Odată cu apariția noului val în literatura autohtonă, prin intermediul unor tineri extrem de talentați, într-un mod absolut inevitabil s-a produs un anumit metisaj de stiluri care se învârt, de obicei, în jurul unei emulații de originalitate, virilitate și acerbă dorință de a demonstra ceva.
Astfel că, tocmai dorința de a demonstra ceea ce nu a reușit generația de dinainte, din varii motive, a înaripat tânăra generație. Când spun tânăra generație evident că nu mă refer la vârstă, ci la momentul literar în care a fost cooptat scriitorul. Astfel că, pe lângă tinerii autori precum Ana Mănescu, Celestin Cheran, Vlad Drăgoi, Alexandru Voicescu, Andrei Mocuța, Ana Donțu, Lavinia Călina, îi includ și pe Ana Barton, Iulian Tănase, Cosmin Perța, Petronela Rotar, Corina Ozon, Cristina Nemerovski și mulți alții.
Ei sunt principalii exponenți ai noii atitudini, una pe care eu îndrăznesc, cu permisiunea dumneavoastră, să o numesc pragmatism metafizic.
Acest pragmatism metafizic, dezvoltat cu o deosebită ocrotire în crisalida unor noi puncte de sprijin în literatura română, respectiv editurile TracusArte și Herg Benet, a dat naștere uni originale literaturi care, după o îndelungă perioadă de strădanie, a inoculat în mințile și sufletele cititorilor necesara primenire lăuntrică. Așa că, dacă în politică adevăratul schimb al generațiilor și implicit al mentalității nu s-a produs încă, cu siguranță că în literatură a avut loc.
Primenirea lăuntrică prin intermediul pragmatismului metafizic din literatura română este un punct de cotitură extrem de important, care a dus la debarasarea de vechile superstiții și, mai ales, de șablonardismul sufocant în care se cufundase de prea multă vreme creațiile literare la mai toate palierele.
Așa că, datorită acestei erupții de îndrăzneală, dintr-odată scriitorii au reușit ca, într-un spațiu aparent claustrat, să spună extrem de multe, dezvoltând anumite conotații în strânsă corelație cu netrunchiatele simțiri de moment și, mai mult de atât, au reușit să le demonstreze cititorilor, dar mai ales criticilor, că încă mai au multe de spus, și asta nu la un nivel speculativ, bișnițăresc.
Dezinhibarea limbajului și eliberarea condeiului din chingile unui canonic mult prea sufocant, a creat un anumit pact în relația scriitor-cititor, o fraternizare bazată pe sinceritate și încredere reciprocă.
