilor, sub egida UNESCO, a decretat în 1991 Ziua internațională a traducătorilor și a ales data de 30 septembrie pentru a fi marcată odată cu sărbătoarea din calendarul romano-catolic a Sfântului Ieronim care, în secolul al III-lea, a fost traducătorul „oficial” al Bibliei din limbile ebraică, aramaică și greacă în limba latină.

De-a lungul timpului traducerile au jucat un rol important în viața literară, politică și socială. Ele păstrează o legătură între civilizații, popoare și mentalități diferite; aș putea să le numesc un mijloc de comunicare.

Noțiunea de traducere apare târziu, dar apare, și în România când oamenii din pătura intelectuală își însușesc această „meserie” din dorința de a îmbogăți literatura națională. Aici trebuie amintit: Gh. Asachi care traduce din literatura rusă, dar, mai ales, din cea poloneză, Stamati din franceză şi din rusă, Negruzzi – din franceză şi din rusă ş.a.m.d. Pe scurt, multi dintre scriitorii noștri clasici au fost și traducătorii altor literaturi.

Asachi scrie în 1839 despre principala datorie a omului creator: „Omul literat este acela, a cărui meserie el îndatorează a cultiva a sa minte spre a putea spori cunoştinţa altora … Ambiţios de a înmulţi ideile sale, el le caută prin veacurile antice, cercetează monumenturi şi scripte pentru a culege urmele uneori şterse, sufletul şi cugetarea oamenilor celor mari din toate veacuri şi ţări … El petrece culegerea literaturii străine, cu a căreia esenţă înfrumuseţează literatura naţională .”

Așadar, susținem tare și răspicat că traducerile au o importanță deosebită în dezvoltarea unei literaturi, aducând cu siguranță un plus de valoare și cultură.

 

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

0 0 votes
Article Rating
Larisa Vasile a fost redactor Booknation.ro și a scris 81 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Larisa Vasile aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments